Învierea Domnului Iisus Hristos ne dezvăluie “tainele vieţii de dincolo de moartea trupului”, arătându-ne că viaţa învinge moartea, că “binele e mai tare decât răul”, că “adevărul poate fi răstignit, dar el iese biruitor chiar şi din mormânt” şi că “făgăduinţele pe care ni le-a făcut Mântuitorul sunt adevărate şi se împlinesc sigur la vremea lor”. Aceste făgăduinţe/promisiuni sunt: învierea trupurilor, viaţa veşnică, răsplata sau pedeapsa după moarte şi “fericirea nesfârşită în sânul Împărăţiei lui Dumnezeu”.
Dacă Hristos a înviat, înseamnă că şi noi vom învia. Îmnul Învierii sau imnul biruinţei sau imnul bucuriei ne spune foarte clar că: “Hristos a înviat din morţi cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le”. Sfântul Apostol Pavel consemnează: “Dacă se propovăduiește că Hristos a înviat din morți, cum zic unii dintre voi că nu este înviere a morților? Dacă nu este înviere a morților, nici Hristos n-a înviat. Și dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este atunci propovăduirea noastră, zadarnică și credința voastră. Ne aflăm încă și martori mincinoși ai lui Dumnezeu, pentru că am mărturisit împotriva lui Dumnezeu că a înviat pe Hristos, pe Care nu L-a înviat, dacă, deci, morții nu înviază. Căci dacă morții nu înviază, nici Hristos n-a înviat. Iar dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este credința voastră, sunteți încă în păcatele voastre; și atunci și cei ce au adormit în Hristos, au pierit. Iar dacă nădăjduim în Hristos numai în viața aceasta, suntem mai de plâns decât toți oamenii” (I Corinteni XV; 12-19).
Învierea Domnului poate fi numit şi “praznicul morţilor”, întrucât ne demonstrează că “morţii sunt vii şi că sufletele trăiesc şi după moartea trupurilor”. Sfânta Scriptură precizează următoarele: “Dar acum Hristos a înviat din morţi, fiind începătură a învierii celor adormiţi. Că de vreme ce printr-un om a venit moartea, tot printr-un om şi învierea morţilor. Căci, precum în Adam toţi mor, aşa şi în Hristos toţi vor învia” (I Corinteni XV; 20-22); “Dumnezeu nu este Dumnezeu al morţilor, ci al viilor, căci toţi trăiesc în El” (Luca XX; 38); “Nu te teme! Eu sunt Cel dintâi şi Cel de pe urmă şi Cel ce sunt viu. Am fost mort şi, iată, sunt viu, în vecii vecilor, şi am cheile morţii şi ale iadului” (Apocalipsa I; 17-18); “Adevărat, adevărat zic vouă: Cel ce ascultă cuvântul Meu și crede în Cel Care M-a trimis pe Mine, are viață veșnică și la judecată nu va veni, ci s-a mutat din moarte la viață. Adevărat, adevărat zic vouă că vine ceasul, și acum este, când morții vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu și cei care vor auzi vor învia. Căci, precum Tatăl are viață în Sine, așa I-a dat și Fiului să aibă viață în Sine; și I-a dat putere să facă judecată, pentru că este Fiul Omului. Nu vă mirați de aceasta; că vine ceasul în care toți cei din morminte vor auzi glasul Lui, și vor ieși cei care au făcut cele bune, spre învierea vieții, iar cei care au făcut cele rele, spre învierea osândei. Eu nu pot să fac de la Mine nimic; precum aud, judec; dar judecata Mea este dreaptă, pentru că nu caut voia Mea, ci voia Tatălui Meu, Care M-a trimis” (Ioan V; 24-30); “… Dumnezeu, Care înviază morţii şi cheamă la fiinţă cele ce încă nu sunt” (Romani IV; 17); “Dar voi nu sunteţi în carne, ci în Duh, dacă Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi. Iar dacă cineva nu are Duhul lui Hristos, acela nu este al Lui. Iar dacă Hristos este în voi, trupul este mort pentru păcat; iar Duhul, viaţă pentru dreptate. Iar dacă Duhul Celui ce a înviat pe Iisus din morţi locuieşte în voi, Cel ce a înviat pe Hristos Iisus din morţi va face vii şi trupurile voastre cele muritoare, prin Duhul Său care locuieşte în voi” (Romani VIII; 9-11).
Împreună cu credinţa în învierea morţilor, noi mărturisim şi credinţa în viaţa veşnică: “Astept învierea morţilor şi viaţa veacului ce va să fie” (Articolele XI şi XII din Simbolul de Credinţă). Aceste cuvinte se întemeiază, în mod clar, pe Sfânta Scriptură, precum remarcăm: “Căci voi aţi murit şi viaţa voastră este ascunsă cu Hristos întru Dumnezeu. Iar când Hristos, Care este viaţa voastră, Se va arăta, atunci şi voi, împreună cu El, vă veţi arăta întru slavă” (Coloseni III; 3-4); “Ştiu că va învia la înviere, în ziua cea de apoi. Şi Iisus i-a zis: Eu sunt învierea şi viaţa; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi. Şi oricine trăieşte şi crede în Mine nu va muri în veac” (Ioan XI; 24-26); “Oile Mele ascultă de glasul Meu şi Eu le cunosc pe ele, şi ele vin după Mine. Şi Eu le dau viaţă veşnică şi nu vor pieri în veac, şi din mâna Mea nimeni nu le va răpi” (Ioan X; 27-28); “Şi aceasta este făgăduinţa pe care El ne-a făcut-o: Viaţa veşnică” (I Ioan II; 25).
Înainte de Pătimiri şi înainte de a Se înălţa cu trupul la cer, Iisus le-a făgăduit/promis Sfinţilor Săi Apostoli că-L va trimite asupra lor pe Duhul Sfânt-Dumnezeu: “Şi Eu voi ruga pe Tatăl şi alt Mângâietor vă va da vouă ca să fie cu voi în veac, Duhul Adevărului, pe Care lumea nu poate să-L primească, pentru că nu-L vede, nici nu-L cunoaşte; voi Îl cunoaşteţi, că rămâne la voi şi în voi va fi” (Ioan XIV; 16-17); “Iar când va veni Mângâietorul, pe Care Eu Îl voi trimite vouă de la Tatăl, Duhul Adevărului, Care de la Tatăl purcede, Acela va mărturisi despre Mine” (Ioan XV; 26); “Iar când va veni Acela, Duhul Adevărului, vă va călăuzi la tot adevărul; căci nu va vorbi de la Sine, ci câte va auzi va vorbi şi cele viitoare va vesti. Acela Mă va slăvi, pentru că din al Meu va lua şi vă va vesti” (Ioan XVI; 13-14); “… veţi lua putere (de sus), venind Duhul Sfânt peste voi şi Îmi veţi fi Mie martori în Ierusalim şi în toată Iudeea şi în Samaria şi până la marginea pământului” (Fp. Ap. I; 8).
Această făgăduinţă s-a realizat în ziua Cincizecimii, sărbătoare considerată ca fiind a doua după importanţă la poporul evreu, numită şi “Sărbătoarea Secerişului”. Ea aminteşte de primirea Legii vechi pe Muntele Sinai, după ieşirea poporului din robia egipteană, prefigurând Cincizecimea creştină sau Rusaliile, ziua pogorârii Duhului Sfânt, când se dă omenirii Legea cea nouă, a iubirii şi a bunătăţii, scrisă pe tablele de carne ale inimii şi nu pe tablele de piatră ale Vechiului Testament. Deodată a venit din cer un vuiet, ca vâjâitul unui vânt puternic, umplând toată casa în care se aflau Apostolii. “Şi li s-au arătat, împărţite, limbi ca de foc şi au şezut pe fiecare dintre ei. Şi s-au umplut toţi de Duhul Sfânt şi au început să vorbească în alte limbi, precum le dădea lor Duhul a grăi”, relatează Sfânta Scriptură (Fp. Ap. cap. II). Auzindu-se acel vuiet până departe, mulţimea s-a adunat împrejurul casei şi a rămas uimită, pentru că fiecare om, indiferent de naţionalitate, îi auzea pe ucenici vorbind în limba lui maternă. Toţi se mirau de ceea ce auzeau. Erau martorii unui eveniment fără precedent. Sfântul Petru a ridicat glasul, rostind o predică duioasă, direct inspirată de Duhul Sfânt. Domnea o tăcere desăvârşită. Toţi îl ascultau vorbind despre Iisus Hristos, Mântuitorul lumii, Care S-a răstignit pe Cruce din dragoste pentru neamul omenesc, aducând pacea între cer şi pământ, între Dumnezeu şi om. Murind şi aşezat fiind în mormânt, a treia zi a înviat plin de slavă. Apoi, S-a înălţat cu trupul la cer, asigurându-ne că-L va trimite în lume pe Duhul Sfânt. Acum promisiunea s-a împlinit. Duhul Sfânt S-a pogorât. Efectul acestei cuvântări a fost extraordinar, deoarece toţi cei care au ascultat aceste cuvinte, “au fost pătrunşi la inimă”, întrebându-l pe Sfântul Petru şi pe ceilalţi Apostoli: “Bărbaţi fraţi, ce să facem?” Iar Petru i-a îndemnat: “Pocăiţi-vă şi să se boteze fiecare dintre voi în numele lui Iisus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre şi veţi primi darul Duhului Sfânt”. În acea zi memorabilă s-au botezat, din câţi au auzit predica, trei mii de suflete, petrecând în unitate, “în învăţătura Apostolilor şi în rugăciune”, împărtăşindu-se cu Trupul şi Sângele Mântuitorului. În ziua aceea s-au pus, în chip văzut, bazele Bisericii lui Hristos, trupul Său tainic, prin formarea primei comunităţi creştine la Ierusalim, aceasta fiind ziua de naştere a Bisericii.
Doamne, dăruieşte-ne sănătate şi înţelepciune spre a cunoaşte, trăi şi mărturisi credinţa cea adevărată!
Bibliografie: 1.“Biblia” sau “Sfânta Scriptură”, ed. cit. 2.“Catehism creştin ortodox”, ed. cit., pp. 214-220. 3. “Catehism ortodox”, ed. cit. pp. 120-125. 4. “Catehismul creştinului ortodox”, ed. cit., pp. 95-101.