More

    Aspecte privind evoluția cercetării istoriei comitatului Satu Mare. Cine sunt cercetătorii care au publicat studii despre istoria Sătmarului de la sfârșitul secolului al XIX –lea și până în perioada contemporană

    Importanţa comitatului şi a oraşului Satu Mare de-a lungul istoriei a determinat o intensă activitate de cercetare a istoricilor, dar nu numai, privind trecutul său. Au fost publicate, atât în secolul al XIX-lea, cât şi în secolul al XX-lea, numeroase lucrări care au avut ca subiect evoluţia comitatului, dar şi a cetăţii şi oraşului Satu Mare. Multe din aceste lucrări, de fapt cea mai mare parte a lor, sunt în limba maghiară, fapt explicat prin aceea că până în 1918, această zonă a făcut parte din Ungaria şi deci, limba oficială folosită aici a fost cea maghiară.
    Szirmay Antal publică în secolul al XIX-lea, în limba maghiară, două lucrări despre istoria comitatelor Satu Mare şi Ugocea, lucrări care şi astăzi sunt de referinţă în studierea evoluţiei istorice a acestor locuri. Este vorba despre „Notica politica, historica, topographica, incliti Comitatus Ugochenssis”, apărută în 1805 la Pesta, şi despre „Szatmar varmegye fekvese, tartenetei, es polgari esmerete”, I-II, publicată între 1809-1810, la Buda.
    În 1908, a apărut la Budapesta cartea lui Borovszky Samu, „Szatmar varmegye”, lucrare care are ca subiect istoria comitatului Satu Mare de la începuturile sale până în secolul al XX-lea. Autorul prezintă informaţii amănunţite despre aspectele politice, militare, economice, sociale etc. ale comitatului Satu Mare, deci inclusiv ale cetăţii şi oraşului cu acelaşi nume. Putem spune că această lucrare este una de căpătâi pentru cei care se ocupă de cercetarea acestei regiuni.
    În 1932, la Baia Mare, a fost publicată lucrarea avocatului Ştefan Mărcuş, „Din trecutul Sătmarului”, care doreşte să lămurească unele aspecte ale istoriei Sătmarului. Autorul insistă asupra originii locuitorilor acestor părţi în perioada în care a avut loc venirea ungurilor în Panonia şi apoi în această regiune de nord-vest a Transilvaniei.
    Anul 1937 aduce cu el apariţia unei alte cărţi care are ca subiect istoria regiunii Satu Mare, şi anume „Din istoria Sătmarului”, scrisă de A. Dobaşi. Această lucrare tratează în ordine cronologică evenimentele politice, militare, economice şi sociale ale regiunii, inclusiv ale cetăţii şi ale oraşului Satu Mare. Intervalul de timp care a stat în atenţia autorului este foarte mare, şi anume de la primele atestări despre cetate până la intrarea acestei zone în componenţa României.
    În 1938, apare o altă lucrare aparţinând lui Ştefan Mărcuş, lucrare care abordează istoria regiunii Sătmarului din perioada preistorică până în cea contemporană. La fel ca şi în celălalt volum al său amintit mai sus, şi în această carte autorul insistă asupra prezenţei românilor în aceste locuri înainte de venirea ungurilor. În revista Muzeului Judeţean Satu Mare, apărută în 1969, este publicat un articol aparţinând lui Burai Bela, intitulat „Despre cetatea de tip italian din Satu Mare (1543-1705 )”, lucrare care abordează cu multă seriozitate şi profesionalism istoria cetăţii Satu Mare. Din rândurile ei aflăm informaţii despre istoria politică, militară, economică şi arhitecturală a acestei cetăţi, dar şi a oraşului cu acelaşi nume.
    Livia Bacâru publică în 1975, tot în „Satu Mare. Studii şi Comunicări”, un articol deosebit de interesant, intitulat „Stampe medievale-reprezentând cetatea Satu Mare aflate în colecţiile bibliotecii academiei”. În acest studiu, autoarea descrie reprezentările de pe stampe şi prezintă istoricul acestora.
    În 1980, tot în revista „Satu Mare. Studii şi comunicări”, apare lucrarea „Dezvoltarea oraşului medieval Satu Mare (I)”, semnată de Burai Adalbert, lucrare care schiţează în câteva pagini o serie de aspecte ale vieţii politice, economice şi sociale ale oraşului Satu Mare din perioada secolelor al XIII – XVIII-lea. În 1984, la editura Sport-turism, din Bucureşti apare „Ghidul de oraş Satu Mare”, avându-l ca autor pe Doru Radosav, lucrare care prezintă, pe scurt, istoria oraşului Satu Mare din preistorie până în secolul al XX-lea inclusiv. Există şi alţi autori care s-au ocupat de istoria comitatului, oraşului şi cetăţii Satu Mare. Dintre aceştia amintim pe Bura Lisz, Muhi Sandor, Nemeth Peter, Szocs Peter Levente care au publicat mai multe lucrări în limba maghiară a căror subiect este istoria acestor locuri.
    În limba română, o contribuţie importantă la studierea istoriei Sătmarului au avut-o lucrările lui Viorel Ciubotă, Bujor Dulgau, Ovidiu Ghitta, Ioan Viman etc. Fiecare dintre aceştia au publicat studii de referinţă: Viorel Ciubotă despre lupta românilor sătmăreni pentru unire; Bujor Dulgău a fost preocupat despre sigiliile aplicate pe documentele sătmărene; Ovidiu Ghitta a publicat o carte deosebit de bine documentată despre istoria bisericii greco-catolice din Sătmar; Ioan Viman este preocupat de evoluţia învăţământului românesc din Satu Mare.
    Informaţii despre Satu Mare au apărut şi în alte cărţi de istorie a României, a Transilvaniei, sau a Ungariei, de istorie a artei etc. În rândurile de mai sus au fost amintiţi doar câţiva autori care au publicat, fie în limba română, fie în limba maghiară, studii referitoare în primul rând la istoria comitatului, oraşului şi cetăţii Satu Mare.
    Sursa:  Paula Virag – Familia în satul românesc din comitatul Satu Mare 1867- 1914
    Nicolae Ghișan

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE