More

    Rezultatele controalelor inspectorilor DSVSA, în domeniul Controlului Oficial Sănătate Animală

    În această săptămână inspectorii de specialitate din cadrul Serviciului Sănătate și Bunăstare animală au efectuat un număr de 94 controale în exploatații profesionale și non profesionale din județul Satu Mare D.S.V.S.A. Satu – Mare, a intensificat frecvența controalelor oficiale, pentru respectarea strictă a măsurilor de biosecuritate, în întreg sectorul avicol, în contextul evoluției la nivel  internațional a gripei aviare înalt patogene.

     

    Conform DECIZIEI DE PUNERE ÎN APLICARE U.E. cu nr.  1520 / 2023, în Uniunea Europeană, evoluează Influență Aviară – cu focare primare sau secundare în : Belgia, Germania, Franța, Polonia, Letonia, Danemarca, Olanda, Norvegia, Italia, Finlanda, Irlanda și Suedia.

    În această săptămână, conform programului de activitate stabilit, au fost verificate exploatații profesionale și non profesionale de animale, condițiile de biosecuritate, zoo igienă și de bunăstare a animalelor, monitorizarea și eliminarea subproduselor improprii consumului uman, existența echipamentelor de protecție, asigurarea unor stocuri de substanțe dezinfectante, dezinsectante și raticide.

     

    În urma acestor controale a fost aplicate 21 sancțiuni contravenționale, din care 7 amenzi contravenționale în valoare totală de 8.400 lei – 7 exploatații non profesionale din localitățile: Ardud – 3, Păulian – 1, Apa – 1, Crucișor – 1, Lelei – 1, Irina – 1,   – pentru vânzarea sau cumpărarea fără documente sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor, a animalelor și pentru introducerea fără documente sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor, a altor animale în efectivele existente și 14 avertismente – 14 crescători  de animale, din localitățile : Pir – 3, Tășnad – 2, Andrid – 2, Păulești – 1, Rușeni – 1, Lelei – 1, Sărăuad – 1, Silivaș – 1, Cean – 1. – pentru introducerea/scoaterea de animale în/din exploatație fără anunțarea medicului medicului veterinar.

    În această perioadă, în județul Satu Mare, evoluează focare de Pestă Porcină Africană în localitățile Lelei , Berveni, Petrești și Lucăceni. S-a stabilit o zonă de supraveghere în jurul focarelor cu o rază de 10 km, incluzând localitățile: Hodod, Ser, Nadișul Hododului, Giurtelecul Hododului, Bogdand, localități si exploatații comerciale de suine din județul Sălaj si Maramureș , precum și exploatația comercială, din localitatea Giurtelecul Hododului. Pentru focarele din localitatea Lucăceni:  S-a stabilit o zonă de protecție în jurul focarului cu o rază de 3 km, incluzând localitățile: Lucăceni, Berveni, Cămin.  S-a stabilit o zonă de supraveghere în jurul focarului cu o rază de 10 km, incluzând localitățile: : Căpleni, Domănești, Cărei, Foieni, Urziceni, Urziceni Pădure.

     

    În anul 2023, din cei 284 mistreți împușcați în 49 Fonduri de Vânătoare, 40 mistreți au fost pozitivi la Pesta Porcină Africană, iar 244 mistreți negativi,  în urma examenelor specifice de laborator.

     

    Conform Regulamentului U.E, cu nr. 1466 /2023, în această perioadă, evoluează Pestă Porcină Africană,  în : Bosnia Herțegovina, Germania, Polonia, Bulgaria, Croația, România, Lituania, Italia, Letonia, Estonia, Serbia, Ungaria, Cehia și Kosovo.  

     

    Pentru a preîntâmpina apariția, Influenței Aviare, în exploatațiile profesionale și non profesionale, din județul nostru, rugăm toți crescătorii de galinacee și palmipede ( gâște, rațe)  să respecte următoare :

     

    • separarea în cadrul exploatațiilor, în măsura posibilităților, a rațelor și gâștelor de alte păsări domestice;
    • interzicerea creșterii păsărilor în aer liber, acestea fiind izolate obligatoriu în adăposturi închise și izolate, iar atunci când acest lucru nu este posibil, se va asigura hrănirea și adăparea păsărilor în zone acoperite la care nu au acces păsările sălbatice;
    • interzicerea adăpării păsărilor domestice / sălbatice în captivitate, cu apă din rezervoarele de suprafață accesibile păsărilor în libertate; aplicarea de măsuri care să prevină contactul păsărilor domestice cu alte specii de mamifere, inclusiv rozătoare și animale de companie;
    • folosirea în zona de exploatare a păsărilor a unui echipament special destinat (încălțăminte, halat sau salopetă), sau amenajarea unor facilități de dezinfecție a echipamentului, și limitarea accesului persoanelor în zona de exploatare a păsărilor (recomandat o singură persoană care să nu vină în contact cu păsări din alte exploatații);
    • prevenirea oricărui contact direct sau indirect între păsările domestice și cele sălbatice, inclusiv prin intermediul persoanelor care au acces în zone silvatice;
    • se interzice accesul tuturor păsărilor domestice sau sălbatice în captivitate la luciuri de apă, lacuri, bălți, râuri sau orice altă amenajare hidrologică naturală sau artificială;
    • se interzice utilizarea, în cadrul activităților de vânătoare, a păsărilor domestice (rațe, gâște) și sălbatice ( păsări migratoare ca becaținele, fluierarii, fugacii, prundașii, ploierii, nagâții, nisiparii etc.) ca păsări de momeală;
    • respectarea cu strictețe a măsurilor de biosecuritate în toate exploatațiile de păsări prin controlul introducerii de păsări, circulația personalului și a furajelor;
    • conducerea la zi a registrului exploatațiilor comerciale, respectiv a registrelor agricole de la nivelul primăriilor pentru păsările din gospodăriile populației;
    • realizarea de către personal calificat sanitar veterinar a inspecțiilor periodice în toate exploatațiile de păsări, cu efectuarea de examene clinice, și dacă este cazul de necropsii și recoltări de probe, în vederea realizării supravegherii active a bolii;
    • interzicerea funcționării târgurilor, expozițiilor sau altor aglomerări a păsărilor, iar mișcarea păsărilor în cadrul sau în afara județului se va realiza doar după examinarea clinică de către un medic veterinar și a certificării sanitare veterinare;
    • se recomandă evitarea introducerii sau scoaterii de păsări din cadrul gospodăriilor particulare, în special din alte localități, mișcarea păsărilor realizându-se doar sub supraveghere sanitară veterinară și în limita localității de origine a exploatației. Toate aglomerările și expozițiile de animale, din localitățile județului Satu – Mare, rămân închise până la noi dispoziții. Se vor respecta toate măsurile de  biosecuritate în exploatațiile comerciale cât și în cele non profesionale.În această săptămână inspectorii de specialitate din cadrul Serviciului Sănătate și Bunăstare animală au efectuat un număr de 94 controale în exploatații profesionale și non profesionale din județul Satu Mare D.S.V.S.A. Satu – Mare, a intensificat frecvența controalelor oficiale, pentru respectarea strictă a măsurilor de biosecuritate, în întreg sectorul avicol, în contextul evoluției la nivel  internațional a gripei aviare înalt patogene.Conform DECIZIEI DE PUNERE ÎN APLICARE U.E. cu nr.  1520 / 2023, în Uniunea Europeană, evoluează Influență Aviară – cu focare primare sau secundare în : Belgia, Germania, Franța, Polonia, Letonia, Danemarca, Olanda, Norvegia, Italia, Finlanda, Irlanda și Suedia.

      În această săptămână, conform programului de activitate stabilit, au fost verificate exploatații profesionale și non profesionale de animale, condițiile de biosecuritate, zoo igienă și de bunăstare a animalelor, monitorizarea și eliminarea subproduselor improprii consumului uman, existența echipamentelor de protecție, asigurarea unor stocuri de substanțe dezinfectante, dezinsectante și raticide.

       

      În urma acestor controale a fost aplicate 21 sancțiuni contravenționale, din care 7 amenzi contravenționale în valoare totală de 8.400 lei – 7 exploatații non profesionale din localitățile: Ardud – 3, Păulian – 1, Apa – 1, Crucișor – 1, Lelei – 1, Irina – 1,   – pentru vânzarea sau cumpărarea fără documente sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor, a animalelor și pentru introducerea fără documente sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor, a altor animale în efectivele existente și 14 avertismente – 14 crescători  de animale, din localitățile : Pir – 3, Tășnad – 2, Andrid – 2, Păulești – 1, Rușeni – 1, Lelei – 1, Sărăuad – 1, Silivaș – 1, Cean – 1. – pentru introducerea/scoaterea de animale în/din exploatație fără anunțarea medicului medicului veterinar.

       

      În această perioadă, în județul Satu Mare, evoluează focare de Pestă Porcină Africană în localitățile Lelei , Berveni, Petrești și Lucăceni. S-a stabilit o zonă de supraveghere în jurul focarelor cu o rază de 10 km, incluzând localitățile: Hodod, Ser, Nadișul Hododului, Giurtelecul Hododului, Bogdand, localități si exploatații comerciale de suine din județul Sălaj si Maramureș , precum și exploatația comercială, din localitatea Giurtelecul Hododului. Pentru focarele din localitatea Lucăceni:  S-a stabilit o zonă de protecție în jurul focarului cu o rază de 3 km, incluzând localitățile: Lucăceni, Berveni, Cămin.  S-a stabilit o zonă de supraveghere în jurul focarului cu o rază de 10 km, incluzând localitățile: : Căpleni, Domănești, Cărei, Foieni, Urziceni, Urziceni Pădure.

       

      În anul 2023, din cei 284 mistreți împușcați în 49 Fonduri de Vânătoare, 40 mistreți au fost pozitivi la Pesta Porcină Africană, iar 244 mistreți negativi,  în urma examenelor specifice de laborator.

       

      Conform Regulamentului U.E, cu nr. 1466 /2023, în această perioadă, evoluează Pestă Porcină Africană,  în : Bosnia Herțegovina, Germania, Polonia, Bulgaria, Croația, România, Lituania, Italia, Letonia, Estonia, Serbia, Ungaria, Cehia și Kosovo.  

       

      Pentru a preîntâmpina apariția, Influenței Aviare, în exploatațiile profesionale și non profesionale, din județul nostru, rugăm toți crescătorii de galinacee și palmipede ( gâște, rațe)  să respecte următoare :

       

      • separarea în cadrul exploatațiilor, în măsura posibilităților, a rațelor și gâștelor de alte păsări domestice;
      • interzicerea creșterii păsărilor în aer liber, acestea fiind izolate obligatoriu în adăposturi închise și izolate, iar atunci când acest lucru nu este posibil, se va asigura hrănirea și adăparea păsărilor în zone acoperite la care nu au acces păsările sălbatice;
      • interzicerea adăpării păsărilor domestice / sălbatice în captivitate, cu apă din rezervoarele de suprafață accesibile păsărilor în libertate; aplicarea de măsuri care să prevină contactul păsărilor domestice cu alte specii de mamifere, inclusiv rozătoare și animale de companie;
      • folosirea în zona de exploatare a păsărilor a unui echipament special destinat (încălțăminte, halat sau salopetă), sau amenajarea unor facilități de dezinfecție a echipamentului, și limitarea accesului persoanelor în zona de exploatare a păsărilor (recomandat o singură persoană care să nu vină în contact cu păsări din alte exploatații);
      • prevenirea oricărui contact direct sau indirect între păsările domestice și cele sălbatice, inclusiv prin intermediul persoanelor care au acces în zone silvatice;
      • se interzice accesul tuturor păsărilor domestice sau sălbatice în captivitate la luciuri de apă, lacuri, bălți, râuri sau orice altă amenajare hidrologică naturală sau artificială;
      • se interzice utilizarea, în cadrul activităților de vânătoare, a păsărilor domestice (rațe, gâște) și sălbatice ( păsări migratoare ca becaținele, fluierarii, fugacii, prundașii, ploierii, nagâții, nisiparii etc.) ca păsări de momeală;
      • respectarea cu strictețe a măsurilor de biosecuritate în toate exploatațiile de păsări prin controlul introducerii de păsări, circulația personalului și a furajelor;
      • conducerea la zi a registrului exploatațiilor comerciale, respectiv a registrelor agricole de la nivelul primăriilor pentru păsările din gospodăriile populației;
      • realizarea de către personal calificat sanitar veterinar a inspecțiilor periodice în toate exploatațiile de păsări, cu efectuarea de examene clinice, și dacă este cazul de necropsii și recoltări de probe, în vederea realizării supravegherii active a bolii;
      • interzicerea funcționării târgurilor, expozițiilor sau altor aglomerări a păsărilor, iar mișcarea păsărilor în cadrul sau în afara județului se va realiza doar după examinarea clinică de către un medic veterinar și a certificării sanitare veterinare;
      • se recomandă evitarea introducerii sau scoaterii de păsări din cadrul gospodăriilor particulare, în special din alte localități, mișcarea păsărilor realizându-se doar sub supraveghere sanitară veterinară și în limita localității de origine a exploatației. Toate aglomerările și expozițiile de animale, din localitățile județului Satu – Mare, rămân închise până la noi dispoziții. Se vor respecta toate măsurile de  biosecuritate în exploatațiile comerciale cât și în cele non profesionale.

     

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE