Timp de trei zile, Cetatea Ardudului a fost asediată atât de cavaleri și luptători, cât și de domnițe. Și a rezistat eroic. Pe parcursul a trei zile aici a avut loc cea de a XI-a ediție a MedievArtFest Ardud. A fost o nouă ediție reușită a festivalului medieval de la Ardud, iar amfitrionul acestui eveniment, Liviu Pancu, a făcut ca festivalul de la Ardud să aibă o notorietate aparte.
Debutul evenimentului
Manifestarea de la Ardud a debutat, practic, vineri, concomitent, atât cu o paradă medievală în municipiul Satu Mare cât și cu un simpozion de istorie la Primăria orașului Ardud.
Apoi, la poalele cetății Ardud, care și-a primit oaspeții într-un cadru nou și cu totul special, a avut loc deschiderea oficială a MedievArtFest Ardud, ediția a XI-a, anul 2023, unde primarul Ovidiu Duma a declarat deschise cele trei zile de spectacol medieval.
Au urmat apoi trei zile feerice la Ardud. Ardudenii, dar și prietenii și invitații lor au avut parte de trei zile spectaculoase.
Festival medieval de excepție
Directorul artistic și actorul Liviu Pancu a realizat un concept inedit pentru cel mai important eveniment medieval din județ. Peste 150 de artiști talentați au fost implicați în spectacolele festivalului, pe parcursul celor trei zile de festival, iar publicul a fost încântat de o varietate de activități care reconstituie atmosfera medievală autentică. Ardudenii și oaspeții lor au putut asista la spectacole de muzică și dansuri medievale, piese de teatru, animații, ateliere și tabere meșteșugărești dar și la turniruri deosebite.
Timpul s-a oprit în loc la Ardud
Ca și concept fundamental al vieții, sub semnul TIMPULUI a stat ediția a XI –a a MedievArtFest Ardud 2023. Și pentru că până și timpul ireversibil se supune artei, călătoria plăsmuită în timp și spațiu istoric este posibilă datorită viziunii artiștilor care timp de trei zile au încântat publicul cu muzică și dansuri medievale, piese de teatru, animații medievale, ateliere și tabere meșteșugărești, cavaleri, domnițe, războinici, trubaduri și menestreli, toți parte din povestea atemporală din Cetatea Ardud.
Spectacol deosebit la Ardud
Directorul artistic al festivalului, Liviu Pancu, este cel care a vegheat porțile timpului vreme de trei zile și a deschis zăvoarele ferecate ale epocii medievale pentru ca publicul participant să aibă parte de o experință cel puțin inedită alături de cei peste 150 de artiști, toți parte din spectacolul festivalului.
Menestrelii timpului au fost Corvus Corax (Germania), Holloenek (Ungaria) și Codex ( Sf. Gheorghe ), iar atmosfera medievală a fost asigurată de Ordinul Cavalerilor Lup din Târgu-Mureș, Golden Griffon din Oradea, Străjerii Cetății Neamț din Târgu-Neamț, Teatrul Scena din Târgu-Mureș, Garda Cetății Deva, Scutierii de Mulhbach din Sebeș, Lăncierii și Arcașele Cetății Ardud, Lupii de Foc din Târgu-Mureș și Compania Dragonului din Timișoara, iar Florin Kevorkian a fost gazda timpului istoric în cetatea Ardud.
Eveniment reușit
Una peste alta, cea de a XI-a ediție a MedievArtFest Ardud s-a dovedit a fi un nou succes, la fel ca și edișiile precedente. Mii de sătmăreni, ardudeni sau oapeți de-ai lor, au luat parte la evenimentele organziate la Ardud, s-au bucurat de spectacolul de la Ardud și nutfesc seranța că ediția de anul viitor va cel puțin la fel de bună ca și cea din 2023.
Florin Dura