Aflată la 4 km de municipiul Satu Mare, în Câmpia Someşului, comuna Păulești este aluvionată în acelaşi timp de râul Homorod, mai exact de canalul de centură, suprafaţa este 60 km2. Comuna este formată din localităţile: Păulești, centrul administrativ, teritorial, menţiune documentara din anul 1379; Amați (a. 1332); Ambud (a. 1373); Hrip, (a. 1370); Rușeni (a. 1411).
Cercetări arheologice sistematice n-au fost efectuate în zona actualei commune. Menţionăm totuși două descoperiri, prima din perioada bronzului tracic, Este vorba de o aşezare, ale cărei urme constau în exclusivitate din fragmente de vase, situarea ei topografica este la nord-vest de sat pe malul pârâului Homorod. Materialul este fragmentar iar cantitatea redusă a acestuia nu permite o încadrare culturală (în perioada bronzului tracic, zona de nord-vest a României cunoaște evoluția marilor grupuri culturale: Otomani și Suciu de Sus). Importanța pentru istoria locurilor este o moneda romană din bronz. Descoperită acum 8 ani întâmplător la Amați, piesa este emisă în timpul împăratului roman Filip Arabul între iulie-august 247 – august 248. Amintim ca împăratul respectiv domnește între anii 244-249, iar anii de viaţă sunt cuprinși între 198-249. Acesta s-a preocupat intens de întărirea sistemului de apărare a Daciei. Moneda face parte din cele denumite Sestertius (latina) și au o greutate de 27,30 grame (etalon).
Apariția primelor formațiuni politice, a voievodatelor româneşti, a marcat o noua etapă în istoria poporului nostru. Teritoriul actual al judeţului a făcut parte din voievodatul lui Menumorut. Întins de la Mureș și până la Someş, acesta își avea reşedinţa la Biharea (10 km nord de Oradea), și o puternică cetate de apărare la Satu Mare (Castrum Zotmar) pomenită în Cronica lui Anonymus imediat după anul 900. În perioada medievală comuna și satele de care ne ocupăm, dată fiind și distanţa mică, au gravitat economic, social și politic spre oraşul Satu Mare și cetatea existentă aici. Evoluția ascendenta a societăţii feudale, cu toate caracteristicile sale, a marcat, pe masura creșterii gradului de exploatare, opoziția principalei categorii a producătorilor de bunuri – ţărănimea. Formele de luptă ale acesteia evoluează de la cele mai simple, plecarile de pe moșii, respectiv fuga, până la ample răzvrătiri.
Astfel la 1380 se vor răscula 2000 de țărani români și maghiari din jurul Sătmarului, din peste 20 de localităţi. Ample frământări vor fi apoi la 1437, 1548 si 1711. Perioada de sfârșit a evului mediu, dar mai ales epoca modernă va înscrie (secolul al XIX-lea, este cunoscut în istoriografie ca fiind “secolul naţionalitatilor”), pe primul plan al luptei românilor, emanciparea naţională politică și culturală dar mai ales înfăptuirea Marii Uniri.
Pentru perioada secolelor XVIII si XIX, se cuvine să amintim sigiliile sătești de la Amați și Ambud prin insemne – brăzdare de plug – reflectă principala ocupație din zonă – agricultura. 1 Decembrie 1918, Unirea – rămâne o dovada de inestimabila valoare cu privire la voința unanimă a întregului popor. Astfel în documentul emis la Ruseni la 7 noiembrie 1918, se specifică constituirea Consiliului Naţional Român comunal Ruseni, compus din 6 persoane, precum și a Garzii Naţionale Române locale (22 membri).
Dintre personalităţile locale îl menţionăm pe Anderco Alexandru născut la Hrip (1859-1945), om de cultura, care a intocmit lucrări de caracter stiintific, contribuind la dezvoltarea învăţământului românesc din aceasta parte a țării, și participa la 1 Decembrie la Alba Iulia în fruntea unei delegații a localităţii Ardusat, unde și-a desfăşurat activitatea cea mai mare parte din viaţă.
Conacul Teleky Imre din Păuleşti are o
istorie de peste două secole
Acest conac a aparținut familiei grofului Teleky Imre. Asociaţia femeilor din Comuna Păuleşti, a amenajat o casă memorială în care s-au depozitat şi aranjat mai multe obiecte care au aparţinut acestei familii.
Conacul din Păuleşti este construit prin anii 1800, fiind mai mult o casă de vacanţă pentru familia lui Teleky Imre, care avea trei copii: Blanka, Ema şi Miksa, iar cea care s-a stabilit în acest conac a fost Ema, care a primit acest conac ca zestre de nuntă.
Ema s-a căsătorit cu un ziarist francez pe nume De Gerando și au avut 2 copii. Pe Antonia, care a trăit între 1844 – 1914 şi pe Attila, care a trăit între 1846 şi 1897. Ema a trăit între anii 1809 – 1893, iar fetele grofului Teleky și anume Blanka şi Ema, au fost cunoscute după activitatea lor revoluţionară din anul 1848.
Ultimul proprietar al conacului Teleky Imre din Păuleşti a fost soţia lui, Felix Teleky De Gerando, care a murit în anul 1937, iar aceasta a donat castelul înainte de a muri lui Barbul Vasile cel ce era administratorul financiar al familiei Teleky. Conacul a fost revendicat , după anul 1989, de urmaşi ai lui Barbul Vasile, iar după ce au obţinut conacul, aceştia au cedat contra cost acest imobil celor de la Federalcoop.
În Păuleşti sunt membri ai familiei Teleky care au fost inmormântaţi în cimitirul satului, cum ar fi Attila, băiatul Emei Teleky de Gerando, care a murit în anul 1897 şi a fost înmormântat în cripta familiei Teleky.
Pe lângă şcolile construite în sat, familia Teleky a fost cea care a finanţat şi construcţia şcolii din Tăşnad. Teleky Imre a donat un hectar de teren parohiei reformate din Păuleşti, locul pe care se găsește azi ridicată biserica reformată.
În casa memorială din Păuleşti, printre scrisorile primite de Teleky Blanka şi sora ei Ema, sunt şi haine şi obiecte vechi, ce datează de peste 100 de ani.
