Cele două evenimente culturale care ne vor îmbucura săptămâna precis ne vor rămâne în amintire. Asta pentru că cei doi maeștri ai modelării sunetelor emise de piane, invitați de conducerea instituției de cultură sătmărene, au o aureolă creată de propria lor valoare, perfecționată după fiecare ridicare de cortină și distribuită melomanilor cu pasiune și efervescență.
Primul eveniment, cel de astăzi (marți, ora 19), este dedicat „Zilei culturii maghiare” și reprezintă un recital cameral la pian susținut de maestrul Demény Balázs și constând în piese ale compozitorilor maghiari Franz Liszt, György Ligeti și Béla Bartók. Pentru colțul de împrospătare a memoriei culturale am ales astăzi să devoalăm biografia compozitorului maghiar născut în Sânnicolau Mare (azi în România), copilărind în Vinogradiv (azi în Ucraina) și Pozsoni (azi în Slovacia), studiind în Pressburg (Bratislava de astăzi) și Budapestea și refugiat în New York (SUA). Pentru acest recital sunt valabile abonamentele cu nr. 23.
Béla Viktor János Bartók
Născut pe 25 martie 1881 la Sânnicolau Mare (Austro-Ungaria), Béla Bartók a fost un compozitor, pianist, profesor, folclorist, etnograf maghiar, unul din reprezentanții de seamă ai muzicii moderne. Considerat cateodată cel mai important compozitor maghiar.
Primele lecții de pian le-a primit de la mama sa la vârsta de 4 ani.La aceeași vârstă a început să concerteze. A copilarit in Transcarpatia la Vinogradiv, actualmente în Ucraina și Pozsoni (Slovacia). Inițial a studiat pianul cu un fost elev al lui Franz Liszt, Toman Isztvan. Din 1899 a studiat pianul și compoziția la Preßburg (azi: Bratislava, Slovacia) și la Academia Regală de Muzică din Budapesta, ca elev a lui Koessler Janos, unde între 1908 și 1934 a funcționat ca profesor de pian.
Deși născut catolic, în tinerețe s-a declarat ateu. Între anii 1934 și 1940 a lucrat la „Academia de științe” din Budapesta în domeniul folclorului muzical. În anii de tinerețe a fost prieten cu George Enescu și Tiberiu Brediceanu. În 1940, pe măsură ce situația politică din Europa se înrăutățea, în contextul începerii celui de-al doilea război mondial, Bartók era tot mai tentat să fugă din Ungaria. A fost un puternic opozant al naziștilor dar și al alianței pe care Ungaria o făcuse cu Germania și puterile Axei prin semnarea „Tratatului tripartit” în 20 noiembrie 1940. În urma venirii la putere a naziștilor în Germania, în 1933, Bartók a refuzat să mai susțină concerte în Germania și chiar a renunțat la managerul său de concerte de acolo. Viziunea sa politică antifascistă i-a cauzat multe probleme cu mișcarea fascistă din Ungaria.
În 4 octombrie 1940, Bartók a înregistrat o nouă variantă testamentului în care cerea ca nicio piață sau stradă să nu fie denumită după numele lui până când piețele și străzile din Budapesta care erau denumite după Mussolini și Hitler nu revin la vechile denumiri (Oktogon și Kodály). În 1940, la finalul lunii octombrie, a emigrat în Statele Unite ale Americii, unde, pentru o scurtă perioadă (1940-1941), a lucrat pe lângă Universitatea Columbia și ca profesor de muzică în New York, având venituri financiare modeste.
A murit bolnav de leucemie pe 26 septembrie 1945 în New York.

În primele sale opere, Béla Bartók se orientează în tradiția muzicii vest-europene, fiind în special influențat de Johannes Brahms, Richard Wagner, Franz Liszt și Claude Debussy. În poemul simfonic “Kossuth” (1904) se recunoaște influența muzicii lui Richard Strauss. Începând cu anul 1905, Béla Bartók studiază tot mai mult muzica populară maghiară, românească și cea tradițională a artiștilor țigani. A fost culegător de folclor pe mai multe meleaguri. În colaborare cu prietenul său, compozitorul Zoltán Kodály, realizează o culegere de muzică folclorică maghiară, românească, sârbească, croată, turcească și nord-africană, publicată în 12 volume.
Béla Bartók a fost un excelent pianist și a compus mai multe lucrări în scop pedagogic incluse în “Microcosmos” (1935), ce cuprinde 153 de piese pentru pian cu grade de dificultate crescândă. Cele șase cvartete de coarde sunt considerate unele din cele mai importante compoziții ale genului.
În 1924, „Societatea compozitorilor români” organizează un concert dedicat aproape în întregime operelor lui Bela Bartok, ocazie cu care Enescu cântă, acompaniat la pian de Bartok însuși, „Sonata a II-a pentru vioară și pian” a acestuia. Doi ani mai târziu, compozitorul maghiar revine la București ca pianist solist în propria „Rapsodie pentru pian și orchestră” – lucrare de debut – dar stârnește interes și prin alte două opus-uri pianistice ale sale, expresionistul „Allegro barbaro” și „Dansurile românești”, oferite ca supliment în același concert.