More

    Eveniment editorial, expoziție de artă plastică și miniconcert de colinde, la Biblioteca Județeană Satu Mare

    Biblioteca Județeană Satu Mare și Editura eCreator Baia Mare organizează joi, 14 decembrie, cu începere de la ora 1500, evenimentul de lansare a celui mai recent volum apărut sub semnătura scriitoarei Dana Zen, cunoscută publicului sătmărean sub numele de Dana Maria Criste. Volumul intitulat „Doar cărțile” a ieșit de sub tipar în seara de Sf. Nicolae, în Colecția critică a Editurii eCreator, este prefațat de dr. psih. Adriana Craciun și ilustrat de artista Carmen Mihaela Coca. Materialele critice din postfață sunt semnate de drd. Iulia–Maria Ciherean, dr. Marta Cordea, Gelu Dragoș și prof. Valentin Lupea. Grafica copertei este realizată de Florin Dochia.

    Evenimentul de lansare se va derula la sediul instituției, situat pe Strada Iuliu Maniu nr. 2, în Sala mare de conferințe, etajul I, și va beneficia de prezentarea editorului Ioan Romeo Roșiianu și a Martei Cordea.

    În completarea evenimentului editorial va fi prezentă expoziția de artă plastică ce reunește o parte din lucrările care ilustrează volumul „Doar Cărțile”, lucrări semnate de artista Carmen Mihaela Coca. În contextul creat de apropiatele sărbători de iarnă și al celebrării zilei aniversare a scriitoarei Dana Zen, invitații și participanții la eveniment vor avea parte și de un miniconcert de colinde și cântece de iarnă în interpretarea cantautoarei Georgeta Govor. Vor fi prezente și momente lirice în recitarea Hristinei Daria Rojea, acompaniată de interpretarea instrumentală, la fluier, a artistului Florin Dragomir.

    După ce s-a remarcat în peisajul literar prin cele cinci volume de poeme, prin prezența constantă în volume antologice și în diverse reviste literare și de cultură, Dana Zen schimbă registrul și trece de la genul liric la abordarea critică a literaturii. „Profitând din plin de propria experiență lirică, de faptul că zbuciumul și temele poetice sunt aceleași indiferent de om și de baștina acestuia, Danei Zen i-a fost ușor să decripteze mesaje-n poeziile altora, să măsoare intensități artistice cu sufletul, să pună-n balanță emoții și trăiri. (…) Nu este la îndemâna oricui detașarea de propriul act artistic și strunirea tentației de-a impune sau măcar sugera – prin demersul critic – propria viziune și trăire conceptuală. Dana Zen reușește să se ridice la înălțimea exigențelor în materie prin finețea transmiterii mesajului către cititor (…)”, mărturisește editorul Ioan Romeo Roșiianu.

    La eveniment sunt invitați să participe managerii și directorii instituțiilor de cultură din Sătmar, colegii, prietenii și apropiații scriitoarei Dana Zen (Criste), comunitatea oamenilor de cultură, bibliotecari și jurnaliști, precum și toți sătmărenii care îndrăgesc literatura și muzica.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE