În Maramureşul istoric, pe văile râurilor ce străbat acest ţinut se găsesc 13 sate în care trăiesc 34027 de ucraineni, conform recensământului din 2002.
Aceste râuri, pe malurile cărora locuiesc ucraineni, sunt Tisa, Vişeul şi Ruscova. Din toate satele ucrainene, privind teritoriul şi după numărul de locuitori, cea mai mare comună este Poienile de sub Munte. Aici, alături de români, majoritatea – 9696 de locuitori – sunt ucraineni (recensământ 2002).
Prima atestare documentară a localităţii a fost în anul 1411 sub denumirea de Polyana, ca aparţinând lui Ioan Voievod, fratele lui Bogdan Vodă. Următoarea comună după mărime şi număr de locuitori este Repedea cu 4650 de locuitori (recensământ 2002), atestată documentar în anul 1913 sub denumirea de Oroszkő.
La o distanţă de 15 km. de Poienile de sub Munte există satul Ruscova unde alături de români trăiesc 4578 de ucraineni (recensământ 2002). Satul a fost atestat documentar în anul 1353. Pe cursul râului Vişeu se află comuna Crasna (Crasna Frumuşoara) cu 1663 de locuitori (recensământ 1992), satul a aparţinut de Petrova iar acum aparţine de Bistra. La distanţă de 4 km. de Crasna se află satul Bistra, denumire ce vine de la Pârâul Repede şi are 1035 de locuitori (recensământ 1992).
Filipaşcu aminteşte satele Bistra şi Crasna ca aparţinând de Petrova (sat iobăgesc). Valea Vişeului este ultimul sat de pe Valea Vişeului. În această localitate râul se varsă în Tisa. Are denumirea maghiară Visovölgy. Are 1704 de locuitori (recensământ 1992) şi a fost iniţial un sat de iobagi. De partea stângă a Tisei, Bocicoiu Mare a fost atestat documentar în anul 1373 odată cu satul Lunca la Tisa. Crăciuneşti (Karácsonyfalva) este un sat cu 1301 de locuitori (recensământ 1992) urmat de ultimul sat Remeţi (Pálosremete) cu 2384 de locuitori (recensământ 1992) atestat documentar în anul 1363. În afară de aceste sate mai sunt: Tisa (Tiszaveresmart), Câmpulung la Tisa, Rona de Sus care a fost atestată documentar în anul 1360. Ucrainenii din aceste sate locuiesc în zona muntoasă a Maramureşului, de fapt în condiţii de “enclave”, excepţie făcând Coştiui, Rona de Sus, Lunca la Tisa, Tisa. În sudul Tisei, în zona Oaş – Ugocea, încă din secolul al XVI-lea a început o convieţuire a românilor oşeni cu rutenii. Începutul populării rutene s-a realizat în localităţile de la poalele Oaşului, în zona mlăştinoasă a Văii Tisei între Tarna Mare şi Gödényháza, în localităţile Tarna Mică, Porumbeşti, Tarna Mare, Valea Seacă şi Turulung. Odată cu rărirea populaţiei maghiare, în secolul al XVII-lea – începutul secolului al XVIII-lea, zona începe să fie locuită de rutenii coborâţi din Munţii Maramureşului în Valea Turului.
O altă perioadă de colonizare a ucrainenilor din Maramureş se continuă înainte şi după cel de-al doilea război mondial. Primii ruteni din zona Sătmarului s-au stabilit în comuna Micula formând în ultimii ani o zonă aparte care se numeşte Micula Nouă. Alte comune şi sate populate de ucrainenii maramureşeni, proveniţi din zona comunei Poienile de sub Munte s-au stabilit în zona Câmpiei Sătmărene în localităţile Dumbrava, Livada Nouă, Ciuperceni, Păulean, Dacia şi Traian. Această migrare a rutenilor s-a continuat după al doilea război mondial până în zilele noastre.
Datorită reliefului muntos şi împădurit din Maramureş aceşti oameni au îndrăgit şi au folosit şi perfecţionat arta prelucrării lemnului. Începând de la ultimele anexe ale gospodăriei până la casa de locuit toate elementele componente erau executate din materie lemnoasă. Lemnul preferat pentru aceste construcţii era stejarul (gorunul) şi esenţele de răşinoase. Arhitectura populară tradiţională din Maramureş este o izbândă a spiritului creator asupra materiei. Satul şi gospodăria constituie un univers, reflectat în suprafeţe viguroase şi în volume legate puternic de acest peisaj. Construcţiile din zona Şugatagului sunt realizate în exclusivitate din lemn de stejar iar în zona Vişeului şi în zona Izei predomină construcţiile din brad.
Sursa: Tóth Zoltán – Satu Mare Studii și Comunicări – 2005 – 2007 – Seria Istorie – Etnografie – Artă
