Primul vapor la Satu Mare: Cum a fost redată în presa vremii o poveste de pionierat pe Someș

Dintr-un text preluat din “Gazeta Transilvaniei”, 25 septembrie 1858 de către Ovidiu Vaida și postat mai apoi pe portalul “Povești din trecutul Sătmarului” aflăm interesanta poveste a primului vapor ajuns la Satu Mare, pe Someș.

Pentru o mai ușoară lectură autorul care a preluat articolul a schimbat textul original și a folosit diacritice, după cum a înlocuit cuvintele cu forma lor actuală, dar mai sunt și excepții de la această regulă.

Textul original se poate consulta accesând link-ul spre documentul în format pdf de la BCU Cluj-Napoca http://dspace.bcucluj.ro/handle/123456789/60467.

Satumare, în 10, August 1858

“De câțiva ani încoace circulă prin ținutul acesta îmbucurătoarea faimă cum că: Calea de fier se va întinde pe malul Someșului în sus, de la Dobricin pe la Satumare cătră Transilvania. Faima aceasta în iarna trecută ajunsese a fi greoaie de îmbunătățiri radicale în toată privința. Ea ne ușură incomoditățile iernii trecute ca și un vis plăcut greutățile vieții. În primăvara trecută dară încă nu ne deșteptasem bine din amorțeala iernii pe aici, și îndată, încă amețiți de fumul grandioaselor înaintări ale tuturor claselor societății atâta în respectul material câtu și cel spiritual, ne aruncarăm în brațele delicate ale unui venitoriu fericit — cu care n-are ce se măsura trecutul fabulos — ce ni se părea că-l vedem ajungând acum la țărmurile Someșului bătrân, spre a ne uni mai de aproape cu lumea civilizată, spre a ne face cunoscuți cu lumea speculantă, prin minunata putere a vaporului (aburului). Neguțătorii și sfârnari, speculanți, meseriașii și tot felul de oameni — carii nu vreau ași petrece viața fără de a calcula de astăzi pe mâine — stau la pândă ca : care de care mai curând să apuce de picior ocaziunea de a se înavuții, de a se face capitaliști; nu era acum vorba de treburi de toate zilele, ci de susceputuri grandioase și de rezultate extraordinare — căci vaporul nu știe de tămândare, el nu cunoaște piedici — și cu perspectiva închipuirii mai vie unora li se părea că se văd arborii umbroși sub carii era să ne odihnim după atâta batere de cap zadarnică, și să gustăm doritele fructe ale invențiilor minții omenești, în locul pâinii cu sudoarea feței câștigate; — așa, ei acum ne arată cu degetul paradisul pierdut. Dar — oh vanas hominum curas ! — cerul senin al speranței comune dintr-odată s-a întunecă prin vestea fatală — pentru ținutul nostru — că: calea de fier nu va veni prin părțile noastre, ci va trece pe malul Tisei în sus către Marmația. Această e o lovitură crâncenă pentru Sătmăreni, care rămân într-o depărtare însemnată de la piața lumii — calea de fier ! — Durerea din această împrejurare concepută ni se părea nevindecabilă, însă mare parte o alina altă veste asemenea îmbucurătoare : cum că o corabie de vapor de ale societății de pe Dunăre în scurt va ajunge acum întâi până la Satumare, apoi mai târziu — regulându-se Someșul — și mai în sus; și atunci plutind regulat , și purtând poveri și persoane, va suplini mai tot ce pierdem prin strămutarea planului cu calea de fier. Încordarea cu care se așteaptă sosirea corabiei — ca a un restaurator al speranței pierdute — era atât de mare, cât cu două vorbe „vine corabia” mai în multe rânduri s-au abătut de la ocupațiunile sale câte o mare parte a locuitorilor, și au alergat la Someș să vadă monstrul acel de apă. Corabia însă — Hermine — numai în 12. Iunie cătră seara ajunse la Satumare spre bucuria cetățenilor și a jurului întreg. O mulțime de spectatori de toată etatea și plasa, Deregătorii civili și guverniali, printre mulțime juni cu flamuri și dame purtând cununi de flori, dintr-odată, ca și un nor fără de veste, acoperi țărmurile Someșului de ambele părți. Poporul fierbea de bucurie că: a ajuns să vadă, despre ce părinții lor doară nici a visa ar fi cutezat ; iară Someșul spumega de indignațiune : pentru ce n-a fost el respectat în timpurile antice? pentru ce n-a fost întrebuințat în etatea și junilă ? el murmura pentru ce nu se lasă în pozițiunea sa de spectator până în capăt, ci acum la bătrânețe i se împarte rolul de jucător în teatrul comunicațiunei?!. ..

Mulțimea învinsă de curiozitatea cu care dorea să vadă corabia, nu putu aștepta până ce va sosi la locul destinat pentru debarcare, ci ieși înaintea ei cale cam de un pătrar și tocmai bine prinse corabiei care acolea se oprise în arera, fiind apa mică, se apucară dară cei mai vârtoși juni de funiile corabiei ca să o suie, o și clătiră ceva, dar nu o putură duce la locul menit, ci o au apropiat de țărm până în altă zi. Poporul numai noaptea târziu se împrăștie către casă, dar a doua zi de-odată cu zorile era țărmuri acoperiți, ca să vadă până ce o vor suii la port. Corabia însă nu o mai putură mișca din locul acela până în ziua de astăzi, căci apa Someșului de atunci n-a mai crescut. Dauna ce au pătimit Societatea prin pausarea asta neprecalculată a Herminei, prin unii se pune la o sumă mare de bani; și cine știe încă până când va fi silită a mai petrece la noi fără voie? Asta împrejurare însă de altă parte are o influență mare asupra regularei apei acestea, care cu întâia dată încă se arată contumace în respectul navigării ; — şi despre ajungerea scopului corabiei pe Someș mai mult nu ne lasă a ne îndoii energia cu care se lucră pentru regularea apei acestea semețe, săpându-se albia dreaptă în care să se strâmtorească, și mai mult să nu se lase de capul său. Ce e drept, asta regulare a Someșului era de dorit încă și până a nu se concepe ideea navigării pe spinarea lui, pentru de a-i înfrâna temeritatea aceea cu care numai după capriciul său inundă șesurile, spală semănaturile, și mâncând în nesățioasa ’și poftă pământuri arătoare și fânețe de ale țăranilor, întregi, le borea de ceia parte mai cu samă tot în interesul posesoratului, — dar apoi acum când ne stau înainte niște prospecte atât de grandioase, cum se așteaptă de la corăbieria cu vapor, cu cât mai vârtos trebuia înțărcată de la obrăznicia excursiunilor petulante, și a o strâmtori între termenii modestiei? Cu toate că nu se pot nega greutățile manine cu care este împreunată regularea asta; dar asta nu se poate altminteri, pentru ca: când e să se înfăptuii ceva mai mult decât ordinar, pentru care deocamdată ne mângâie convingerea aceea liniștitoare cum că: am făcut ceva și pentru viitor, — apoi din partea urmașilor, carii vor culege gustoasele fructe ale ostenelilor noastre, a buna seamă nu ne va lipsi recunoștința meritelor, ci cu pia aducere aminte ne vor binecuvântă memoria.”

Vapoarele nu circulă pe Someș, dar calea ferată a ajuns în comitatul Sătmar. Linia de cale ferată Debrețin – Carei a fost inaugurată pe 5 iulie 1871; Carei – Satu Mare, pe 25 septembrie 1871; Satu Mare – Halmeu – Buștîno (Ucraina), pe 16 iunie 1872; Buștîno–Sighetu Marmației, pe 4 decembrie 1872. Satu Mare – Baia Mare inaugurată în anul 1884.