More


    Măsuri de CREȘTERE A NATALITĂȚII. Credite NERAMBURSABILE pentru locuințe acordate familiilor cu mulți copii

    - Advertisement -

    Credite nerambursabile sau parțial nerambursabile ar urma să fie oferite familiilor cu mai mulți copii, pentru construcția unei locuințe, spune vicepremierul Kelemen Hunor.

    Este o soluție avută în vedere de guvern, pe lângă creșterea alocațiilor, venită în sprijinul creșterii natalității. Natalitatea este în scădere accentuată, după ce în anul 1990 numărul copiilor născuţi era de peste 300.000, iar în 2020 de doar 178.000, a explicat Kelemen Hunor într-o emisiune B1TV, citat de Agerpres.

    „Vrem să sprijinim familiile în construcţia de locuinţe şi asta vom propune. Toate aceste măsuri vor fi detaliate în proiecte de legi, până la sfârşitul anului. (…) Noi am spus că în acele familii în care este un copil, merge cu credit fără dobândă, unde sunt doi copii mai dai ceva din credit şi doar o parte trebuie rambursată – noi am spus să mergem până la 70% în prima parte, în cazul familiilor cu trei sau mai mulţi copii valoarea creditului trebuie rambursată în proporţie de 65%, 60% şi 55%, în funcţie de posibilităţile bugetare. Perioada propusă de către noi va fi de solicitare a creditului între 2022 şi 2028-2029. Trebuie să mergi pe o perioadă mai lungă, ca să aibă această măsură şi efecte în societate”, a explicat Kelemen Hunor.

    Executivul mai are în vedere și construcţia de creşe, program deja demarat, dar şi acordarea indemnizaţiei de îngrijire a copiilor şi pentru bunici, sau reducerea impozitului pe venitul global în funcţie de numărul de copii.



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img