Cum era descris Sătmarul în vechile reprezentări cartografice

0
416

Cartografia este o disciplină care se ocupă cu întocmirea, redactarea și editarea hărților și a planurilor topografice. Termenul de cartografie provine din limba franceză cartografie. Cartografia generală se ocupă cu întocmirea hărților necesare tuturor științelor și domeniilor care utilizează astfel de reprezentări.
Din articolul profesorului Carol C. Koca, apărut în Revista Eroii Neamului nr. 3 (40), 2019 aflăm că cea mai veche reprezentare cartografică pe care apare orașul Satu Mare, cu denumirea de Zotmar, este harta lui Nicolaus Sanson d’Abbeville hartă întocmită în anul 1655. Harta poartă titlul Etats de l’Empire de Turqs en Europe, Valahia, Transilvania et Moldova. Pe această hartă sunt redate foarte amănunțit așezările omenești care, în majoritate, există și astăzi. Specialiștii în domeniul cartografiei, precum Victor Dumitrescu și Victor Sficlea, sunt de părere că Sanson a reușit să dea hărții un conținut realist, ceea ce se explică prin spiritul inovator introdus în cartografie de Gherardus Mercator, autorul unui celebru atlas în 1595. Sanson preia principiul lui Mercator potrivit căruia „un conținut autentic al hărților se obține prin folosirea unor izvoare cartografice întocmite de autohtoni”.
Pe harta lui Sanson, Satu Mare apare cu numele de Zotmar, și este situat pe malul Someșului. Dintre localitățile din nord-vestul României care apar pe hartă mai remarcăm: Dejul, Clujul, Bistrița, Oradea, cu numele de: Dees, Colosfvar, Besterccze, Waradin. Nicolas Sanson a fost geograful și cartograful de curte al regelui Franței, Ludovic al XII-lea, fiind unul dintre cei mai importanți cartografi ai vremii. Pe o gravură de epocă, cetatea Zotmar apare ca o cetate de pământ, construită pe la 1543, de către familia princiară a Bathoreștilor. Cetatea avea cinci bastioane. În interior se remarcă o serie de clădiri din pământ și lemn: Monetăria, care a funcționat aici încă din anul 1230, camera sării, menționată în 1310.
Cetatea veche, din perioada medievală timpurie, a fost serios afectată de marea invazie a tătarilor din 1241. După anul 1543, au început lucrările de schimbare a albiei Someșului, astfel încât cetatea Zotmar se afla practic pe o insulă, legată de drumurile principale prin trei poduri. Pe gravură se distinge clar podul spre Drumul Careiului, azi podul Decebal. Cetatea și orașul Satu Mare au avut în cursul istoriei un rol economic, politic și militar. Unul dintre călătorii epocii, francezul Pierre Lascalopier, a făcut în vara anului 1574 o călătorie în Transilvania, venind dinspre Cluj, poposind la Ardud. La 26 iulie a ajuns la Satu Mare. El amintește că intrarea în cetate era bine apărată. A stat la Satu Mare vreme de trei săptămâni.
Un alt călător, italianul Antonio Possevino (1533-1611), arată într-o scrisoare adresată regelui Poloniei, Ștefan Báthory că: ,,Orașul însuși este înfloritor… datorită și avantajului oferit de râul Someș, care îl înconjoară și îl scaldă de jur împrejur”.
În anul 1660, celebrul istoriograf turc Evlia Celebi, venind dinspre Oradea, a remarcat forma pentagonală a cetății, cu bastioanele de apărare, ale căror nume erau: Bastionul de alamă, Bastionul Pisicii, Bastionul nou, Bastionul umplut și Bastionul Hoswant. A mai menționat și faptul că cetatea își trăia ultimele zile, când, în ianuarie 1705, garnizoana austriacă s-a predat lui Simon Frogács, unul dintre căpitanii lui Francisc Rákoczi al II-lea, care a decis demolarea cetății, care suferise mult în urma incendiului din 1703.

Nicolae Ghişan