More

    Comemorarea Eroilor Neamului

    Omagierea și cinstirea Eroilor Neamului a avut loc Vineri, 11 Iunie 2021, în localitatea Sărăuad, la Mormântul Eroului Necunoscut, din curtea Bisericii Ortodoxe.
    Activitatea a avut loc în cadrul Proiectului de Comemorare a Eroilor Neamului, inițiat de către asociațiile județene sătmărene ale cadrelor militare în rezervă și retragere din Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Afacerilor Interne și Serviciul Român de Informații, derulat sub patronajul Instituției Prefectului Județului Satu Mare, în parteneriat cu autoritățile locale din orașul Tășnad.
    Ceremonialul dedicat cinstirii memoriei EROILOR NEAMULUI a debutat cu intonarea Imnului Național al României, urmat de oficierea serviciului religios, alocuțiuni, depuneri de coroane și jerbe de flori la Mormântul Eroului Necunoscut. La eveniment au participat: reprezentantul Instituției Prefectului Satu Mare – dl. Claudiu Florian Găzdac, Vicepreședintele Consiliului Județean Satu Mare – dl. Cristian Valer Beșeni, Directorul Direcției Județene pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Cultural Național Satu Mare – dl. Zamfir Danciu, Directorul Muzeului Județean Satu Mare – dr. Daniela Bălu, Conservator Diana Kinceș; inițiatorul proiectului de comemorare – Col. (r) Ștefan Coșarca; Col. (r) Gheorghe Strâmb; Col. (r) Mircea Blideran; Col. (r) Iosif Pordea; președintele Asociației Civice Tempora – Col. (r) Voicu Șichet – redactor coordonator al Revistei Eroii Neamului; reprezentanți ai asociațiilor Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere din MapN, MAI şi SRI; reprezentanți ai Asociației Militarilor Pensionari MAI în Rezervă din Tăşnad; reprezentanți ai Poliției Orașului Tășnad; ai Detașamentului 3 Jandarmi Tășnad – Carei, ai U.M. 01824 F Tășnad; ai Asociației Uniți Pentru Satu Mare; Directorul Școlii Gimnaziale Tășnad – dl. Florin Maier, Primarul comunei Santău – dl. Sergiu Silaghi, precum și alți invitați.
    În calitate de gazde au participat reprezentanți ai Consiliului Local al Orașului Tășnad, Primarul orașului Tășnad – dr. Adrian-Dănuț Farcău, Viceprimarul orașului Tășnad – dl. Carol Snelenpeger.
    Ceremonia s-a încheiat cu un moment artistic susținut de Ansamblul Flori de Codru, interpretând Imnul Eroilor și Bocetul lui Ion Cel fără de Mormânt, alături de copii cântând întreaga asistență, într-un moment deosebit de emoționant.
    Evenimentul a fost organizat de dna. Anca Chiș, inspector de specialitate în cadrul compartimentului Cultură al Primăriei oraşului Tășnad şi de dna Chioran Roxana, bibliotecar la Biblioteca Orăşenească.
    Gruiță Ienășoiu

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE