De-a lungul secolelor, istoria unui loc se scrie cu poveștile oamenilor săi. În județul Satu Mare, una dintre aceste povești este cea a comunității șvabilor, a căror amintire rămâne vie prin mărturii și ruine. Un astfel de loc încărcat de istorie este satul Șandra.
Șandra este o mică localitate de pe raza localității Beltiug, situată la aproximativ treizeci de kilometri, sud, de municipiul Satu Mare.Dacă ar fi să descriem satul azi, l-am putea defini ca o comunitate mică, uitată de lume și de orice tradiție și care se stinge odată cu trecerea timpului.Dar Șandra nu a fost întotdeauna așa. Mai demult, pe când trăiau aici șvabii, era un sat prosper, frumos, organizat care avea case aranjate decent, iar oamenii trăiau într-o armonie deplină.
La începutul secolului al XVIII-lea, după eliberarea regiunii de sub dominația otomană, autoritățile habsburgice au încurajat colonizarea Banatului și a altor regiuni din Transilvania și Crișana. Printre coloniști s-au numărat și șvabii, germani din sudul Germaniei, aduși pentru a revitaliza agricultura și economia locală. Așa a început povestea șvabilor în Șandra, un mic sat din județul Satu Mare.
Din punct de vedere istoric primii șvabii au ajuns pe meleagurile Șandrei acum trei secole, în urma unei solicitări a contelui Alexander Karolyi care dorea repopularea zonei, devastată de războaie. Inițial aceștia trăiau în circa 40 de așezări, unele exclusiv germane, altele mixte. În comparație cu alte grupuri de germani colonizați în sud-estul Europei, șvabii sătmăreni nu au primit pământ, deoarece s-au stabilit pe domenii nobiliare. Astfel, ei au fost încă de la început constrânși la iobăgie. Aceștia erau atât agricultori cât și meșteșugari. Venirea lor a adus o contribuție importantă la dezvoltarea economică a regiunii. Până la sfârșitul secolului, aici au mai venit și alte grupuri de coloniști germani, originari din Europa centrală și de vest.
Șvabii din Șandra au fost cunoscuți pentru hărnicia și priceperea lor în agricultură. Casele lor solide, școala și biserica construită în stil gotic au reprezentat repere ale unei comunități prospere și bine organizate. Anii de pace au permis culturii și tradițiilor să prospere, contribuind la diversitatea culturală a regiunii.
Însă, soarta avea să fie crudă cu șvabii din Șandra. Al Doilea Război Mondial a adus schimbări dramatice în viața lor. După război, în contextul schimbărilor politice din Europa de Est, mulți șvabi au fost deportați în Uniunea Sovietică sau forțați să părăsească România. Casele lor au fost confiscate, iar tradițiile lor au început să se stingă sub presiunea regimului comunist.
Odată cu venirea la putere a regimului comunist, dar și după revoluția din 1989, mulți șvabi au plecat în Germania. Astfel rând pe rând, au plecat cu toții, lăsând în urmă toată avuția lor de o viață.
Cei care au reușit să rămână s-au confruntat cu dificultăți economice și cu presiuni de asimilare. Generațiile tinere au fost nevoite să plece în căutarea unui trai mai bun, fie în orașele mari din România, fie în Germania, unde erau primiți ca etnici germani.
Până la plecarea șvabilor din satul Șandra, existau tradiții foarte frumoase: de Crăciun, fiecare familie mergea pe la toți prietenii la colindat și viceversa (actualmente obiceiul colindatului mai este practicat de către doi-trei copii); de Paște, bărbații din sat umblau la stropit pe la fete și femei; de 1 mai fiecare băiat necăsătorit chema prietenii, mergeau la fete aflate la vârsta măritișului și îi puneau acesteia o floare de mălin în poartă. Alte obiceiuri și tradiții erau legate de mărțișor, dansuri populare sau clăci. De asemenea satul era unit, populat cu multe familii, iar oamenii prietenoși îți săreau la tot pasul în ajutor. Viața în acest sat era simplă, dar frumoasă. La muncile câmpului era obiceiul să se adune mai multe familii și să se sprijine reciproc pentru a lucra pământul
Astăzi, Șandra păstrează puține urme ale comunității șvabilor. Casele vechi, multe dintre ele în ruină, și biserica lor, care încă mai stă în picioare, sunt martori tăcuți ai unei epoci apuse. Cimitirul șvabilor este unul dintre puținele locuri unde numele lor mai pot fi citite pe pietrele funerare, păstrând amintirea unei comunități care a contribuit semnificativ la istoria și cultura acestei zone. Pe zi ce trece satul devine tot mai nepopulat. Tinerii pleacă și nu se mai întorc, lăsând în urmă bătrânii care își sting viața odată cu trecerea timpului. Satul își pierde, cu fiecare trecere a clipei, strălucirea: casele nu mai sunt cum erau înainte, fiind neglijate total.
Șandra rămâne, așadar, un sat mic, aproape părăsit, uitat de lume și de soartă care tinde, ușor, să se rezume la un simplu punct geografic pe harta județului, precum satele Cucu și Eteni (Odoreu), Ganaș (Acâș) sau Văgaș (Tarna Mare).
Povestea șvabilor din Șandra este o pagină tristă din istoria Sătmarului. Este o poveste despre curaj, adaptare și supraviețuire, dar și despre nedreptate și uitare. Într-o lume în continuă schimbare, este datoria noastră să păstrăm vie amintirea acestor comunități, să învățăm din istoria lor și să onorăm contribuțiile pe care le-au adus locului pe care l-au numit, pentru o vreme, „acasă”.
