Numeroase volume de versuri poartă semnătura poetului Vasile Mic, cel care în anul 1974 avea să debuteze în paginile prestigioasei reviste literare, “Familia”. Vă propunem azi un moment poetic ce aduce în faţa dumneavoastră câteva din creaţiile cunoscutului om de cultură.
Prin grădina mea
De mână
Cu timpul
Prin grădina mea,
Merge lumina…
Vine o stea.
Vorbește –
Poți să o asculți
Printre copacii seculari…
Cai mulți
Aleargă…
Sunt caii stelari
Printre flori sclipind de rouă,
Se plimbă
Pe alei…
În plină zi,
Pe lună nouă…
Albul, doar el rămâne nemișcat
În grădina mea,
Cum tocmai ați aflat…
Sub un cer patriarhal
Se tânguia
Un flaut
Intr-o noapte
Nebună…
Flori ,
Multe,
Valsau
Legate
În cunună…
Sigur
Visam
Că-s și eu
Pe aproape,
Că am
Chiar
Multă lumină
Pe pleoape.
Dar și harfe
Cântau…
O fântână
Ivită din deal…
Venea… venea
Cu luna
De mână…
Chiar
Sub un cer
Patriarhal.
Nevoia de un râu divin
Poate fi nevoie de un râu divin
Ca să ajungi dincolo de destin…
O luntre doar și dor să ai
Să poți să treci, să stai și să te plimbi prin rai.
De crezi că nu e bine singur ca să fii,
Poți să treci iar cu luntrea la cei vii.
Despre lume poți să crezi atâtea, să nu crezi
Când pe drum de țară navetezi…
În suflet și în brațe poți ca să aduni lumini,
Binelui poți să te închini.
Drept-măritori semenii noștri
Ne pot îndepărta de rău, de monștri…
De ce n-ar fi nevoie de un râu divin
Pentru ca zborului să mă închin?
A explica
A explica
Lumea
Prin cărămizile
Ei,
Înseamnă
A merge
Cu întrebările
Spre
Adevărul
Nenăscut
Încă
Grupaj realizat de G. I. Govor
