More


    Cum erau descrişi oşenii şi Ţara Oaşului în lucrările de specialitate din perioada interbelică

    - Advertisement -

    Despre firea oşenilor scriu, în perioade diferite de timp, cercetători, etnologi, universitari, călători, scriitori. Într-o lucrare a Societăţii Tinerimea Română publicată la Bucureşti în 1935, ziariştii N.S. Dumitrescu, Al. Dobrescu, D. Murăraşu notează: „Osenii au mustaţă tunsă scurt cu barba rasă, făcând să le apară mai evident cicatricele crestăturilor cu brişca în desele dispute ale tinereţii pentru cine ştie ce cuvânt aruncat aşa într-o doară vreunui tovaraş de joc sau rival în dragoste. Netemători de moarte, mândri şi indiferenţi, conservatori şi cinstitori ai datinilor şi portului străvechiu, irascibili, solidari până la sacrificiu în masă, oamenii rezolvă într-o clipă cu brişca orice insultă sau neajuns i l-ar provoca un străin (…). Ştiu să răspundă frumos şi respectuos la toate iscodirile care-i pun în evidenţă această calitate.

    Buni la suflet căci se împacă imediat în teren fără să poarte ură sau ranchiună rivalului“ (N.S. Dumitrescu, Al. Dobrescu, D. Murarasu, „Tinerimea româna în Sătmar şi Oaş“, Bucureşti, Ed. Tipografiei Universul, 1935, p. 40).

    In „Enciclopedia României“ din anul 1938 ni se face următoarea descriere a ţinutului Oaş: „Ţara Oaşului este un ţinut foarte interesant. Oaşul este situat pe un platou înalt la peste 200 metri, înconjurat de munţi a căror înălţime se situează între 400 şi 1.200 metri. Râul Tur străbate aşezarea de la răsărit la apus şi se varsă în Tisa. Oşenii numără vreo 20.000 de suflete, vorbesc un frumos grai arhaic şi locuiesc în 16 sate“ (Dimitrie Gusti, C. Orghidan, M. Vulcănescu, V. Leonte, „Enciclopedia României“, Bucureşti, Ed. Imprimaria Nationala, 1939, p. 416).

    Orice călător care a ajuns în Ţara Oaşului a subliniat faptul că oşenii poartă centuri late din care nu lipseste niciodată cuţitul.

    În „Enciclopedie“ este descrisă o scenă de neuitat. Când s-a dezvelit statuia lui Vasile Lucaciu din Satu Mare (1936), în marş de fluierături haiduceşti, tinerii oşeni cu cuţitele în mâini au înconjurat statuia: „Oşanul e voinic, brun, cu păr foarte negru, lung, retezat la ceafă şi pe frunte, cu ochi vioi, frunte bombată, faţă rotundă, umerii obrazului puţin dezvoltaţi. Oşanca dimpotrivă, are fruntea descoperită, părul fiind pieptănat cu îngrijire, cu cărare la mijloc şi impletită, la fete în două coade, prinse de cingătoare. Portul bărbătesc e simplu: o cămaşă simplă numită uioş, cu mâneci largi; izmene de asemenea largi terminate in partea de jos cu ciucuri «roit» numite gaci. Gacii sunt prinşi cu brăcinar. Între cămaşă şi gaci, cei mai cu dare de mâna poartă curea lată de 25-30 cm din care nu lipseşte nicicând cuţitul. Mi-aduc aminte cum au defilat tinerii oşeni la dezvelirea monumentului lui Lucaciu în Satu Mare în mars de fluierături haiduceşti, toţi cu cuţitele în mâini, pe care le străfulgera în aer, ameninţând oarecum duşmanii care vor să le calce graniţele. Unul, cap de coloană chiui voiniceşte:

    Puiul tatii ăl mai mic,
    Pune mâna pe cuţit,
    Şi-l doboară la pamânt,
    Hop, Hop!

    Picioarele le sunt înfăşate în obiele şi încălţate în opinci, iar la sărbători în cizme. Caracteristică e traista (straita) oşanului, pe care o poartăde mic. În zilele comune, flăcăii au o straiţă de pânză albă, iar la sărbători ea este împodobită cu frumoase cusături. Cei însuraţi, în loc de straiţă poartă taşca din piele, împodobită cu ţintişoare şi zale. În straiţă se ţine pipa şi jascăul, banii, când îi are, şi alte mărunţişuri. Pe cap poartă clop (pălărie) din pâslă neagră cu marginile întoarse drept în sus, iar iarna, cusma (caciula)“ (Ibidem, p. 416).

    „Pe cât sunt de blânzi in împrejurări normale pe atât sunt de aprigi la mânie. Nu sunt rare cazurile de omor“ (Ion Muslea, „Cercetari in Tara Oasului“, loc. cit., p. 78).

    Nicolae Ghișan



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img