More

    Evenimente populare aflate departe de Casa Poporului și împărăția Tomisului

         Urmează o etapă puțin atipică. Atipică în sensul în care dacă până acum etapele se desfășurau fiecare pe perioada a patru zile, acum cea de-a nouăsprezecea etapă se întinde de vineri până marți. Pare normală această decalare dacă ținem cont că la mijlocul acestei săptămâni, 15 din cele 16 echipe din primul eșalon au evoluat în Cupa României. Singura care nu a fost invitată la festin (nu a obținut calificarea) a fost Poli Iași.

     

         Dar să nu trecem la etapa următoare până nu lichidăm conturile etapei precedente. Doar 16 goluri s-au înscris în cele opt jocuri în care în patru au ieșit învingătoare gazdele, oaspeții părăsind terenul învingători în alte două partide. În fiecare din ultimele trei etape disputate s-au înregistrat câte două scoruri albe. Scoruri de 0-0. Ba mai mult. În fiecare din ele în partida de deschidere a etapei nu s-a înscris. Trei au fost surprizele etapei. Victoria lui Dorinel Munteanu pe Arena Națională și a arădenilor în fața sibienilor pe un teren execrabil. A treia surpriză, zic eu, vine de la Botoșani De fapt nu de la Botoșani, ci de la incapacitatea Rapidului de a mai dezvolta un joc ofensiv.

     

    Dacă tot m-am legat de meciul de la Botoșani trebuie să spun că Bergodi și-a atins unele limite, fiindu-le foarte ușor adversarilor să-l citească. Ieșirea din acest impas depinde de el. Dacă renunță la conservatorism și devine maleabil, construindu-și echipa și în funcție de adversar, dacă renunță la punctul fix Bamgboye care în ultimele trei jocuri a fost cel mai slab rapidist (l-am prea lăudat și acum nu-i mai ajungi la nas), dacă l-ar determina pe Papeau să dea drumul la minge pentru că nu joacă singur, dacă… s-ar putea să fie antrenor și în cantonamentul din iarnă.

    Voluntari – Petrolul 0-0 în ciuda mea; Poli Iași – Farul 2-3 cu speranțe sau foc de paie? UTA – Hermannstadt 2-0 pe un teren, la Oradea, care ar trebui interzis pentru primele două ligi ale țării; Botoșani – Rapid un 0-0 al neputinței dublat de rapidiști câteva zile mai târziu în cupă; Univ. Craiova – CFR 1-0 urcând pe podium; „U” – „48” 2-1 cu Moțu la rampă; FCSB – Oțelul 0-2 în marea surpiză a etapei cu Michiduță pe canapea; Sepsi – Dinamo 2-1 pe undeva normal.

    Un nou val de fotbal ne așteaptă de azi începând. O etapă cu de toate. Cu un derbi al campionatului (este a treia oară în acest sezon când se întâlnesc echipe aflate pe primele două locuri ale clasamentului), cu partide istorice (mă refer la meciurile de la Ovidiu, Iași și cea de pe Arcul de Triumf), cu jocuri ale refacerii năzuinețelor (în Giulești, la Craiova și din nou la Ovidiu și pe Arcul de Triumf) și cu mai multe goluri nădăjduiesc.

    CFR – FCSB (duminică, ora 20) Derbiul campionatului. Ambele echipe nu au avut rezultate foarte bune în ultimul timp. Au rămas datoare. La ora la care scriu nu știu rezultatele din Cupa României de la meciurile disputate joi. Gazdele au avansat în sferturile cupei mai mult conjunctural, dar aici e vorba de campionat. Dacă nu-i pune nimeni un somnifer în scotch-ul celui de pe canapea s-ar putea să avem o victorie a gazdelor;

    Hermannstadt – Univ. Craiova (duminică, ora 14) Nu prea au fost inspirați organizatorii competiției programând partida la ora dejunului. Chiar este un meci de larg interes nu numai pentru suporterii celor două echipe (cam puțini la sibieni ce-i drept) ci și pentru lupta pentru tiitlu sau lupta pentru pătrunderea în play-off;

      Farul – Petrolul (duminică, ora 17) Campioana nu are un meci ușor și cum Hagi pare că încă nu și-a găsit/modelat un 11 de bază, s-ar putea să vedem un meci cu multe goluri. În rest cam aceleași coordonate ca la meciul precedent;

    Rapid – Voluntari (sâmbătă, ora 20,45) Dacă nici acum!? Dacă nici acum n-ar fi păcat de suporteri? Se întâlnesc cea mai frumoasă galerie cu cea mai rarefiată dintre toate. Oare merită fotbalul, sportul în general, o nouă palmă?

    Oțelul – Sepsi (marți, ora 17) Vecine de clasament, cele două echipe vor încheia etapa a XIX-a cu stări de spirit diferite. Învingătoarea cu speranțe la un loc în primele șase, învinsa cu grija unui neplăcut loc 13 sau 14. Exclus egalul din punctul meu de vedere;

    Dinamo – „U” (luni, ora 20,30) Partidă de tradiție cum s-ar spune. Cele două galerii au afinități, adică au mâncat afine împreună. Situația lui Dinamo, noul antrenor, suporterii mai mulți, terenul propriu, toate astea ar fi de partea gazdelor. Oaspeții în schimb vin cu lucruri mult mai concrete. Un antrenor de talie (Sabău), cel mai bun jucător al turului (Nistor), un fost dinamovist aflat într-o perioadă de grație (Popa), marșul triumfal din Cupa României… Să vedem ce-o ieși!

    Poli Iași – UTA (vineri, ora 19) Sper să nu fie al patrulea 0-0 consecutiv în meciurile de deschidere ale etapelor. Aș prefera o victorie a textiliștilor dar nici un meci egal (cu goluri) n-ar fi de lepădat. Ziceam că meciul ar putea fi încadrat la meciurile istorice. Nu e chiar așa. Poli Iași nu e Politehnica lui Simionaș;

    „48” – Botoșani (luni, ora 17,30) Cenușăreasa etapei. S-ar părea că juveții lui Mititelu ar avea un meci ușor. Mai ales că și-au tras antrenor nou, italian. Probabil împovărați de fatalul „dacă nici acum atunci când?” oaspeții rămân obedienți acelei metode atât de dezavuată de a avea un antrenor în acte și un altul pe bancă.

    Opriți războaiele!

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE