More


    Teatrul românesc și formarea sa în timp

    - Advertisement -

    Teatrul este, de departe, una dintre cele mai veritabile forme de artă a spectacolului. Reprezintă o oglindă socială care, prin reflexia sa, regăsim imperfecțiunile societății în care trăim. Încă de foarte mult timp, s-a dorit ideea teatrală și pe tărâmurile noastre, iar practicarea acesteia a adus mulți adepți în acest domeniu vast.

    Teatrul modern își are probabil rădăcinele în interpretările dramatice ale teatrului din Grecia antică. Pentru realizarea unui spectacol dramatic, teatrul poate îmbina desenul, muzica, dansul, dar și poezia și proza. Dacă vorbim despre teatrul românesc, acesta și-a făcut apariția târziu, modul inedit prin care se interpretau piesele înainte fiind în curțile boierești, sub formă de divertisment sau teatru folcloric.
    Astfel, putem spune că teatrul românesc a avut un început sfiit, însă primul text în limba română pus în “acțiune” a avut loc în Moldova, 1816. Piesa respectivă a fost adaptată de Gheorghe Asachi și nu era sub un context narativ foarte bun, însă a atras publicul prin simplul fapt că era scrisă în limba română deoarece, până în vremea aceea, erau aduși doar interpreți străini cu piese de teatru în limba franceză sau altele.
    Dramaturgia românească originală a început să-și formeze “rădăcinile” odată cu incidentul de la 1848, vreme în care dramaturgii se foloseau mai mult de satiră sub contextul social ca formă de interpretare a mesajului care se dorea a fi transmis. Printre făuritorii dramaturgiei românești îi amintim pe Costache Facca, autorul piesei Comodia vremii sau Franțuzitele; Alecu Russo, cu Jignicerul Vadra și Băcălia ambițioasă; Costache Negruzzi cu Cârlanilor și al Muzei de Burdujani.
    Dar cel mai semnificativ a fost Vasile Alecsandri, poet, prozator, memorialist și dramaturg. Acesta a pus bazele în dezvoltarea dramaturgiei românești devenind, astfel, omul reprezentativ al culturii noastre. În perioada 1878-1879, Alecsandri scrie drama istorică romantică Despot-Vodă, făcându-și debutul pe scenă în octombrie 1879 pe scena Teatrului Național din București. Vine 1882, vreme în care începe să lucreze la piesa de teatru Fântâna Blanduziei care, de asemenea, a fost reprezentată la același teatru din București. Pe urmă, scrie drama Ovidiu pe care o și citește în cadrul cenaclului Junimea, iar în 1885 este interpretată la Teatrul Național.
    Îl putem menționa în această categorie și pe Costache Caragiale, unchiul celebrului I.L. Caragiale. El, de asemenea, a adus un mare plus în repertoriul actoricesc, având și o activitate vastă ca și director de trupă teatrală. El a scris O repetiție moldovenească sau noi și iar noi, în anul 1884. Această piesă s-a făcut remarcată prin originalitatea sa și, de asemenea, prin faptul că a fost scrisă în limba noastră.
    Rămânând tot la familia Caragiale, nu-l putem uita pe consacratul I.L Caragiale. Acesta și-a făcut debutul dramaturgic în anul 1879. Acesta, de-a lungul activității sale în domeniu, a primit întreg sprijinul cenaclului Junimea. Prima sa piesă dramatică a fost O noapte furtunoasă, care a fost primită cu extaz de reprezentanții cenaclului și care a fost publicată în 1879 în revista Convorbiri literare, în cadrul căreia au fost publicate toate operele sale de-a lungul timpului. În 1888 Titu Maiorescu l-a numit director al Teatrului Național din București și i-a prefațat volumul de Teatru (1899), cu studiul intitulat Comediile d-lui I. L. Caragiale. Desigur, activitatea întreagă a lui Caragiale este una extrem de vastă, scriind o multitudine de piese de-a lungul timpului.



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img