Țara Oașului își unește fiii, pe toți cei veniți acasă, la pământul părinților și leagănul existenței lor. Biserica îi unește pe toți, iar Mănăstirea Bixad, vatra monahismului și a ortodoxiei acestui colț de țară, îi primește la rugăciune și aduce mângâiere sufletească tuturor celor care se întorc în această perioadă, din lumea întreagă spre casele lor.
Adormirea Maicii Domnului a fost prăznuită cu bucurie duhovnicească, în cântări sfinte, rugăciuni smerite și împlinind rânduielile statornicite ale Mănăstirii din Bixad.
Cu binecuvântarea PS Părinte Justin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, dar și a PS Părinte Timotei, Arhiereu Vicar și stareț al așezământului monahal de la Bixad, preoții și credincioșii s-au unit în duh de rugăciune, la ceas de priveghere în ajun, respectiv în ziua prăznuirii, la vremea Sfintei Liturghii.
Preacuviosul Părinte Arhim. Dr. Casian Filip, în calitate de delegat eparhial și proestos, a slujit slujba privegherii și Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie din ziua prăznuirii, alături de preoții Protopopiatului Oas si preoți din alte parohii ale eparhiei noastre, însoțiți de răspunsurile liturgice ale grupului vocal Theologos, al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului.
La vremea cuvântului, PCuv Părinte Arhim. Casian Filip a evocat chipul plin de lumină și de viață al Maicii Domnului, cea a cărei Adormire o prăznuim cu bucurie, nu tristețe; Maica neamului omenesc și Mângâietoarea fiecăruia dintre noi. Totodată, părintele vicar s-a adresat tuturor oșenilor întorși acasă, tineri și vârstnici deopotrivă, cu îndemnul de a-și iubi identitatea: casa, familia, credința, Biserica și tot ce poate fi mai sfânt în sufletul lor. Alături de toate acestea, i-a îndemnat să iubească Mănăstirea Bixad, care multora le este ca o casă, găsind alinare sufletului și putere în credință.
Însoțit în sobor de părintele Protopop Marcel I. Malanca, de părintele Emanuel Scarlat, egumenul mănăstirii, și de alți preoți împreună slujitori, PCuv Părinte Arhim. Casian Filip a încheiat binecuvântata prăznuire, cântând alături de poporul dreptcredincios o frumoasă și binecunoscută priceasnă închinată Maicii Domnului, cu refrenul:
” Nu lăsa Măicuța să pierim pe cale/ Căci noi suntem fiii lacrimilor tale”.



