More


    Ediţia a 20-a a Zilelor Culturale Partium oferă programe variate şi celor mici

    - Advertisement -

    Suita de evenimente organizate cu prilejul Zilelor Culturale Partium a acordat de la începuturile sale atenţie deosebită programelor dedicate copiilor şi familiilor, spectacolelor de teatru de păpuşi şi celor special concepute pentru copii. Nu face excepţie nici ediţia a 20-a, organizată în acest an. Asociaţia Art Project a selectat şi în 2021 de pe o paletă multicoloră, să ofere programe pentru generaţia cea mai tânără şi pentru adulţii care-şi păstrează copilul din suflet.

    Spectacole de teatru de păpuşi sub Turnul pompierilor

    Programele pentru copii sunt susţinute de Autonet Import Srl. Primul program din această categorie va avea loc în 19. august, joi, de la orele 10, intitulat Álomcirkusz (Circul de vise), adus pe scena Zilelor Partium de Trupa Álomzug. Povestea aduce momente de distracţie pentru toate generaţiile, de la 3 la 103 ani. Ne prezintă circul lui Don Alvaro, unde toţi, de la jonglerii de mingi până la acrobaţi şi dresori de şerpi, au blană şi urechi catifelate, pentru că toţi sunt iepuraşi. Locul ideal pentru Péter, clovnul muzical să-şi găsească loc de nucă dar şi pereche pentru viaţă în persoana acrobatei echilibriste. Şirul întâmplărilor se continuă, dar aventurile acestei trupe de circ se pot afla în ziua de 19 august, la poalele Turnului pompierilor.

    Distracţia pentru copii nu se termină cu acest spectacol, tot în ziua de joi, la orele 19, pe aceeaşi scenă Trupa Álomzug îşi aşteaptă tinerii spectatori pentru o altă reprezentare promiţătoare. De data aceasta ne va fi prezentată în formă interactivă, împreună cu auditoriul, povestea populară a Mioriţei cu lână de aur. Sunt aşteptaţi copiii de peste 2 ani, cărora le sunt garantate distracţia şi emoţiile de multitudinea de măşti, păpuşi şi instrumente muzicale. Povestitor în ambele producţii ale Trupei Álomzug va fi Krisztina Tóth, iar muzica va fi asigurată de către Éva Gózon.

    În faţa spectatorilor vor apărea nu numai artişti veniţi de peste hotare, în 20 august, de la orele 10 făcându-şi apariţia pe scenă Trupa de Teatru de Păpuşi Brighella din Satu Mare, care-şi vor prezenta spectacolul deja consacrat Copacul uriaş, iubit de copiii dar şi de adulţii sătmăreni. „Visul băiatului porcar timid din poveste, numit Jánoska, a visat, cum visează de altfel şi alţi copii de vârsta lui, că se îndrăgosteşte de tânăra prinţesă. Jánoska se prezintă în faţa regelui, făcând astfel primul pas ce în acelaşi timp îl proiectează pe o traiectorie spectaculoasă şi plină de aventuri, priveşte în ochi şi pe moarte, învinge balaurul şi până la urmă îşi împlineşte visul de a se însura cu prinţesa.” Povestea pusă pe scenă după opera lui Elek Benedek ne aduce aproape de vremurile deja apuse ale unei lumi cunoscute doar din folclor, atât în personajele, obiectele şi în personajele prezentate” – cum putem citi din pliantul spectacolului dedicat copiilor de peste 3 ani. Regizată de Regina Nagy, piesa este interpretată de Tibor Bandura, Anikó Nagy şi Tamás Nagy, iar scenografia e semnată de Emese Bandura.

    Poveste muzicală şi joc cu păpuşi tip mănuşi în Grădina Romei

    Programele pentru copii se continuă în weekend în Grădina Romei, în ziua de sâmbătă, 21 august, orele 11, cu concertul Formaţiai Veronaki. Personajul principal al povestirii este o fetiţă vrăjitoare, care primeşte o sarcină specială, de a-şi găsi propriii părinţi. Mica vrăjitoare a cutreierat printre cele patru anotimpuri şi ghidată de ajutorul publicului până la urmă îşi găseşte familia. Concepţia spectacolului Cifra Palinta este o reprezentare structurată după zilele, lunile şi anotimpurile unui an întreg, prin interschimbarea eternă dintre echilibrul şi transformarea cotidiană. Toate acestea acompaniate de prelucrări ale unor melodii cunoscute din anii de grădiniţă sau din jocurile copilăriei pe care le putem intona împreună cu orchestră. Din repertoriu nu vor lipsi nici versurile scrise de Veronika Tarján, nici noile compoziţii şi adaptări ale lui Kornél Mogyoró, care cu siguranţă vor aduce zâmbete şi bucurie pe feţele micilor şi mai marilor spectatori. Membrii formaţiei: Veronika Tarján „Veronaki” (voce), Kornél Mogyoró (percuţie), Szabolcs Árkosi (acordeon, saz, voce), Mihály Gotthard (chitară) şi Attila Herr (chitară bass).

    După melodiile pentru copii, de la orele 12:30 putem participa la o adevărată comedie de piaţă, oraşul nostru fiind vizitat de Teatrul de păpuşi Griff din Zalaegerszeg, din repertoriul lor prezentându-ne piesa nemuritoare a lui Sándor Weörös, Csalóka Péter. „A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi nu s-ar povesti, dincolo de valea cu răchitiş, chiar dincolo de dealul goliş, a trăit odată un om sărac ca cucul, numit Csalóka Péter. Acest nume respectat i-a fost dăruit pentru că fusese un om tare plin cu şiretlicuri.” – iar în 21 august vom afla cine cu sunt acele persoane pe care Péter le-a păcălit, desigur, numai meritat. Regizor şi dramaturg al spectacolului este Péter Varga, Zsófia Rumi e responsabilă pentru prezentarea scenografică, iar păpuşile au fost realizate de către Napsugár Csepregi-Kovács, Ágnes Szolnok, Norbert Matola, Arnold Szilinyi şi Csaba Hittinger.

    Teatrul de păpuşi Griff nu ia rămas bun de la publicul sătmărean după acest spectacol, ei se întorc şi la orele 20:30 cu o nouă reprezentare intitulată Pantofiorii rupţi prin dans, o adaptare scenică a poveştii populare maghiare, realizată de către Rozi Kocsis. „Inima regelui Toporgó (Tropăilă) este întristată de secrete întunecate. Degeaba păstrează dormitorul frumoaselor sale fete cu străji, ele îşi rup până dimineaţa pantofiorii lor de catifea aurită în condiţii misterioase … Regele ţopăie în neputinţa lui, prinţesele tropăie în confuzia creată de împrejurimi, iar această horă stranie numai că nu vrea să se termine odată. Dar odată orice mister este elucidat şi până la urmă adevărul iese la iveală …” – se poate citi în teaser-ul acestei piese ce promite emoţii şi suspans. Ca regizor şi coregraf apare cuplul Enikő Kocsis şi Dezső Fitos, distinşi în prealabil pentru activitatea lor artistică cu Premiul Harangozó Gyula.

    Şirul programelor dedicate copiilor din cadrul ediţiei a 20-a ZCP va fi încheiat de Teatrul Aranyszamár din Budapesta, cu piesă mai specială, jucată cu păpuşi de mănuşi. Spectacolul din 22 august, orele 12 ne prezintă întâmplările pline de aventură, ursuleţului cârn-cârnuleţ numit Vackor. Acesta este foarte neîndemânatic la orele de şcoală şi colegii de clasă nu prea acceptă să se împrietenească cu el. Ursuleţul curios nu se mai poate abţine şi într-o zi mănâncă tot ce copiii ieşiţi la joacă în curtea şcolii lăsaseră în clasă. Cum va ieşi din această încurcătură, prin ce alte aventuri va mai trece acest personaj simpatic vom putea afla în ultima zi a Zilelor Culturale Partium. Piesa regizată pe jocul mănuşilor de către Gábor Sramó a fost adaptată la scenă de Viktória Szántó având la bază poeziile lui István Kormos. Actorii Anita Baranyai şi Gyöngyi Érsek-Csanádi aduc suflet în scenografia creată de Géza Nagy Kovács şi Éva Szíjártó şi acompaniată de muzica compusă de Aliz Bogárdi şi Gábor Schulteisz.

    Asociaţia Art Project fără doar şi poate a pus ştacheta şi la ediţia a 20-a a Zilelor Partium la un nivel artistic ridicat, a întocmit o suită de reprezentări variată, ce atrage nu numai copilaşii dar şi generaţiile mai mari, oferindu-le momente de distracţie pline de intensitate, cu atât mai mult că intrarea atât la Turnul pompierilor cât şi în Grădina Romei va fi liberă.



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img