More
    spot_img

    CERCETAȚI PENTRU TRAFIC DE CANABIS ȘI SUBSTANȚE PSIHOACTIVE

     

    Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Satu Mare, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Satu Mare, au documentat activitatea infracțională a 4 persoane, cu vârste între 21 și 31 de ani, cercetate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de efectuarea, fără drept, de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive în formă continuată și trafic de droguri de risc în formă continuată.

    Din cercetările efectuate a reieșit faptul că, în perioada decembrie 2023 – septembrie 2024, persoanele în cauză ar fi procurat, deținut și comercializat, în mod repetat, diferite cantități de substanțe psihoactive (2MMC) și droguri de risc (canabis), către consumatori din județul Satu Mare, cu sume între 350 și 6.650 de lei.

    La data de 3 octombrie 2024, au fost efectuate 18 percheziții domiciliare și au fost descoperite și ridicate mai multe mijloace de probă.

    La data de 3 octombrie 2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Satu Mare au dispus reținerea a 4 persoane, pentru 24 de ore.

    Astăzi, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Satu Mare a dispus arestarea preventivă a 3 dintre persoanele reținute, pentru 30 de zile, conform propunerii formulate de către procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Satu Mare.

    Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

    Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj Napoca, jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Satu Mare și Grupării Mobile de Jandarmi Cluj.

    Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE