More

    Mănăstirea Scărișoara. Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului a săvârșit Sfânta Liturghie la Mănăstirea „Nașterea Sfântului Proroc Ioan Botezătorul”

    În duminica a XXXIV-a după Rusalii, a Întoarcerii Fiului Risipitor, Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului a săvârșit Sfânta Liturghie la Mănăstirea „Nașterea Sfântului Proroc Ioan Botezătorul” Scărișoara Nouă, Protopopiatul Carei, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
    Între credincioşii prezenți la Sfânta Liturghie s-a aflat Radu Roca, prefectul județului Satu Mare, Mircea Govor, Președintele PSD Satu Mare, Cosmin Varga, primarul comunei Pișcolț, omul de afaceri Mirel Govor.
    Dintre părinții care au făcut parte din sobor amintim pe Arhim. Spiridon Belei, starețul mânăstirii, Protos. Visarion Beuka, slujitor al acestui lăcaș de închinare, Arhid. Dumitru Botiș, inspector social eparhial, Arhid. Gherasim Nap, Arhid. Nectarie Handrău, Diac. Ioan Onuț Păcurar, referent secretariat, alături de alți preoți din parohiile învecinate mănăstirii.
    Răspunsurile la strană au fost date de un grup de studenți teologi de la Departamentul de Teologie Ortodoxă „Justinian Arhiepiscopul” și elevi din cadrul Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Iosif Mărturisitorul” din Baia Mare.
    După momentul Chinonicului, Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul a explicat credincioșilor prezenți pericopa evanghelică consemnată de Sfântul Apostol și Evanghelist Luca – a Întoarcerii Fiului Risipitor (capitolul 15, v. 11-32). Cu acest prilej, ierarhul a subliniat faptul că „evanghelia de astăzi ne vorbește atât despre păcat și pocăință cât și despre iertarea pe care Dumnezeu ne-o oferă tuturor”.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE