More


    Aspecte privitoare la colonizarea șvabilor sătmăreni

    - Advertisement -

    Încă de la începutul celui de-al doilea mileniu sunt cunoscute colonizări șvăbești în partea de nord-vest a Transilvaniei. Astfel, între 1002 și 1006 se stabilesc lângă cetatea Sătmarului locuitori germani aduși din Bavaria. Acolo era și depozitul de sare care era coborâtă pe Someș cu monoxile, de la mina din Ocna Dejului. Aceștia s-au ocupat cu comercializarea sării.

    Ei s-au bucurat de mai multe privilegii dintre care cel mai important a fost cel cunoscut după dăruitor, „Andreaneum“ din 1230. Spre sfârșitul secolului al XVI-lea și începutul celui de al XVII-lea populația germană începe să se rărească în zonă. La începutul secolului al XVIII-lea documentele istorice atestă pe de o parte condițiile istorice vitrege de pe teritoriul vechiului ducat șvab precum și depopularea comitatului Satu Mare din cauza ciumei, a războaielor de independență ale lui Rákóczi Ferenc al II-lea, cât și a războaielor cu turcii și tătarii, cauze care determină hotărârea Curții de la Viena, la cererea contelui Károlyi Sándor, de a coloniza acest teritoriu cu populație șvăbească de religie romano-catolică.
    Această religie s-a înrădăcinat pe aceste locuri într-o vreme când în sudul și estul Tisei aceasta dispărea. Având cele mai extinse moșii din comitat, contele avea nevoie în primul rând de agricultori și, datorită faptului că șvabii erau oameni harnici și buni gospodari, i-a colonizat pe moșiile lui. În al doilea rând, contele fiind de religie romano-catolică, voia întărirea religiei romano-catolice din această zonă care era în mare parte de religie reformată. Coloniștii au rămas fideli vechii lor religii, multe dintre grupuri sosind însoțite de un preot. Ei și-au adus din locurile de origine și dascăli care au predat învățătura la ei acasă, neexistând școli. Limba pe care o vorbeau șvabii colonizați era un dialect folosit în regiunea cursului superior al Rinului. Stabiliți pe noile teritorii, șvabii din zonele Oberschwaben, Württemberg, Schwarzwald și-au păstrat obiceiurile și tradițiile. Astfel, pe lângă sărbătorile religioase și de familie: botez, nuntă, înmormântare, Anul Nou, Paștele, Sfântul Nicolae, ei au păstrat obiceiuri proprii ca: obiceiul păgân al focurilor aprinse de tineri în seara primei duminici din Postul Mare, strângerea ouălor după anumite reguli, respectiv un concurs între tineri, sărbătoarea hramului bisericii – kirbi.
    Primul val de colonizare a șvabilor dunăreni este consemnat în 1712. Acest prim val a fost adus de contesa Károlyi la Carei, Urziceni, Căpleni și Ciumești. Locuirea s-a făcut la început în bordeiele iobagilor care muriseră în războaie, fugiseră sau fuseseră evacuați, și în colibe de lemn. Unii dintre venetici au lucrat pământul, iar meseriașii s-au organizat în bresle; relația dintre șvabi și conte fiind stabilită printr-un contract urbarial. Károlyi le-a promis multe avantaje, terenuri agricole, terenuri viticole, case, animale, care să fie scutite câțiva ani de impozite. Acest fapt nu a fost respectat datorită numărului mare de coloniști care au venit, mai exact 14.000 de șvabi. Ei s-au așezat în satele din zona Careiului și au început să își construiască casele lor, să-și întemeieze propriile gospodării. Viața lor nu a fost deloc ușoară. În mare parte erau agricultori, meșteșugari, viticultori, fiind caracterizați ca buni gospodari, harnici, veseli, prietenoși și extrem de religioși. Până în 1825 putem spune că li s-au creat condițiile să își mențină identitatea germană. Din 1825 a început în Ungaria așa numita „epocă a reformelor” care a avut drept consecință maghiarizarea acestui grup etnic.
    Un alt val de coloniști șvabi sosesc în zonă în 1720, în grupuri consecutive. Apoi în anii următori, respectiv, 1721, 1722, 1723 se înregistrează alte valuri. În 1726 are loc colonizarea cea mai mare din punct de vedere numeric, care este urmată în 1727, 1728, 1729, 1730 de venirea altor grupuri. Pe parcursul deceniului următor (în 1733, 1735, 1736, 1737, 1738) pe teritoriul comitatului Satu Mare s-au așezat alte familii de șvabi.
    Sosirea acestor populații și încercarea de integrare în comunitățile autohtone creează o serie de conflicte. Șvabii s-au adresat autorităților cu numeroase petiții, încercarea de soluționare a acestor conflicte determinând de multe ori mutarea lor dintr-o localitate în alta. Pe de altă parte, acolo unde aceste conflicte erau rezolvate, șvabii își puneau amprenta dibăciei și ordinii cu care erau obișnuiți, respectivele localități cunoscând o dezvoltare economică deosebită. Comuna Petrești a fost ultima colonizată cu șvabi de către contele Károlyi Sándor. De fapt, în cazul comunei Petrești, nu vorbim despre o sosire dintr-un ducat șvab, ci de o mutare de populație șvăbească din alte localități. Primul fermier stabilit la Petrești a venit de la Foieni, urmat apoi de încă șase. În anii următori aici se stabilesc alți fermieri sosiți din satele dimprejur: Urziceni, Moftinu Mare, Ardud, Căpleni și Beltiug . O primă părere a preotului Brázay János, care a cercetat originea etnicilor șvabi, a fost că cei din Petrești ar fi venit din regiunea Breisgau. De asemenea, dintr-un document din 1399, pe care-l găsește în arhivele familiei Károlyi, află sursa denumirii localității din Evul Mediu, respectiv Mezeu-Zenth-Pétery, localitatea fiind sfințită în onoarea Sfântului Petru . În 1886 s-a editat lucrarea Pagini de memorie despre comunitatea din Petrești și istoria parohiei romano-catolice la Jubileul a 100 de ani, în care se evidențiază mai ales evenimentele din perioada cât a funcționat ca preot.
    Ulterior, cercetătorul Vonház István, născut în Petrești, scrie în 1931 monografia localității, în care surprinde elemente culturale aduse de coloniștii șvabi, acordând o atenție deosebită în lucrarea sa acelor elemente înnoitoare caracteristice culturii șvăbești, mai ales uneltelor și tehnicii de lucru cu care aceștia își câștigau traiul. În teoria sa referitoare la locul de origine al șvabilor sătmăreni arată că șvabii din Petrești au venit din Württemberg (Suabia Superioară) în mai multe valuri, de-a lungul secolului al XVIII-lea.

    Sursa: Adriana Achim- Satu Mare, Studii și Comunicări 2021



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    panouri fotovoltaice satu mare