Dacă ar fi să definim adevărul din punct de vedere religios, am putea spune că această noţiune exprimă realitatea divină, existenţa reală şi personală a lui Dumnezeu, Care este Adevărul absolut. Noi acceptăm prin credinţă adevărul pe care Dumnezeu în Treime ni-l descoperă şi care constă în învăţături de credinţă, în porunci şi sfaturi. Acest adevăr îşi găseşte împlinirea în persoana divino-umană a Mântuitorului Iisus Hristos şi în Evanghelia Sa. Toate învăţăturile propovăduite de către Hristos exprimă adevărul, având menirea de a ne elibera din robia păcatului şi a diavolului. De fapt, creştinul care Îl mărturiseşte pe Hristos ca Adevăr se eliberează de patimi şi de păcate, iar cel care trăieşte în conformitate cu adevărurile predicate de El îşi pregăteşte fericirea în viaţa viitoare.
Adevărul este diametral opus minciunii şi nedreptăţii, în aceeaşi măsură în care virtutea se opune păcatului. Se vehiculează ideea greşită că adevărul nu trebuie spus deoarece produce răni şi supărare; realitatea e că nu adevărul doare, ci minciuna.
Adevărul este un atribut, o însuşire a lui Dumnezeu, fiind în perfectă concordanţă cu acţiunile Sale faţă de lumea creată. Dumnezeu, în nemărginita Sa iubire de oameni, ne iartă atunci când greşim, ne călăuzeşte ca un pedagog desăvârşit pe calea mântuirii, ne trimite ajutorul Său, eliberându-ne de tot ceea ce ne împiedică în drumul nostru ascendent spre unirea cu El. Însă, dacă Dumnezeu ne ascultă rugăciunile şi ni le împlineşte cu adevărat, se impune ca şi noi să Îi răspundem în aceeaşi manieră, ascultând poruncile Sale şi respectându-le. Totodată, ca fii ai Săi şi beneficiari ai adevărului, se cuvine să trăim după adevăr, să-l avem în permanenţă în profunzimea fiinţei noastre, să-l transformăm în însăşi temelia relaţiilor dintre noi şi semeni, dintre noi şi Dumnezeu. Atunci când eşti călăuzit de adevăr nu poţi concepe să-ţi exploatezi aproapele, nici să-l minţi, nici să gândeşti răul la adresa lui. Adevărul trăit cu intensitate se confundă cu iubirea curată, sinceritatea, fidelitatea, într-ajutorarea, pacea, înţelegerea, dăruirea deplină, încrederea reciprocă, dreptatea, bunătatea, iertarea, respectul.
A trăi după adevăr înseamnă a vieţui ca un creştin autentic, ca un ucenic şi imitator, prin faptele cele bune, al lui Hristos-Dumnezeu, Adevărul prin excelenţă şi Modelul nostru suprem; înseamnă a fi un rod al dragostei, al rugăciunii, al postului, al omeniei. Omul devine imitator al lui Dumnezeu când se deschide cu dragoste şi adevăr către aproapele în Biserică, în societate, în familie.
La polul opus, “cine săvârşeşte păcatul este rob păcatului” şi al diavolului, vrăjmaşul adevărului, “care de la început a fost ucigător de oameni şi nu a stat întru adevăr, pentru că nu este adevăr întru el; când grăieşte minciuna, grăieşte dintru ale sale, căci este mincinos şi tatăl minciunii” (Ioan VIII; 34, 44).
În timpul procesului Domnului, Pilat din Pont Îl întreabă: “Ce este adevărul?” (Ioan XVIII; 38). Iisus nu-i răspunde. Procedând astfel, Hristos vrea să ne arate că “adevărul este simplu, n-are nevoie de apărători, se impune prin el însuşi”, potrivit Sfântului Vasile cel Mare, şi nu trebuie demonstrat sau dovedit. Adevărul este întruchipat în Sine. Dacă Pilat n-a recunoscut adevărul prezent în faţa sa, noi trebuie să simţim, să vedem şi să înţelegem că Mântuitorul este Adevărul. El a venit în lume să dea mărturie pentru adevăr şi să întemeieze o împărăţie a adevărului şi a dreptăţii. Domnul Iisus Hristos ne spune: “Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa (Ioan XIV; 6). Urmaţi-Mă! Fără cale nu se poate merge, fără adevăr nu se poate cunoaşte, fără viaţă nu se poate trăi. Eu sunt calea pe care s-o urmezi, adevărul în care să crezi, viaţa pe care s-o nădăjduieşti. Eu sunt calea care nu rătăceşte, adevărul care nu înşeală, viaţa fără sfârşit. Eu sunt calea cea mai dreaptă, adevărul cel mai înalt, viaţa adevărată şi fericită. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine; dacă rămâi pe calea Mea vei cunoaşte adevărul şi adevărul te va face liber şi vei ajunge la viaţa veşnică” (Toma de Kempis).
