Cunoaşterea, trăirea şi mărturisirea credinţei creştine Înălţarea Domnului

0
375
Demers documentar realizat de pr. dr. Cristian Boloş
“Şi S-a înălţat la ceruri şi şade de-a dreapta Tatălui” 
(Articolul VI din Simbolul Credinţei).
Acest articol din Crez cuprinde învăţătura despre Înălţarea la cer a Domnului Iisus Hristos.
La 40 de zile după Înviere, Mântuitorul S-a înălţat cu trupul la cer:
pentru a intra în mărirea dumnezeiască veşnică;
pentru ca Tatăl să trimită pe Sfântul Duh;
pentru ca să mijlocească neîntrerupt pentru oameni la Dumnezeu-Tatăl;
pentru a deschide tuturor credincioşilor ce-L urmează Împărăţia Cerurilor (cerul care fusese închis), pregătind celor drepţi “locuinţa cerească” (Pr. Ioan Mihălcescu).
El Şi-a luat rămas-bun de la Apostolii Săi, promiţându-le că va fi cu ei până la “sfârşitul veacului” (Matei XXVIII; 20). De asemenea, le-a făgăduit că va veni la ei Duhul Sfânt, Care îi va ajuta să propovăduiască Evanghelia în întreaga lume.
Iată cum prezintă Sfânta Scriptură Înălţarea Domnului:
“Deci Domnul Iisus, după ce a vorbit cu ei (cu Apostolii), S-a înălţat la cer şi a şezut de-a dreapta lui Dumnezeu. Iar ei, plecând, au propovăduit pretutindeni şi Domnul lucra cu ei şi întărea cuvântul, prin semnele care urmau” (Marcu XVI; 19-20);
“Şi i-a dus afară până spre Betania şi, ridicându-Şi mâinile, i-a binecuvântat. Şi pe când îi binecuvânta, S-a despărţit de ei şi S-a înălţat la cer. Iar ei, închinându-se Lui, s-au întors în Ierusalim cu bucurie mare. Şi erau în toată vremea în templu, lăudând şi binecuvântând pe Dumnezeu” (Luca XXIV; 50-53);
“Dar Eu vă spun adevărul: vă este de folos ca să Mă duc Eu. Căci dacă nu Mă voi duce, Mângâietorul nu va veni la voi, iar dacă Mă voi duce, Îl voi trimite la voi… Mângâietorul, Duhul Sfânt, pe Care-L va trimite Tatăl, în numele Meu, Acela vă va învăţa toate şi vă va aduce aminte despre toate cele ce v-am spus Eu” (Ioan XVI; 7; XIV; 26);
“Cuvântul cel dintâi l-am făcut o, Teofile, despre toate cele ce a început Iisus a face şi a învăţa, până în ziua în care S-a înălţat la cer, poruncind prin Duhul Sfânt Apostolilor pe care i-a ales, cărora S-a şi înfăţişat pe Sine viu după patima Sa prin multe semne doveditoare, arătându-li-Se timp de patruzeci de zile şi vorbind cele despre Împărăţia lui Dumnezeu. Şi cu ei petrecând, le-a poruncit să nu se depărteze de Ierusalim, ci să aştepte făgăduinţa Tatălui, pe care (a zis El) aţi auzit-o de la Mine: că Ioan a botezat cu apă, iar voi veţi fi botezaţi cu Duhul Sfânt, nu mult după aceste zile. Iar ei, adunându-se, Îl întrebau, zicând: Doamne, oare, în acest timp vei aşeza Tu, la loc, împărăţia lui Israel? El a zis către ei: nu este al vostru a şti anii sau vremile pe care Tatăl le-a pus în stăpânirea Sa, ci veţi lua putere, venind Duhul Sfânt peste voi, şi Îmi veţi fie Mie martori în Ierusalim şi în toată Iudeea şi în Samaria şi până la marginea pământului. Şi acestea zicând, pe când ei priveau, S-a înălţat şi un nor L-a luat de la ochii lor. Şi privind ei, pe când El mergea la cer, iată doi bărbaţi au stat lângă ei, îmbrăcaţi în haine albe, care au şi zis: bărbaţi galileeni, de ce staţi privind la cer? Acest Iisus Care S-a înălţat de la voi la cer, astfel va şi veni, precum L-aţi văzut mergând la cer. Atunci ei s-au întors la Ierusalim de la muntele ce se cheamă al Măslinilor, care este aproape de Ierusalim, cale de o sâmbătă” (Faptele Apostolilor I; 1-12).
Şederea lui Hristos de-a dreapta Tatălui înseamnă că El are aceeaşi putere şi aceeaşi slavă ca şi Tatăl şi Sfântul Duh, împreună stăpânind lumea văzută şi lumea nevăzută şi conducând Biserica: “Datu-Mi-s-a toată puterea, în cer şi pe pământ…” (Matei XXVIII; 18).
Înălţarea Domnului la cer, de pe Muntele Măslinilor, s-a făcut cu trupul, deoarece cu dumnezeirea era pretutindeni de faţă, totdeauna, în cer şi pe pământ. Trupul cu care S-a înălţat este acelaşi trup cu care S-a zămislit şi S-a născut din Fecioara Maria, cu care a trăit pe pământ, cu care a pătimit, a murit şi a înviat, după Înviere trupul fiind preaslăvit şi nestricăcios. Înălţarea la cer trebuie înţeleasă ca şi înălţarea oricărui corp în aer, cu deosebirea că Domnul Hristos, având trup duhovnicesc şi fiind Dumnezeu atotputernic, nu avea nicio greutate care să-I împiedice ridicarea la cer. El S-a înălţat cu “trupul la cer” spre a ne arăta şi nouă care e ţinta ultimă a călătoriei noastre pe pământ: Cerul.
În fine, acest articol din Simbolul de Credinţă ne învaţă că, după ce Fiul lui Dumnezeu S-a smerit, coborându-Se din cer, adică făcându-Se om (Filipeni II; 6-11), după Înviere S-a umplut de slavă dumnezeiască şi după firea Sa omenească, înălţându-Se cu trupul la cer şi şezând de-a dreapta Tatălui, adică la locul cel mai de cinste.
De aici se desprind două lucruri:
ca Dumnezeu, Iisus Hristos a fost totdeauna în sânul Tatălui şi în tot locul;
după Înălţare, Iisus este cu trupul numai în cer, nu şi pe pământ, dar în chip tainic Se află şi în dumnezeiasca Euharistie, din clipa în care pâinea se preface în Trupul Său, iar vinul în Sângele Său.
Acest articol ne arată marea cinste cu care Dumnezeu l-a îmbrăcat pe om. Fiul lui Dumnezeu n-a lepădat după Înviere firea noastră, ci S-a suit cu ea la cer, stând “ca un om” pe tronul dumnezeiesc, cârmuind lumea şi ajutându-ne să ne facem şi noi după chipul Său. La întrebarea: “În ce chip stă Mântuitorul Iisus Hristos de-a dreapta Tatălui, când Dumnezeu este omniprezent?”, Sfântul Filaret al Moscovei răspunde în felul următor: “Acest lucru trebuie înţeles duhovniceşte, adică Iisus Hristos are aceeaşi putere şi slavă, ca şi Dumnezeu-Tatăl”. Fiul lui Dumnezeu S-a făcut ca unul dintre noi, dar acest Unul dintre noi S-a înălţat la cinste dumnezeiască şi cârmuieşte lumea.