Turiștii străini au anunțat agențiile de turism că renunță la țara noastră în favoarea altor destinații mai sigure
După ce lucrurile au părut că se apropie de normalitate în sectorul turismului, un sector neglijat de atâţia ani de către autorităţi, România a intrat pe lista roşie în această toamnă.
România își pierde și bruma de turiști străini care o vizitau anual în fața noului val COVID-19, dar mai ales din cauza nepăsării grave a celor care trebuiau să aibă grijă de turismul românesc, spun tour-operatorii.
Odată cu intrarea pe lista roşie şi creşterea alarmantă a deceselor din pricina virusului COVID- 19, turiştii străini au anunţat agenţiile de turism şi unităţile de cazare că renunţă la ţara noastră în favoarea unor destinaţii mai sigure.
Pentru prima oară după 1980, România lipsește de la World Travel Market din Londra
“Turismul în general, dar mai ales cel de incoming a devenit un sector al nimănui, ignorat cu totul de un guvern în care nu mai există nici un departament , nici o direcţie sau măcar o persoană însărcinată oficial. Site-ul oficial de prezentare este total nefuncţional pentru că nu a mai înnoit nimeni domeniul de internet! După doi ani, 2020 şi 2021, în care participarea României la târgurile de turism a fost una anemică şi neînsemnată, din păcate anul următor se anunţă ca unul în care ţara noastră va dispărea complet de pe harta turismului mondial”, declară Ovidiu Tudor, preşedinte Asociaţia Incoming România.
Asociația Incoming România precizează că, pentru prima oară după anul 1980, destinația România lipsește de la World Travel Market Londra, al doilea cel mai mare eveniment expozițional de turism din lume.
Turismul se află în moarte clinică de aproape doi ani
“Turismul de incoming este grav afectat de situația actuală a României, turiștii străini, dar și cetățenii români expatriați temându-se foarte tare să călătorească în România. Turismul se află în moarte clinică de aproape doi ani deja și chiar dacă vara aceasta am avut totuși câțiva turiști străini curajoși care au călătorit în România, situația se agravează pe zi ce trece. Hotelierii, față de alți furnizori de servicii turistice, totuși au fost și sunt avantajați în toată această perioadă pandemică, pentru că turiștii români au călătorit intern, individual, dar agențiile de turism sunt în prag de faliment, din cauza faptului că turismul de masă a fost stopat aproape în totalitate de la începutul pandemiei și până acum.
Pașapoartele verzi sunt momentan singura posibilitate de a călători în grupuri organizate în România, în condițiile în care agențiile de turism din Vestul Europei impun ca și condiție de înscriere pentru pachetele turistice externe vaccinarea. Pentru turiștii care călătoresc pe cont propriu există și posibilitatea de a face teste PCR la părăsirea țării de baștină, dar este clar că pașaportul verde facilitează mult deplasarea internațională, mai ales pe cale aeriană.
Prima măsură pe care guvernul ar putea să o adopte pentru ajutorarea furnizorilor de servicii turistice ar fi acordarea fondurilor de ajutorare mult promise, care ar putea însemna pentru foarte mulți salvarea de la insolvență. A doua măsură care ar putea fi benefică este vaccinarea obligatorie a celor care lucrează cu publicul, cât și a celor care lucrează în alimentația colectivă, astfel evitându-se riscul propagării masive a virusului în rândurile turiștilor și a lucrătorilor în turism”, declară D.Z., agent de turism din Cluj-Napoca.
Multe agenții mici și mijlocii au pus lacătul pe ușă
“Agențiile de turism mici și mijlocii probabil că sunt operatorii din industria ospitalieră cei mai afectați de situația actuală, situația fiind critică, multe agenții deja au pus lacătul pe ușă. Agențiile internaționale mari sunt avantajate în contextul zilelor noastre, primind ajutoare de la toate statele europene unde operează, dar probabil că asta se dorește, ca în viitor numai marii jucători să rămână pe piață. Printre strategiile adoptate de agențiile de turism, cea mai întâlnită este reducerea la maximum a cheltuielilor, iar asta a însemnat concedierea în masă a lucrătorilor în turism, dar alte strategii adoptate de noi s-au dovedit inutile, în situația în care este foarte greu să îți faci un plan pentru viitor, nefiind sigur de nimic. În continuare ne zbatem să venim cu idei noi, dar este foarte greu să îți faci orice proiecție de viitor, totul fiind foarte neclar. Moralul patronilor de agenții de turism și al agenților de turism este la pământ, dar speranța moare ultima,” declară D.Z., agent de turism.
“Noi pregătim servicii pentru toate buzunarele, dar prețul serviciilor turistice aproape s-a dublat”
“Pentru anul viitor sperăm ca lucrurile să o ia pe un făgaș mai bun cu acest Greenpass, iar lumea să înceapă să călătorească iar în grupuri organizate. Noi deja pregătim ofertele pentru 2022, în speranța că se va putea călători, dar mai este ceva de luat în considerare: toate serviciile turistice aproape că s-au dublat, iar oamenii au sărăcit. Noi pregătim oferte pentru toate buzunarele, însă așteptările nu trebuie să fie irealiste din partea consumatorilor. În situația în care ne aflăm nimeni nu speră să se îmbogățească, ci doar să supraviețuiască. Sperăm într-un viitor mai bun pentru toată omenirea și le dorim tuturor colegilor, operatorilor din turism la cât mai multe călătorii!”, declară D.Z., agent de turism.
“Ca și ghid de turism, pot spune că sunt foarte afectat de pandemie. La începutul anului 2020 aveam contracte pe tot anul cu agenții, iar apoi de când au început restricțiile am văzut cum se anulează gradual iar turiștii încetează să vină. Vara anului 2020 a fost dezastru din punct de vedere al turismului de incoming, pot spune că în anul 2021 ne-am mai revenit.
Consider că guvernul nu s-a gândit la nici o strategie clară în turism iar gradul scăzut de vaccinare a dus țara la un val patru foarte agresiv. Este normal ca în aceste condiții turiștii străini să se orienteze către alte destinații! Singura șansă pe care o mai avem este pașaportul verde, care le va permite turiștilor să circule. Să sperăm că vom rezista”, declară Eduard, ghid de turism din Satu Mare.
Adriana Nistor
