Lia Gabriela Koka Cosma s-a născut la data de 20 mai 1975 în Satu Mare. Este absolventa Colegiului Naţional „Doamna Stanca” şi a Universităţii de Nord Baia Mare, licenţiată în litere – teologie. Profesoară de limba şi literatura română la Şcoala Gimnazială „Dr. Vasile Lucaciu”, invitata mea de azi vine dintr-o familie în care preocupările în domeniul artă-cultură sunt o formă de-a fi. Este omul care ştie să-i asculte pe cei din jur, să observe, să surâdă, iar apoi să dăruiască semenilor o parte din frumosul ei, propria-i creaţie, poezia.
Ce înseamnă pentru tine a fi poet?
Nu există o reţetă universal-valabilă pentru a deveni poet. Este necesară, totuşi, o anumită sensibilitate, înclinare spre introspecţie. Dacă la aceasta se adaugă şi o dragoste veritabilă spre Frumos, faţă de literatură, totul va decurge de la sine.
Când ai simţit nevoia de a te exprima prin vers şi când s-a produs debutul tău public?
Scriu – pot spune – din copilărie… Profesoara mea de limba şi literatura română din gimnaziu, regretata doamna Mariana Luţaş, m-a încurajat în acest sens. În 1986 am participat cu o poezie la un Concurs de creaţie literară fiind răsplătită cu premiul II la nivel judeţean. N-am să uit niciodată momentul fericit când am fost chemată în faţa clasei şi am primit diploma. Am participat apoi la cercul de creaţie literară de la Palatul Copiilor („Casa pionierilor” pe vremuri). Atât doamna Luţaş cât şi doamna profesor Stela Toma Bozero, profesoara mea de limba română din liceu, au constituit adevărate modele pentru mine în ceea ce priveşte predarea limbii române. Nu voi uita îndemnul primit atunci (pe care-l aplic şi azi) anume, de a scrie doar atunci când suntem inspiraţi, practic de a nu forţa procesul creaţiei literare, Inspiraţia fiind o „zână” foarte capricioasă, poate veni în cele mai neaşteptate moduri, pe stradă, în timpul unei călătorii solitare, în general în momente de linişte.
Frecventezi cenacluri literare din Satu Mare?
Cenaclurile „Afirmarea” şi „Cronograf”.
Ai volume publicate? Ce ne poţi spune despre ele?
Primul meu volum intitulat „ Gânduri-rânduri” cuprinde precum un buchet pestriţ, diverse stări sufleteşti acoperind o perioadă de aproximativ 20 de ani de viaţă, am inclus chiar şi poezii scrise la 16 ani. Volumul nu are un fir călăuzitor şi am omis intenţionat menţionarea anilor în care au fost scrise poeziile. Al doilea volum „ Cântec-descântec” apărut în 2019, deja este altfel structurat, poeziile intitulate Cântec şi, respectiv, Descântec, deschid şi închid volumul, ca într-un cerc…magic. „Cântecul” (poezia) devine un ritual, eul liric se întrupează într-un – să zicem -şaman, ce intră în dialog cu elementele naturii sau se luptă cu „ lumea nevăzută”. Cititorului îi revine misiunea să descifreze, să rezoneze, sau nu, să se regăsească în oglinda magică. Menţionez că volumul este frumos ilustrat de soţul meu, artistul plastic Dan Marius Cosma, cel care a realizat şi coperta. Volumul cuprinde cinci reproduceri după lucrări semnate de acesta.
Recent mi-am încercat puterile şi pe tărâmul traducerii, respectiv volumul „Ady la Paris” (în original în limba maghiară) ce cuprinde amintirile scriitoarei şi jurnalistei Otilia Marchis Boloni despre marele poet simbolist. Aceste texte au fost acum traduse de mine, pentru prima dată, în limba română. Despre Otilia Marchiş Boloni ar fi încă multe de spus, în prezent lucrez la o altă traducere din opera acestei personalităţi remarcabile. Şi, evident, „adun material” pentru un nou volum de versuri ce, probabil va fi publicat peste câţiva ani.
Poezie modernă sau clasică, vers alb sau vers în rimă, creionul pe hârtie sau tastatura computerului?
Poezie modernă, vers alb, hârtie şi…pix cu gel.
Ai o tematică predominantă în poezia ta? Ce stare transmite, în general, creaţia ta?
Mi s-a spus odată că poezia mea este tristă. Nu contest, dar aceasta nu înseamnă şi faptul că eu aş fi o persoană tristă sau deprimată. Poezia, în general, este un amestec de trăiri, sunete, imagini, filtrate de sensibilitatea autorului a cărui misiune este de a transpune mesajul în litere, cuvinte, versuri. Este un dialog perpetuu între mintea, spiritul poetului-artist (căci poezia este însăşi arta cuvântului) şi Univers, cu toate tainele acestuia. Nu toate stările exprimate în versuri aparţin în totalitate celui ce le transpune pe hârtie. Pot constitui şi gânduri – emoţii – stări universal valabile. Poetul poate fi asemănat şi unui actor ( şi regizor simultan ) ce interpretează diverse roluri pe „scena” colii albe, eul liric reprezentând masca personajului.
Cum apare inspiraţia şi dorinţa de a aşterne pe hârtie versul poetei Lia Koka Cosma? Ai vreun loc anume sau vreun moment al zilei în care metafora te găseşte mai uşor?
Cum spuneam, inspiraţia este un fenomen destul de capricios, pentru a se manifesta are nevoie de momente de linişte, introspecţie, de o minte eliberată de griji. De exemplu, chiar şi o plimbare liniştită sau o călătorie, un peisaj monoton sau colorat, pot „chema” inspiraţia. În nici un caz nu mă aşez zilnic la masa de scris pentru a-mi îndeplini „norma” de versuri….
Am întâlnit tineri iubitori de poezie, dar şi cu aplecare către scris. Lor ce le-ai transmite?
Tinerilor poeţi le transmit să nu se descurajeze, să scrie şi în primul rând, să citească. Doar citind mult îşi vor dezvolta vocabularul, mintea se va îmbogăţi cu nenumărate imagini şi idei. De asemenea citind îşi vor dezvolta şi simţul critic, ştiind mai apoi să aprecieze, să recunoască o scriere de valoare. Este important ca tinerii, cei ce doresc să debuteze, să participe la şedinţele cenaclurilor literare. Pentru ei, acest lucru este necesar atât pentru ca să se prezinte lumii, să-şi prezinte încercările literare, cât şi pentru ca să-şi dezvolte simţul critic, beneficiind de exemple pozitive, sfaturi, de la cei mai experimentaţi şi, nu în ultimul rând, puncte de reper: „aşa da”, „aşa nu”.Mă bucur când observ tineri debutanţi pe tărâmul literelor care deja dau dovadă de un simţ critic dezvoltat.
Dacă doreşti să exprimi un gând de încheiere cititorilor acestei pagini…
O vorbă înţeleaptă spune că „Omul sfinţeşte locul”. Fiecare avem puterea de a face o lume mai bună, iar poezia are rolul ei întru salvarea Armoniei. Poezia slujeşte Frumosului, fiind arta pură a cuvântului. Niciodată nu trebuie să ne pierdem speranţa într-o lume mai bună, nici credinţa în Bine, Adevăr şi Frumos. Valorile eterne tot cele clasice sunt, evident, deşi forma de manifestare poate fi diversă.
Mulţumesc! Ea este Lia, iar până data viitoare, nu uita, drag cititor, să fii creativ şi autentic! Georgeta Govor
