More


    Consiliul Județean Satu Mare susține învățământul dual

    - Advertisement -
    Învățământul dual este alternativa care le oferă tinerilor posibilitatea de a opta pentru o variantă mai rapidă și sigură de a învăța o meserie. Conferința Județeană „Învățământ dual-prezent și perspective”, care a reunit reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean, liceelor tehnologice, administrației publice locale și ai mediului economic din județ, a scos în evidență necesitatea dezvoltării programelor de învățământ dual la nivelul județului Satu Mare.
    Consiliul Județean Satu Mare este un susținător consecvent al învățământului dual și a reușit în ultimii ani să creeze legături importante între companii și liceele cu profil tehnologic, dar și schimburi de experiență cu județul Ostalbkreis din landul Baden-Wurtemberg, Germania.
    “Nevoile reale ale pieței de muncă din județul Satu Mare pot fi acoperite doar printr-un parteneriat eficient între mediul economic și cel școlar. Satu Mare se numără printre județele cu cei mai mulți tineri calificați într-o meserie și care și-au găsit un loc de muncă stabil în companiile în care au făcut practică. Aștept cu nerăbdare ieșirea din pandemie și reluarea parteneriatelor cu agenții economici, dar și organizarea Zilelor Porților Deschise, evenimente care permit elevilor și părinților să viziteze companiile și să înțeleagă mai bine perspectivele și avantajele pe care le oferă această formă de învățământ”, a declarat președintele Consiliului Județean Satu Mare, Pataki Csaba, în cadrul conferinței.
    În acest an școlar, liceele tehnologice din județul Satu Mare oferă calificări profesionale în următoarele meserii: mecanic echipamente hidraulice, operator CNC, lăcătuș, electronist, electrician, tapițer, mecanic auto, brutar, mecanic agricol, confecționer textile.


    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img