More

    A fost semnat parteneriatul dintre UVVG și Rutgers University din SUA

    Rectorul Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad, prof. univ. dr. habil. Coralia Adina Cotoraci a semnat astăzi acordul de înfrățire  a UVVG cu Rutgers University din statul american New Jersey. Semnarea protocolului a fost oficiată în contextul vizitei la Arad, a cancelarului Rutgers University, prof. univ. dr. Antonio D. Tillis.

    Procesul de înfrățire a celor două universități de prestigiu a fost demarat de mai mulți ani.  „Ceea ce s-a oficializat astăzi este rezultatul unui drum deschis în urmă cu câțiva ani de către domnul dr Adrian Balica si de mine. Înfrățirea s-a concretizat deja  prin câteva colaborări  avute în domeniul medical, dar începând de astăzi, prin semnarea acordului, au fost stabilite direcții de colaborare între mai multe departamente ale Facultății de Științe Juridice și ale Facultății de Științe Socio-Umane și Educație Fizică și Sport. Astăzi, alături de mine la semnarea acordului, sunt prezente conducerile facultăților UVVG și marcăm astfel un nou orizont de dezvoltare”,  a declarat prof. univ. dr.  Coralia Adina Cotoraci.

    „Am trăit astăzi un moment istoric pentru Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” și pentru Universitatea Rutgers, deopotrivă. Prin semnarea acestui parteneriat, facilităm nu doar studenților, dar și cadrelor universitare, posibilitatea de a munci împreună în cercetare. Avem o paletă largă de domenii în care poate să existe dialog și colaborare între facultățile universităților noastre. Rutgers are parteneriate cu instituții similare din Statele Unite și de asemenea, din Europa. Începând de astăzi, nu mai vorbim despre o colaborare, ci de un angajament. Este începutul unei conlucrări extraordinare între universități din America și Europa, mai precis, România, prin Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad” a conchis prof. univ. dr. Antonio D. Tillis.

    Cancelarul Tillis a venit la Arad însoțit de prof. univ. dr. Lisa Michelle Lewis, decan al Facultății de Asistență Medicală din cadrul Universității Rutgers, interesată îndeosebi de segmentul de asistență medicală, domeniu în care s-au trasat deja primele linii de colaborare.

    Membrii delegației americane au vizitat sediul Rectoratului UVVG, Grădina Botanică Universitară „Pavel Covaci”,  Institutul de Științe ale Vieții „Aurel Ardelean”, castelul de la Macea și au admirat colecția de artă „Tudor Arghezi”.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE