De: SERGIU AURAȘ: EDITORIALIST VERTICALI PENTRU ROMÂNIA, CORESPONDENT GNV ÎN EUROPA DE VEST
Suntem chemați să ascultăm glasul destinului nostru, însă dăm crezare instinctelor și dorințelor de a ne expune în fața lumii proiectate prin optica ochilor noștri, apoi tindem să vorbim mult despre noi. Chiar dacă verbele existenței nu se conjugă întotdeauna dar totuși credem în noi în a fi persoane cu imense calități și o uluitoare maturitate, valori la înălțime. Însă ceva ne doboară brusc … ne coboară pe pământul rece de sub picioare, pare un scurt botez extaziat trecut ușor prin cocktailul ce-l ținem în mână în diverse ocazii.
Cine știe?…pe moment amețim problemele personale ce ne răstignesc în fiecare zi pe crucea incertitudinii,pentru ca mai apoi să dăm prin gropi și să ne întrebăm încotro ne va merge soarta și ce direcție vor lua pașii de sub ființa noastră.
Rămâne conștientizarea că ieșirea din aceste probleme e ”puțin întortocheată”
Îmbrățișăm destinul fără a ști dacă furtuna din sufletul nostru e o minciună sau un adevăr, fără să putem decide ce cale s-o luăm, căutând-o pe cea justă … și ajungem într-un punct de confuzie ca un cântec, fără note, ce ne duce spre un adevăr fals care și-a creat rădăcini în ființa noastră.
În general, ne închipuim că baza societății de azi constă în a fi cât mai fericiți și realizați uman, într-o fericire în care distracția să nu ne lipsească din meniu; în vreme ce realitatea zilnică ne descoperă lucruri cu totul diferite de ceea ce visăm cu ochii deschiși: pentru a fi fericiți trebuie să fim cât de cât realizați … și de multe ori credem că pentru a fi realizați avem nevoie de bani.
În cele mai multe cazuri, pentru a obține bani trebuie să muncim …
iar pentru a obține ”un job” avem nevoie de încrederea investită în noi de cei care ne oferă această oportunitate … iar la final, acest mozaic al realizărilor sociale pare că nu ne ajunge.
Pe de altă parte, la nivel uman, simțim că ne lipsește prietenia cu alți oameni, iubirea necondiționată care să ne facă să sărim în ajutor la nevoie. De multe ori, credem că un grup de prieteni de weekend ne poate oferi timpul perfect de regăsire în vreun pub, o pizzerie, sau într-o ieșire prin centrul orașului.
Dar oare totdeauna aceste anturaje pot reprezenta soluția perfectă,
momentul care să ne ferească de deraiere?
O destăinuire a unui tânăr dintr-un grup de prieteni ne dezvăluie cât de important și de bine este să fii înconjurat de prieteni la bine și la greu.
”Era o simplă zi de weekend și ne-am adunat cu toții, la o bere … la iarba verde din oraș. Stăteam de vorbă ca de obicei, să povestim de-ale noastre, era totul frumos. Mai spre seară ne-am deplasat in centru unde ne-am oprit într-un pub să mai bem un cocktail și să ronțăim ceva pe lângă.
Evident, în grup era și o fată, de gașcă … firesc, care avea un iubit. Ne-am deplasat din nou pentru a merge acasă la unul din prieteni, însă ea părea tulburată din pricina iubitului.
M-am nimerit în mașina ei și am asistat la un moment de groază, la o ceartă cu risc de coliziune la o răscruce … în timp ce ea a început să plângă insistent, într-o situație în care am ajuns să credem că răul … poate fi cel mai natural lucru care se poate întâmpla.
În acel moment, s-a pornit o acțiune de imobilizare ”între prieteni” … cu o schimbare de șofer … și în cele din urmă (har Domnului!) ne-am oprit într-o parcare … am dus tânăra acasă în siguranță și totul s-a sfârșit bine.”
Adevărații prieteni la nevoie de cunosc, în orice circumstanță și prietenia depășește orice barieră a defectelor.
Din episodul de mai sus, am înțeles că deși avem tendința de a înota mereu pe marea vieții pe spate, ignorând ceea ce putem găsi sub creștet, ceea ce ne ține la suprafață este pe de o parte abilitatea de a ne controla stabilitatea propriului corp, dar și sprijinul apei de sub noi, apă care-i poate reprezenta pe prietenii pe care-i avem în jurul nostru.
A fi prietenul cuiva e o mare valoare în viață
Haideți ca în diverse ocazii să devenim mici SUPER EROI dar de data aceasta cu pelerină pe spate, pelerină care să reprezinte umanitatea prin gesturile de sprijin la nevoie și un CHIP ce să reprezinte caracterul altruist.
SPONSORII EDIȚIEI: