Așa spunea preotul francez Charles de Foucald (1858-1873), canonizat pe 15 mai 2022 de Papa Francisc, împreună cu alți nouă sfinți originari din diverse părți ale lumii, ridicați la cinstea altarelor de Succesorul lui Petru.
„E frumos să vezi că, prin mărturia lor evanghelică – spunea Papa Francisc pe esplanada bazilicii „Sf. Petru” din Vatican cu acest prilej – acești Sfinți au contribuit la creșterea spirituală și socială a respectivelor națiuni și chiar a întregii familii umane. În timp ce, cu tristețe, în lume cresc distanțele și se măresc tensiunile și războaiele, noii Sfinți să inspire soluții de ansamblu, căi de dialog, mai ales în inimile și mințile celor care îndeplinesc funcții de mare răspundere și sunt chemați să fie protagoniști de pace, nu de război”.
Câteva zile mai târziu, întâlnind Asociația Familiei Spirituale ”Charles de Foucald”, Papa Francisc reitera două coordonate principale din viața Sf. Carlo a lui Isus: esențialitatea și universalitate, mărturisind totodată aportul adus de acesta în viața sa:
O astfel de mărturie face mult bine, mai ales într-un moment în care există riscul de a ne apropia de particularități, de a crește distanțele dintre noi, de a-l pierde din vedere pe cel care este fratele nostru, lucru pe care, din păcate, o vedem la știri în fiecare zi. Dragi surori și frați, să vă dea Maica Domnului puterea să prețuiți și să hrăniți aceeași bucurie, pentru că bucuria este mărturia cea mai clară pe care o putem da lui Isus în orice loc și în orice timp. Și, de asemenea, aș vrea să-i mulțumesc Sfântului Charles de Foucauld, pentru că spiritualitatea lui mi-a făcut atât de bine când studiam teologia, o perioadă de maturizare și totodată de criză. A ajuns la mine prin cărțile lui Voillaume, pe care le citeam continuu. M-a ajutat atât de mult să depășesc crizele și să găsesc un mod de viață creștin mai simplu, mai puțin pelagian, mai aproape de Domnul. Îi mulțumesc Sfântului Charles și mărturisesc despre aceasta, pentru că mi-a făcut atât de mult bine.” (https://www.vatican.va/content/francesco/it/speeches/2022/may/documents/20220518-fam-de-foucauld.html)
O zi mai târziu, pe 19 mai 2022, Papa Francisc îi primea în audiență pe studenții Colegiului Pontifical „Pio Romeno” din Roma, cu prilejul împlinirii a 85 de existență a acestei instituții din Cetatea Eternă.
Loc de formare al multor intelectuali români, Colegiul Pontifical ”Pio Romeno”, fondat în 1937 de către Papa Pius al XI-lea, a răspuns dorinţei episcopilor români uniți ai vremii de a avea preoţi bine pregătiţi din punct de vedere intelectual şi spiritual, care să poată răspunde solicitărilor poporului român din perioada interbelică. Deși colegiul a fost interzis odată cu anul 1948, an în care Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică a fost scoasă în afara legii prin legea 358/1948, studenţilor români nu li s-a mai permis de către regimul politic al vremii să vină la Roma.
După o lungă perioadă de timp, începând cu anul 1990, Colegiul ”Pio Romeno” şi-a deschis porţile pentru studenţii teologi Greco-Catolici români, ca loc de formare umană, spirituală şi intelectuală.
Amintind de mărturia celor șapte episcopi greco-catolici martiri ridicați la cinstea altarelor, arătându-i drept exemple pentru poporul român:
„Aici, la Roma, în orașul care deține mărturia lui Petru, Pavel și a multor alți martiri, îți poți redescoperi pe deplin rădăcinile, prin studiu și meditație. Este o oportunitate prețioasă de a putea reflecta asupra modului în care s-au format rădăcinile. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, când Biserica Greco-Catolică Română nu mai avea Episcopi activi, deoarece aceștia fuseseră uciși sau întemnițați, Episcopul Ioan Ploscaru al Lugojului, prizonier de cincisprezece ani, scria în jurnalul său:
”Dragi prieteni, fără a-și hrăni rădăcinile sale, fiecare tradiție religioasă își pierde rodnicia
De fapt, are loc un proces periculos: odată cu trecerea timpului se concentrează din ce în ce mai mult pe sine, pe apartenența proprie, pierzând dinamismul originilor. Apoi ne concentrăm pe aspecte instituționale, externe, pe apărarea grupului nostru, a istoriei noastre și a privilegiilor noastre, pierzând, poate fără să ne dăm seama, savoarea darului.
Rămânând în metaforă, este ca o pauză pentru a privi trunchiul, ramurile și frunzele, uitând că totul este susținut de rădăcini. Dar numai dacă rădăcinile sunt bine udate pomul poate continua să crească frumos; altfel se pliază pe sine și moare.”
(https://www.vatican.va/content/francesco/it/speeches/2022/may/documents/20220519-collegio-pio-romeno.html)
Din Cetatea Vaticanului a transmis Mihaela Caba.
Dr. Mihaela CABA
