Comuna Pomi, situată în județul Satu Mare, reprezintă una dintre acele localități care păstrează cu sfințenie tradițiile și farmecul autentic al zonei de nord-vest a României. Aflată la o distanță de aproximativ 50 de kilometri de municipiul Satu Mare, comuna se evidențiază prin peisajele pitorești și bogăția culturală specifică regiunii.
Prima atestare documentară a localității s-a făcut în 1407 sub denumirea de Remethe, apoi Remethmezem (în traducere Câmpul Călugărilor), ca din 1828 să se revină la denumirea de Pomi. Râul Someș și Câmpia Someșului sunt două elemente care și-au pus amprenta asupra comunei și a locuitorilor ei.
În anul 1566 este amintită în actele de dări către stat. Întreaga viaţă a satului de-a lungul timpurilor este pătrunsă de două elemente: râul Someş şi Câmpia Someşului.
Pomi este satul de reședință al comunei cu același nume din județul Satu Mare de el aparținând și localitățile Aciua, Bicău și Borlești.
Documentele vorbesc de mari inundaţii în anul 1712 şi de viiturile catastrofale din anul 1970. Denumirea satului este legată de existenţa unor pomi fructiferi sălbatici dintr-o perioadă mult mai veche.
După anii 1551 satul Pomi şi domeniul său vor ajunge sub stăpânirea cetăţii Satu-Mare. Ce soartă a avut această aşezare în secolul XVII nu se poate şti cu exactitate, monografiile păstrate dau ştiri diferite.
În secolul următor la Pomi apar familii nobiliare: Toldy, Horvath, şi Peley. În 1715 apar numai 52 de familii, în 1772 erau 154 de familii, iar peste 12 ani numărul lor creşte la 181.
În secolul al XVII-lea, s-a construit castelul lui Tholdy în centrul satului, castel pe care îl va moșteni mai târziu familia Ujfalassy. Aici se mai află azi rămășițele unui parc: parcul castelului, pe aleile căruia există plante și arbori cum ar fi cameliile, sau un copac în a cărui trunchi ar încăpea 10 oameni.
Înainte de existenţa unei şcoli în sat copiii urmau o şcoală primară în satul Seini. Primul dascăl în Pomi a fost Barbul Dumitru, urmat de Teanc Vasile originar din jurul Careiului prin anul 1880. Abia după un secol de la aşezarea primilor oameni pe aceste meleaguri, s-a construit o biserică de lemn care a dăinuit până în anul 1869.
Prezența toponimiei la Pomi demonstrează vechimea așezării: Ostru (insulă) locul cel mai vechi al satului, Dâmbul Obrejinii, Hosteaza, Cearda, Podbarie, Ilbuta. Numele locuitorilor nu sunt deosebite față de cele din Transilvania, unele având totuși un specific al lor, legat de istoria așezării: Barbul, Moldovan, Oșan, Gheorghișor, Cozma, Ștef, Ionel, Năstăi, Pașca.
Aciua – localitatea este situată pe malul stâng al Someşului şi se învecinează spre nord cu localitatea Cicârlău şi satul Bârgău, aşezate pe malul drept al Someşului, la sud-est comună Ardusat, la sud cu Borleştiul iar la vest cu comună Pomi, de care aparţine din punct de vedere administrativ.
Numele acestei aşezări este pur românesc şi vine de la sensul verbului „a se aciua” ceea ce înseamnă „a găsi refugiu”, “a găsi adăpost”, “a se pripăşi”.
Satul are o vechime considerabilă datând din secolul al XIII-lea. Numele lui este legat şi de faptul că aici s-au aşezat oameni scăpaţi din pribegie, în urma năvălirilor migratoare.
Toţi locuitorii acestei aşezări sunt români de religie greco-catolică până în 1948, după care au trecut la ortodoxie. În anul 1936 satul număra 583 de suflete printre care şi 2 evrei. Astăzi satul numără 129 de suflete. În trecutul îndepărtat localnicii au avut două biserici de lemn; cea de azi este din cărămidă.
Bicău – satul a luat fiinţă în secolul al IV-lea, după unele documente la sfârşitul acestui secol, iar după alte documente prin anul 1438-1439, după răscoala de la Bobâlna când după înfrângerea răsculaţilor, începând reprimarea lor sângeroasă şi pentru a scăpa de moarte se refugiază mulţi în aceste părţi ale Codrului, în judeţul Satu-Mare. Mulţi dintre cetăţenii de azi mai poartă numele celor pe care-I găsim la Bobâlna de exemplu: Petric, Mic, Rât, etc. Cei refugiaţi aici erau iobagi, care au părăsit domeniile latifundiarilor şi s-au aşezat pe un teritoriu la o distaţă de circa un kilometru de locurile pe care este situat astăzi acest sat.
Localnicii spun că numele localităţii a luat fiinţă în urma unei întâmplări foarte interesante. Se spune că cei refugiaţi aici au adus cu ei mulţi cai. Între refugiaţi era şi un fiu de preot. Caii păşteau prin pădure împiedicaţi. La piedicile de la picioarele cailor, ungurii le spuneau “biko”, de unde românii au preluat termenul de “bicauă”. O bandă de hoţi au furat o parte din cai, însă au fost prinşi. Localnicii i-au pedepsit bătându-i cu acele lanţuri care erau destinate împiedicării cailor după care i-au schingiuit mai multe zile. Vestea acestor fapte s-a răspândit repede şi până departe, astfel că localitatea a fost denumită Bicău amintindu-se astfel de acele lanţuri.
Satul este aşezat în partea dreaptă a şoselei ce leagă oraşele Satu Mare de Baia Mare, fiind înconjurat de comună Pomi de care şi aparţine administrativ, de satele: Borleşti, Crucişor, Iegherişte, Poiana Codrului.
Din punct de vedere geographic relieful este deluros, mai bine zis o aşezare de coline şi câmpie având în vecinătate, la o distanţă de aproximativ 2 km râul Someş.
Borlești – Nu se cunoaşte de unde vine numele localităţii. Românii i-au spus întotdeauna Borleşti iar nomenclatura maghiară Barlafalu.Unii istorici maghiari spun că localitatea ar fi luat fiinţă prin anul 1446 dar se pare că satul ar fi existat înainte de această dată pentru că din unele documente istorice se atestă faptul că la anul 1634 Borlestiul era voievodat de care aparţineau localităţile :Barsaul de Câmp, Barsaul de Pădure, Buzesti, Sârbi, Săliştea, Crucişor şi Moară Borşi.
Pe la anul 1566 localitatea Borleşti este amintită ca o localitate bine dezvoltată încât era obligată împreună cu Bicaul de Câmp sad ea dijma anuală un bou şi 28 dinari ceea ce era o sumă destul de mare.
Ca atare în condiţiile grele din acea vreme este imposibil să fi luat fiinţă satul în 1446 şi să se dezvolte în numai 100 de ani la nivelul demn de luat în seamă pentru a i se impune anumite dări ,deci se presupune că localitatea ar fi mai veche de această dată menţionată de istoricii maghiari.
La început locuitorii de aici au fost toţi români. După anul 1700 respectiv de la 1717 până în 1726 în urma evenimentelor politice care încorporează Banatul şi Oltenia în Imperiul Habsburgilor prin pacea de la Passariwitz ( 17180) începe colonizarea germanilor în Banat dar şi în anumite localităţi din Nordul Transilvaniei.
Aşa apar şi la Borleşti colonişti germani de religie romano-catolică,plasaţi în această localitate între cele două sate care de altfel alcătuiau Borlestiul: Borlestiul propriu zis şi Bicaul de Câmp. Cele două localităţi nu erau la început aşezate pe lângă şoseaua de azi.
Nemţii au fost plasaţi în centru şi treptat românii şi-au construit case lângă şosea. La început cele două localităţi aveau fiecare biserici de lemn care au dispărut după anul 1717.
Contopirea celor două sate s-a realizat la anul 1835 când aveau un singur preot cu numele Ştefan Pataky .
