Sala OCTAVIAN BUD a Casei de Cultură a Sindicatelor din Satu Mare a fost joi, 7 martie 2024, de la ora 14.00, gazda premierei celor mai reușite lucrări din cadrul Concursului județean de creații plastice „Mama, primăvara mea”.
Aflată la cea de-a patra ediție, activitatea a fost coordonată de inspectorul pentru învățământul primar, Eva Ioana Fărăgău, din cadrul Inspectoratului Școlar Județean Satu Mare. Acest concurs, organizat la nivel județean, s-a adresat tuturor copiilor din învățământul primar sătmărean.
Având ca temă proiecția imaginii celei mai dragi ființe, MAMA, dintre cele peste 150 de lucrări, au fost selectate, pentru a fi premiate, un număr de 18, respectiv câte trei premii I, II, III și câte trei mențiuni I, II și III la nivelul fiecărei clase.
Pe lângă zecile de profesoare prezente în sala Octavian Bud a Casei de Cultură a Sindicatelor din Satu Mare, au fost prezenți și oaspeți de seamă precum viceprimarul Cristina Tămășan Ilieș, inspectorul școlar general, Anișoara Boitor, inspectorul școlar general adjunct Mariana Sălăjan , subprefectul Romeo Pop, vicepreședintele Consiliului Județean, Lenuța Cornea.
Cei prezenți au avut parte de tot ceea ce reprezintă frumosul, de momente muzicale oferite de cei mici, dar și de dans.
Întreaga expoziție, o adevărată explozie de gânduri și culori, aflată în holul Casei de Cultură a Sindicatelor Satu Mare, va putea fi vizitată/vizionată de publicul doritor și după premiere, timp de câteva zile.
Clasele care au participat la concursul „Mama, primăvara mea” au fost premiate
