More

    ,,Plecatul de acasă nu este o soluție!”, campanie derulată în județul Satu Mare

    Proiectul național de prevenire a disparițiilor de copii și plecărilor voluntare ,,Plecatul de acasă nueste o soluție!” este implementat și la nivelul județului Satu Mare de către Inspectoratul de Poliție al Județului Satu Mare, prin ofițerii Compatimentul Analiza și Prevenirea Criminalității.

    Propus a se desfășura în perioada 22 mai 2023 – 30 iunie 2024, scopul proiectului vizează creșterea gradului de conștientizare cu privire riscurile asociate plecărilor voluntare din familiile și centrelede protecție, având ca parteneri Asociația Telefonul Copilului, Ambasada Statelor Unite ale Americii în România și Mercury 360.Pornindu-se de la premisa că disparițiile de minori reprezintă un fenomen complex care generează o emoție puternică în rândul comunității, de mare impact, atenția fiind concentrată în jurul ipostazelor victimale în care se pot regăsi minorii, direcțiile de acțiune ale proiectului  s-au axat pe necesitatea unei bune informări asupra riscurilor la care sunt expuși copiii atunci când părăsesc mediul familial, importanța cunoașterii de către copii a serviciilor de sprijin și consiliere la care pot avea acces și de asemenea necesitatea educării părinților, educatorilor cu privire la consecințele lipsei de comunicare cu copiii și tinerii și a necunoașterii factorilor care influențează viața și deciziilor lor.

    În acest context și profitând de vacanța școlară,  ofițerii Compartimentului Analiza și Prevenirea Criminalității au fost prezenți în  casele de tip familial și centrele de plasament din județ, aflate în subordinea DGASPC Satu Mare cu activități informativ – preventive pentru conștientizarea riscurilor plecării din instituțiile de ocrotire și responsabilizarea tutorilor legali asupra obligației de a ocroti minorii sub toate aspectele.Consilierea tutorilor legali s-a axat pe informarea, sensibilizarea și conștientizarea cu privire la necesitatea supravegherii permanente a minorilor și importanța menținerii unei legături de încredere/unei bune comunicări cu aceștia. S-a urmărit și stabilirea unei colaborări eficiente între poliție, familie și celelalte instituții cu interes în domeniu, pentru îmbunătățirea capacității adulților – părinți, reprezentanți centre de protecție , de a identifica semne de risc și de a interveni și de a interveni în mod corespunzător în cazul manifestării acestora.

    Organizarea unor sesiuni de informare pentru conștientizarea riscurilor plecării de acasă s-a realizat și în cadrul taberelor școlare implementate de către Crucea Roșie, într-un context nonformal, ,,Lacul lui Pintea” Livada, unde copiii și tinerii de etnie rromă au fost sensibilizați în legătură cuacest subiect. Fiind tineri și copii aflați de multe ori în situații de risc, vulnerabili și predispuși la victimizaredin partea adulților li s-au oferit informații în vederea conturării unei viziuni realiste asupra problematicii disparițiilor de minori, cu focus asupra plecărilor voluntare din mediul familial, datorită, în mare parte unor abuzuri asupra minorilor.

    Centrul Multifuncțional ,,Alter Ego” Satu Mare și Centrul de Zi ,,Sfînta Tatiana” Satu Mare au fost gazdele polițiștilor din structura prevenire la întâlnirile cu minorii aflați la programele de vară organizate decătre cele două instituții. Prin joc, s-a adus în prim plan și postura de victimă în care poți foarte ușor să te regăsești, în momentul plecării de acasă. Care sunt cauzele ce au dus la fuga de acasă?, care au fost reacțiile în momentul conștientizării pericolului în care te afli?, cui ai cerut ajutorul sau la cine ai apelat? au fost doar câteva întrebări la care participanții au răspuns, împărtășind din propria experiență sau din experiența cunoscuților.224 de beneficiari din mediul urban și rural au fost informați, sensibilizați și conștientizați cu privire la acest fenomen complex, al plecatului  de acasă, care generează emoții puternice în comunitate, având un mare impact. CÂND PLECI DE ACASĂ, ÎNCHIZI O UȘĂ, DAR NU ȚI SE DESCHID ALTELE!PLECATUL DE ACASĂ NU E O SOLUȚIE!

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE