Astăzi , în jurul orei 19, Ramona.B, o tânără de 30 ani a hotărât să protesteze împotriva noilor măsuri care au fost impuse de un supermarket din Satu Mare. Așadar s-a dus în respectivul supermarket îmbrăcată într-un costum mai interesant, cu mesaj.
Mesajul pe care l-a purtat in supermarket a fost ” Ferma animalelor”. Aceasta si-a putut desfasura liniștită activitatea ba chiar a fost admirată de către copii.
Reamintim că cei de la Kaufland de pe Cornivilor au făcut o delimitare pentru agentii economici, prin amplasarea unor garduri, așadar persoanele vaccinate au acces doar în magazinele esențiale.
“Boicotați acest lanț de super-marketuri!Reclamați aceste magazine la ANPC și la CNCD! Cereți închiderea lor pe cel puțin 6 luni! Nu suntem în ghetourile Varșoviei din 1939-1944!
Luați atitudine chiar dacă sunteți “imunizați”! Nu doar că toți suntem cetățeni cu drepturi egale și libertăți, dar cei care acum au convingerea că au drepturi pentru că au doza “completă”, mâine nu vor mai fi atât de liberi – nu dacă se va impune obligativitatea dozei a treia! Sau a parta – a enșpea!”declară Gheorghe Piperea, într-o postare pe Facebook.
Conform informatiilor obtinute, precizam ca acele garduri de delimitare au apărut în favoarea persoanelor nevaccinate, pentru a avea acces la partea de supermarket. Acolo unde există, în interiorul aceleiași clădiri, alte magazine decât cele de primă necesitate, s-a găsit varianta intrărilor separate, astfel încât persoanele vaccinate să poată fi verificate la accesul spre magazinele neesențiale.