Cunoscut om de cultură, scriitorul şi publicistul Voicu D. Rusu s-a născut în data de 4 martie 1946 la Terebeşti. Este absolvent al Colegiului Naţional “Mihai Eminescu” Satu Mare şi al Facultăţii de Filologie din cadrul Universităţii “Babeş-Bolyai” Cluj Napoca. Provine dintr-o familie de intelectuali, educaţia primită de la părinţii lui, dascăli, punându-şi puternic amprenta pe cel care mai apoi urma să devină un priceput condeier al slovei româneşti. Niciodată nu s-a aventurat în a scrie doar de dragul de a o face. Universul lecturilor sale a dat măsura, esenţa şi greutatea cuvântului său în activitatea scriitoricească. Un om de poveste ce inspiră bunătatea, dar şi eleganţa bunului-simţ pe care dumnealui o afişează şi azi cu un firesc debordant ce te cucereşte pe loc, atunci când ai privilegiul de a-i fi în preajmă.
De-a lungul anilor, aţi devenit unul dintre cei mai respectaţi oameni de cultură din judeţul nostru. De ce cultura, domnule profesor?
Faptul că m-am născut şi am crescut într-o familie de intelectuali, tatăl meu fiind profesor de matematică, iar mama educatoare, m-a determinat să le urmez exemplul. O influenţă de necontestat asupra formării mele au avut-o de-a lungul anilor şi bunii noştri prieteni de familie, domnul Nae Antonescu şi doamna Dina Antonescu, care mi-a fost învăţătoare.
V-aţi început cariera ca dascăl de Limba şi literatura română. Ce amintiri vă leagă de şcoala sătmăreană din acea vreme?
Am predat câţiva ani literatura română într-o perioadă de reformă în învăţământ. Multe licee se transformaseră în şcoli industriale, unde se punea accent pe învăţarea meseriei şi mai puţin pe partea umanistă. Literatura universală, care îmi plăcea enorm, nu a mai fost materie de studiu. Eram foarte dezamăgit şi am renunţat pentru a îmbrăţişa gazetăria.
Aţi fost ziarist la cotidianul “Cronica sătmăreană”, mai apoi la “Gazeta de Nord Vest”, având şi azi calitatea de director editor. Cum aţi ajuns la sufletul cititorilor de vă bucuraţi şi azi de preţuirea lor?
Ca ziarist, nu ai parte întotdeauna de aprecieri. Am încercat în timp să rămân cât se poate de obiectiv şi principial în materialele pe care le-am publicat. Gazeta de Nord Vest, la naşterea căreia am fost părtaş în 1989, rămâne marea mea iubire. Am şi acum nostalgia vremurilor şi a oamenilor cu care am colaborat.
Aţi realizat emisiunea de cultură “Cu cărţile pe masă”, la televiziunea locală Nord Vest TV. Ce gând v-a determinat să faceţi o asemenea emisiune?
“Cu cărţile pe masă” a fost un prilej de a-mi testa abilităţile de redactor de televiziune. Intenţia mea a fost să promovez creaţiile autorilor locali, să-i fac cunoscuţi şi în egală măsură să îndemn publicul sătmărean spre lectură, într-o atmosferă colocvială, prietenoasă. Printre invitați s-au numărat personalități de seamă ale culturii sătmărene. Nu pot să-i amintesc aici pe toți, doar câteva nume sonore: Gheorghe Glodeanu, Alexandru Zotta, George Vulturescu, Viorel Câmpean, Ioan Nistor, Gheorghe Cormoș, precum și cei prea devreme plecați pe drumul fără întoarcere, Teodor Curpaș, Ion Vădan, Aurel Pop, Ion Bala, Iosif Țiproc …
Aţi cochetat şi cu arta teatrală, aducând la lumină chiar şi o piesă difuzată la Radio Cluj. A fost şi dramaturgia una dintre pasiunile dumneavoastră? Aţi scris şi pentru teatrul sătmărean?
Teatrul a fost una dintre pasiunile mele din anii studenţiei. La Cluj nu am ratat niciun spectacol important. Apoi, la Bucureşti, am văzut numeroase reprezentaţii în interpretarea monştrilor sacri ai scenei româneşti. Piesa “ Măiastra”, care s-a difuzat la Radio Cluj, am scris-o inspirat de procesul lui Brâncuşi cu Statele Unite. Pentru Teatrul de Nord am publicat doar cronică teatrală, de-a lungul mai multor ani.
V-aţi dedicat şi beletristicii. Pe lângă numeroasele schiţe publicate şi în ziarele locale (debut cu schiţa “Jocul” în 1968 în “Cronica sătmăreană”), în 2017 a apărut volumul “Nisipul clepsidrei sparte”. Cum s-a născut el ?
Nu am considerat niciodată că am suficient talent pentru a deveni un bun prozator. Cu toate acestea, la îndemnul prietenilor mei înzestraţi cu mai mult har, am aşternut pe hârtie câteva amintiri biografice în cartea “Nisipul clepsidrei sparte” pe care am dedicat-o memoriei tatălui meu.
Vreme de şase ani aţi condus Biblioteca Judeţeană Satu Mare. Ce au însemnat aceşti ani pentru directorul, dar şi omul Voicu D. Rusu?
Perioada în care am fost directorul Bibliotecii Judeţene Satu Mare nu a fost deloc una uşoară. Problema găsirii unui spaţiu adecvat pentru o bibliotecă de secol XXI nu şi-a găsit soluţionarea la acea vreme cu toată strădania mea. Totuşi, împreună cu colectivul de profesionişti pe care l-am condus, am reuşit să punem în valoare fondul de publicaţii şi să atragem publicul spre lectură şi studiu prin expoziţii tematice, lansări de carte, acţiuni menite să marcheze aniversări şi alte evenimente importante, “Anul editorial sătmărean” etc.
Cât de importantă e cultura în viaţa unei societăţi şi cum se păstrează ea vie? Părerea dumneavoastră contează.
Cultura unei societăţi se clădeşte cu dăruire şi multă trudă, din generaţie în generaţie, începând cu educaţia din familie, apoi din şcoală şi de-a lungul întregii existenţe pământeşti a fiecărui individ în parte. Cunoaşterea justei ierarhii a valorilor este imperios necesară.
Ce vă bucură azi sufletul,domnule profesor, acum, în preajma sărbătorii Crăciunului?
Mă bucur nespus că am o familie iubitoare care mă susţine necondiţionat, că sunt relativ sănătos şi că mai am prieteni care nu m-au uitat.
Dacă doriţi să transmiteţi un gând cititorilor acestei pagini de cultură…
Sunt onorat să acord acest interviu şi vă doresc tuturor Sărbători binecuvântate alături de cei dragi!
Mulţumesc frumos, domnule profesor! Până data viitoare, nu uita, drag cititor, să fii creativ şi autentic!
Georgeta Govor
