More


    Proiectul “Familia în siguranță”, un suport pentru familiile vulnerabile

    - Advertisement -

    Proiectul ,,FAMILIE ÎN SIGURANȚĂ!” inițiat de către Inspectoratul de Poliție al Județului Satu Mare – Compartimentul Analiza și Prevenirea Criminalității și Asociația ,,Sfântul Acoperământ al maicii Domnului ”- Centrul de Zi ,,Sfânta Tatiana” Satu Mare se axează pe un domeniu de actualitate în zilele noastre – prevenirea violenței domestice.

    Principalii beneficiari ai proiectului sunt părinții și elevii care frecventează Centrul de Zi ,,Sfânta Tatina” , după serviciu și orele de curs, familii vulnerabile, aflate, de multe ori, în situații de risc.

    În acest context, în cadrul proiectului s-au desfășurat până în prezent trei întâlniri cu mamele doritoare să participe, urmărindu-se atât informarea vizând problematica generală a violenței domestice, cât și familiarizarea cu reglementările legislative, cadrul legal la nivel internațional, comunitar și național în domeniul prevenirii și combaterii violenței domestice.
    La ultima întâlnire, pentru operaționalizarea cunoștințelor teoretice prezentate în domeniul juridic, echipei responsabile cu implementarea proiectului, formată din polițiștii din structura prevenire și specialiștii din cadrul instituției, i s-a alăturat și avocat liber profesionist Minodora Sorian, un om devotat profesiei și un partener de nădejde al Poliției, în derularea mai multor proiecte de prevenire locale.

    Doamna avocat a prezentat legislația care reglementează acest domeniu, dar s-a axat și pe procedura în fața instanței, calea de atac și procedura de soluționare în cazul emiterii unui ordin de protecție – Legea 217 din 2003 (republicată).

    Apelând la experiența personală ca apărător a victimei, dar și apărător din oficiu a agresorului, a prezentat spețe concrete de gestionare legală a cazurilor de violență domestică.

    Cu accent pe măsurile de protecție, dar și de prevenire a fenomenului, s-a relevat importanța respectării celor 4 piloni ai Convenției de la Istanbul : prevenirea, protecția victimelor, pedepsirea agresorilor, politicile integrate.

    Lucrând în echipă, punând în practică cooperarea interinstituțională, parteneriatele cu societatea civilă, avem încredere că acest fenomen actual, violența domestică, nu va rămâne doar o temă pentru justiție și criminologie, ci poate și trebuie să fie oprită.



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img