More

    REUȘITĂ. O nouă colaborare internațională a Muzeului Județean Satu Mare

    Muzeul Județean Satu Mare s-a alăturat inițiativei Asociației Internaționale „Muzeele în aer liber din arealul Carpaților” cu scopul organizării unui Forum Internațional Muzeal Permanent „Spațiul muzeal modern și provocările de azi”. În acest sens, luni, 04.12.2023, la sediul Muzeului Județean Satu Mare a fost semnat parteneriatul de asociere.
    Muzeul Județean Satu Mare a fost reprezentat de managerul instituției dr. Liviu Marta, iar Asociația „Muzeele în aer liber din arealul Carpaților” a fost reprezentată de către directorul Muzeului Arhitecturii și Civilizației Populare Ujgorod (Ucraina), dr. Vasyl Kotsan.
    Fondatorii Asociației sunt muzeele în aer liber din Cernăuți, Lviv și Ujgorod. Cu sprijinul și asistența partenerilor din România, Polonia și Slovacia, în luna mai a acestui an s-a desfășurat primul Forum Internațional al Muzeelor în orașul Cernăuți.
    Un eveniment științific similar va avea loc în iunie 2024 în orașul Ujgorod, regiunea Transcarpatia, Ucraina. Acest forum este o platformă deschisă de comunicare privind problemele actuale ale activității  muzeale, protejarea moștenirii culturale, comunicarea muzeală, schimbul de practici, inițiative și propuneri, implementarea proiectelor comune.
    Muzeul Județean Satu Mare, având o bogată experiență în cooperarea cu muzeele din Ucraina, se alătură cu încredere acestei inițiative și se bucură de oportunitatea de a avea noi parteneri și o nouă cooperare internațională.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE