Colonelul Constantin Paulian (născut la 22 martie 1873, Craiova – decedat la 17 aprilie 1919, Doba) a fost un ofițer superior al Armatei României, cunoscut pentru rolul său în timpul Primului Război Mondial și în luptele postbelice pentru eliberarea teritoriilor românești.
Amintirea veşnică a personalităţii militare a colonelului Paulian Constantin (1873 – 1919) se regăseşte în denumirea localităţii ce s-a înfiinţat la 1 ianuarie 1926, în apropiere de Doba, purtându-i cu veneraţie numele: colonel Paulian.
Cariera militară și participarea în Primul Război Mondial
După absolvirea şcolii de ofiţeri în anul 1892, Constantin Paulian a fost avansat la gradul de locotenent, începând cu 8 aprilie 1897, în cadrul Regimentului 9 Artilerie şi apoi la gradul de căpitan, în data de 7 aprilie 1905, la Regimentul 1 Artilerie. La 1 aprilie 1909, căpitanul Paulian Constantin a trecut la arma infanteriei, an în care a fost şi avansat la gradul dea maior în regimentul 18 Infanterie Gorj. Gradul de locotenent-colonel l-a obţinut în ziua de 1 octombrie 1915. Peste aproape un an, la 1 aprilie 1916 a fost numit comandantul Brigăzii 7 Vânători de Munte, iar cu data de 1 noiembrie 1916 a fost avansat la gradul de colonel. În primăvara anului 1918, respectiv de la 1 iunie a fost desemnat comandantul Regimentului 72 Infanterie. Absolvent al Școlii Superioare de Război, colonelul Paulian Constantin a reprezentat demnitatea militară, fiind descris, în documentul consemnat, „ca un ofiţer cu o aleasă cultură şi educaţie, un om cu un temperament liniştit, conştiincios”. Pentru serviciul militar, ofiţerul Constantin Paulian a fost decorat cu Medalia Jubiliară „Carol I” în anul 1906, cu medalia „Coroana României cl. V” în anul 1912, iar în anul 1918, a primit medalia „Semnul Onorific de Aur”.
În perioada Primului Război Mondial a îndeplinit funcțiile de comandant al: Regimentului 7 Vânători, în perioada 1916-1918 și Brigăzii 3 Vânători, în perioada 1918-1919 participând la ofensiva în Transilvania, operația de apărare a trecătorilor, bătălia de la Râmnicu Sărat și a treia bătălie de la Oituz. La începutul lunii aprilie 1919, colonelul Constantin Paulian era comandantul Brigăzii 3 Vânători, formată din Regimentul 2 Vânători și Regimentul 3 Vânători.
Contribuția în eliberarea teritoriilor românești și moartea sa eroică
La declanșarea acțiunilor militare postbelice din Transilvania, la 15 aprilie 1919, Divizia 2 Vânători a primit misiunea generală de a înainta cu coloana principală pe valea Crișului Alb și cu o coloană secundară pe valea Crișului Negru, având ca prim obiectiv atingerea aliniamentului Beiuș-Sebiș-Radna. Brigada 3 Vânători, comandată de Constantin Paulian a fost desemnată să acționeze pe Valea Crișului Alb.
În ziua de 16 aprilie, trupele brigăzii ocupă localitătile din zona Almaș și Gurahonț. În dimineața zilei de 17 aprilie, brigada ocupă localitatea “Kokaro”, căreia Paulian dispune să i se schimbe numele în Joia Mare, fiindcă în acea zi era celebrată sărbătoarea creștină Joia Mare. In aceeași zi, sunt ocupate localitățile Buteni, Govosdia și Berindia. Următorul obiectiv îl constituia ocuparea Sebișului. Pe timpul deplasării de la Buteni spre Bârsa, unde Regimentul 2 Vânători se regrupase după luptele grele soldate cu eliberarea Buteniului, colonelul Constantin Paulian este prins într-o ambuscadă organizată de un grup anarhist local, condus de un anume Vass din Sebiș, fiind împușcat mortal la trecerea peste un pod.
„Colonelul Constantin Paulian a căzut vineri, 17 aprilie, în luptele din Ardeal, luptând ca un erou pentru recucerirea pământului românesc. Intrat în acest război cu gradul de locotenent-colonel s-a distins din primele lupte. Fiind grav rănit în luptele de la Oituz, după ce fusese avansat la gradul de colonel, dânsul a fost la numai doi paşi distanţă de moarte. Îndată după vindecarea sa a fost numit comandant al unei divizii de infanterie şi când armatele române au păşit din nou în lupta sfântă, diviziei colonelului Paulian i s-a încredinţat locul de cinste în primele rânduri. Divizia a învins, a pus pe fugă pe vrăjmaş, dar colonelul plăti cu viaţa această victorie, fiind în fruntea bravilor săi ostaşi“, titra presa vremii.
Recunoașterea și omagierea memoriei sale
Moartea colonelului Paulian a avut un puternic ecou în rândul populației locale și al autorităților militare. Post-mortem, a fost avansat la gradul de general de brigadă. În semn de recunoștință, locuitorii satului Govosdia din județul Satu Mare au solicitat ca localitatea lor să poarte numele ofițerului care i-a eliberat, devenind astfel satul Paulian. De asemenea, în localitatea Paulian, pe marginea drumului E671, în intersecția ce duce spre satul Ghilvaci, a fost construit un monument închinat memoriei colonelului Constantin Paulian.
Actul de recunoștință al celor care au cerut ca satul lor să poarte numele de Paulian a durat numai până în anul 1952, când factorii politico-administrativi au dispus schimbarea numelui localității respective în Livada, pe motiv că generalul a fost un reacționar care a luptat împotriva trupelor mișcării comuniste a lui Bela Kun. Această nedreptate a fost însă corectată după căderea comunismului. Drept urmare, prin Decretul 102/1996 publicat în Monitorul Oficial din 20 mai 1996, s-a aprobat revenirea la vechea denumire, cea de Paulian.
Colonelul Constantin Paulian rămâne în memoria colectivă ca un erou care și-a sacrificat viața pentru eliberarea și unitatea teritoriilor românești, fiind omagiat prin denumirea unor localități și ridicarea de monumente în cinstea sa.
Nicolae Ghişan
