Comuna Săcăşeni este aşezată în partea de sud-vest al judeţului Satu Mare, în zona limitrofă cu comuna Bobota – judeţul Sălaj. Comuna Săcăşeni este compusă din două sate: Săcăşeni şi Chegea.
Ca aşezare omenească, comuna Săcăşeni datează din epoca neolitică, dovezi materiale fiind depuse la Muzeul Orăşenesc Tăşnad. Ca atestere documentară, satul Săcăşeni datează din anul 1240, iar satul Chegea din anul 1205.
De-a lungul vremurilor, satele din comuna Săcăşeni au fost cunoscute sub mai multe denumiri.Săcășeni a fost cunoscut sub diferite denumiri ca: Zakacsi – 1300; Zakacei– 1414; Zakzy– 1459; Szakaszti– 1583; Szakaszi – 1693. Comuna în perioada 1441-1533 a aparţinut judeţului Crasna – Szolnok.
Chegea a fost cunoscută sub următoarele denumiri: Tede– 1205-1235; Kege – 1300; Kegye – 1374; Kegie– 1391. Au existat 5 sate Chegea, după cum urmează: Chegea de Sus, Chegea de Mijloc, Chegea de Jos, Chegea Maghiară, Chegea de Subcetate (pe vechiul amplasament al fostului cătun Huta Chegii – unde se găsesc urmele unei cetăţi prefeudale cu două valuri din pământ – fost punct de vamă pe Drumul Sării, ce asigura legătura între ocnele Dej cu vestul Europei, cunoscând o înflorire economică apreciabilă, fiind sub comenduirea judeţului Szolnoc).
Ca urmare a formelor de relief deluroase, localităţile Chegii au fost prielnice creşterii animalelor: bovine, porcine, şi în special cabaline, existând prin secolul XVII-lea o herghelie importantă a Imperiului Austriac, locul fiind păstat în amintirea locuitorilor sub denumirea de Csikos Kert– grădina mânjilor.
De asemenea viile şi pomicultura asigurau şi asigură şi acum, venituri însemnate prin vinurile şi pălinca, care se produc şi se valorifică pe pieţe, având prioritate nobilimea în sezonul sărbătorilor, înaintea altor categorii sociale. Economia comunei era dezvoltată: creşterea animalelor, cultura pământului, prelucrarea lemnului, exploatarea pădurilor, fiind construită pe firul Văii Checheţ un sistem de cale ferată cu şine de lemn pe care se transportau lemnele din pădure la locul de prelucrare.
În 1813 un incendiu produce mari pagube materiale locuitorilor, fiind incendiată biserica, şcoala împreună cu toate documentele existente în localitate. În urma incendiilor, familia Bölöni, în anul 1760, construieşte Biserica Reformată iar în anul 1886, locuitorii mai adaugă aripa sudică a bisericii. Pe lângă pictura de lemn din biserică se află un clopot cu următoarea inscripţie în litere gotice: “Santa Francisco – ora pro, nobia”.
Secolul XX-lea este marcat de existenţa unor moşii şi averi considerabile, batoze de treierat, utilaje agricole mai performante care au asigurat producţii mari pentru perioada respectivă.
Primăria localității Săcăşeni îşi are sediul într-un castel, adică în Castelul Bölöni, construit în anul 1880, în stil eclectic de către o familie cu rezonanță locală, proprietari de teren care dețineau și un conac în Ilișua din Județul Sălaj.
La începutul secolului al XIX-lea familia a părăsit localitatea, dar și până atunci au trăit și în Camăr din Județul Sălaj, dar și în Biharugra, un sat în districtul Sarkad, județul Békés, Ungaria. La Biharugra există un castel asemănător, construit în anul 1890. În anii 1940 a fost în proprietatea familiei de baroni von Braunecker care l-au vândut Statului Român înainte să se retragă din România.
Rezervația de peri sălbatici din Chegea, unicat în Europa
Puțină lume știe că în zonă există cea mai mare rezervaţie naturală de peri sălbatici din Europa. Are o vechime de peste 100 de ani şi se întinde pe aproximativ 180 de hectare. Iar pentru localnicii din Săcăşeni, comuna unde se află livada naturală, mândria se traduce în stil local: se laudă cu cea mai aromată palincă de pere.
Pe dealurile de lângă satul Chegea, pajiştile sunt pline de peri sălbatici. sau pădureţi, cum li se mai spune. În prag de toamnă, livada sălbatică e încărcată cu roade. Fructele au dimensiuni mai mici faţă de cele normale şi nu sunt foarte dulci. Aşa se face că, pentru localnici, cea mai bună metodă pentru a le întrebuinţa este distilarea.
Părul sălbatic este răspândit la marginea pădurilor de foioase. Frunzele sunt aproape rotunde, lung peţiolate. Fructele variate ca formă, mărime şi gust.
Unele exemplare de păr salbatic care se regăsesc în zonă au o vechime de până la 150 de ani. De altfel, rezervația este unicat în Europa. Localnicii spun că perele sunt bune mâncat, dar mai ales pentru pălincă, ieșind o băutură savuroasă.
