Pe data de 19 martie 2020 pe scena Filarmonicii Dinu Lipatti ar fi trebuit să urce maeștrii Shinya Ozaki la pupitru și Hideyo Ozawa la pian. Din păcate pandemia a împiedicat la acea dată umplerea nesațului de cultură al melomanilor sătmăreni. După doi ani și jumătate, mai exact joi 17 noiembrie de la ora 19, pe baza abonamentului cu nr. 15 vom putea absorbi „Concertul pentru pian nr. 5 Imperial” în mi bemol major al lui Ludwig van Beethoven, lucrare pregătită și pentru concertul din primăvara pandemică și Simfonia nr. 4 în re minor a lui Robert Schumann sub bagheta și în interpretarea celor doi japonezi.
Shinya a mai dirijat la Satu Mare, domnia sa fiind din 2015 prim dirijor invitat al instituției de cultură sătmărene. Pentru Hideyo Ozawa nu vă pot oferi prea multe detalii dar, promit, la următoarea sa apariție pe scena sătmăreană vă voi oferi mai multe amănunte.
Shinya Ozaki
S-a născut în Japonia la Kagoshima în anul 1959 într-o familie de profesori de artă. A început studiul pianului la vârsta de patru ani și și-a efectuat studiile muzicale la Toho Gakuen School of Music din Tokyo. Printre maeştrii săi în arta dirijatului s–au aflat Seiji Ozawa (japonez născut în China, posibil bunicul lui Hideyo), Jean Furnet şi Kazuyoshi Akiyama.
În anul 1982 s-a clasat pe primul loc la concursul de dirijat din Toho Gakuen School of Music devenind conducătorul orchestrei acesteia. Cariera sa de dirjior a început la Philadelphia (S.U.A.), fiind invitat apoi în diverse oraşe din Statele Unite ale Americii, Japonia şi Europa.
În decursul anilor sub bagheta lui au evoluat orchestre precum cea a Filarmonicii “George Enescu” din Bucureşti, Orchestra Simfonică din Miskolc (Ungaria), Osaka Philharmonic Orchestra (Japonia), Elmira Symphony Orchestra (S.U.A.). De asemenea a apărut în fruntea unor ansambluri corale dintre care amintim Corul Filarmonicii Ungare şi Osaka Choral Society.
Din 1994 şi până în prezent îşi desfăşoară activitatea ca dirijor permanent al Orchestrei Simfonice a Filarmonicii de Stat Tîrgu Mureş, totodată din 2015 este şi prim dirijor invitat al Filarmonicii de Stat “Dinu Lipatti” din Satu Mare.
În 1998 a fost distins cu titlul “Pro Urbe” de către primăria municipiului Tîrgu Mureş, iar în 2001 a fost răsplătit cu „Meritul schimburilor culturale” de către ambasadorul României în Japonia. În 2005 a primit „Meritul cultural în grad de comandor” de către preşedintele României, iar în 2014 i s-a decernat titlul „ALAE” din partea judeţului Mureş. De asemenea a fost premiat de către Ministerul de Externe din Japonia şi a primit distincţia “South Japan Culture Award” oferit de South Japan News.
În cariera sa artistică s–a implicat frecvent în activităţi educative, conducând MBC Youth Orchestra din Japonia în fiecare lună august, realizând cu acest ansamblu înregistrări de radio şi televiziune.
Este unul din membri fondatori ai Asociaţiei “Kumamoto–Romania” şi iniţiatorul bursei de studiu oferit de Asociaţie elevilor talentaţi din România. Ca scriitor (eseist) în decurs de 11 ani a publicat în jur de 150 de articole în revista South Japan News, dar eseurile sale apar şi în alte reviste japoneze. Primul său volum de eseuri a apărut în 2014 la Tokyo cu titlul “Smiling Maestro”. A fost invitat să–şi prezinte ideile în cadrul seriilor TEDx Tîrgu Mureş, TEDx Kagoshima, Southern Japan Political Economy Social Gathering Group and Amro Bank.
În martie 2016 a primit titlul de “Satsuma Ambassador” din partea guverantorului prefecturii Kagoshima, localitatea în care s-a născut. Tot în 2016 a debutat ca dirijor invitat în fruntea ansamblului Orquesta Sinfónica Nacional del Ecuador, unde a fost invitat şi în 2018 şi a dirijat concertul aniversar a 100 de ani de relaţii diplomatice între Ecuador şi Japonia.
Concertul pentru pian nr. 5 în Mi bemol major
Concerul lui Ludwig van Beethoven, cunoscut în special sub numele de „Concertul Imperial”, a fost ultimul său concert pentru pian. A fost compus la Viena între 1809 și 1811 și a fost dedicat Arhiducelui Rudolf von Habsburg-Lothringen, patronul și elevul lui Beethoven. Premiera concertului a avut loc pe 28 noiembrie 1811 la Gewendhaus în Leipzig sub bagheta lui Johann Philipp Christian Schulz, solist fiind Friedrich Schneider. Premiera vieneză a concertului a avut loc pe 12 februarie 1812 în interpretarea lui Carl Czerny, un alt elev al lui Beethoven.
Numele de Imperial nu îi aparține lui Beethoven, ci lui Johann Baptist Cramer, editorul publicării engleze a concertului. Concertul are o durată de aproximativ 40 de minute.
Concertul este orchestrat pentru pian solo, două flauturi, două oboaie, două clarinete în Si bemol, două fagoturi, doi corni, două trompete, timpane în Mi bemol și Si bemol și coarde.
Concertul este structurat în trei părți:Allegro în Mi bemol major, Adagio un poco mosso în Si major și Rondo: Allegro ma non troppo în Mi bemol major. La fel ca și în cazul celorlalte concerte ale lui Beethoven din această perioadă, prima parte a lucrării este destul de lungă, având o durată de aproximativ 20 de minute (Concertul pentru vioară are cea mai lungă primă parte, de 25 de minute).
I. Allegro
În ciuda utilizărilor de acorduri simple, inclusiv o temă secundară construită aproape integral folosind note și acorduri tonice și dominante, prima parte este plină de transformări tematice complexe. Când pianul introduce prima temă materialul expozițional este repetat prin variațiuni, figurații virtuoze și armonii modificate. A doua temă demarează în tonalitatea neobișnuită de si minor înainte să fie interpretată în si major și mai târziu în tonalitatea așteptată de si bemol major câteva măsuri mai târziu.
După introducere partea urmărește structura de sonată cu trei teme pentru un concert, tipic pentru Beethoven. Introducerea orchestrală este o introducere tipică cu două teme în formă de sonată, dar a doua introducere cu pianul are o a treia temă triumfătoare și virtuoză la final care aparține exclusiv instrumentului solo. Beethoven a procedat astfel în multe dintre concertele sale. Coda de finalul părții este destul de lungă și din nou, tipic pentru Beethoven, utilizează prima temă deschisă și îi conferă o concluzie satisfăcătoare.
II. Adagio un poco mosso
A doua parte în si major, în contrast standard cu prima parte, este calmă și reflexivă. Tranziția spre partea a treia se realizează fără întrerupere când fagotul solo coboară cu un semiton de la si la si bemol, nota subdominantă a tonalității tonice de mi bemol.
III. Rondo: Allegro ma non troppo
Ultima parte a concertului este un rondo în șapte părți, finalul tipic pentru un concert. Pianul deschide partea cu tema principală, urmat apoi de orchestra întreagă. Secțiunea rondoului începe cu game la pian înainte ca orchestra să răspundă din nou. Urmează o parte mult mai lungă, prezentând tema din secțiunea de început în trei tonalități diferite înainte ca pianul să execute o cadență. În loc să se încheie cu intrare puternică din partea orchestrei, trilul ce încheie cadența se pierde până când tema introductivă reapare, interpretată inițial de pian și apoi de orchestră. În ultima secțiune tema trece printr-o variațiune înainte ca lucrarea să se încheie cu o cadență scurtă și un răspuns robust din partea orchestrei.
Robert Schumann
Născut pe 8 iunie 1810 la Zwickau în Regatul Saxoniei și decedat 46 de ani mai târziu pe 29 iulie 1856 la Endenich în Regatul Prusiei) a fost un compozitor și pianist german, unul dintre cei mai celebri compozitori romantici ai primei jumătăți a secolului XIX.
