Comuna Vama, situată în județul Satu Mare, este recunoscută drept un centru de tradiție al olăritului din Ardeal. Aici, meșteșugul modelării lutului s-a transmis din generație în generație, păstrând vie o artă veche de secole. Localitatea a fost un important centru de ceramică, unde smalţul asociat cu motive, culori şi procedee noi, a apărut de timpuriu, sub influenţa ceramicii bizantine. Muzeul ceramicii-Vama expune peste 500 de piese, unele cu o vechime de peste 300 de ani. Culorile cu care se ornează vasele sunt naturale, aidoma celor de acum 2.000 de ani.
Scurt istoric al localităţii
Pe baza documentelor scrise din anul 1662 editate la Roma de către autorul Tăutu şi în urma descoperirilor arheologice s-a constatat că fosta vatră a satului era aşezată la aproximativ 7-8 km în partea de est a actualei aşezări care în trecut avea denumirea “Rujniceaua”. Această aşezare a luat naştere încă în perioada neolitică şi era o aşezare situată de-a lungul râului Szomoşpotok, sub poalele Dealului Mare (Nogyhegy), aşezare formată din circa 16 – 18 case pe o distanţă de 800 m.
Cei bătrâni susţin că “Drumul Sării” (drum care face legătura dintre Satu Mare şi Sighet) nu ar fi trecut pe traseul actual, ci cu mult mai sus, spre dealurile Hedişa şi Birţ, trecând chiar prin Racşa.
Maghiarii au fost colonizaţi aici cu cei din Oraşu Nou şi Remetea Oaş, cu scop de maghiarizare în locurile unde terenul a fost mai bun pentru agricultură, aduşi aici în sec. XII de la Tisa şi aşezaţi în Vama după ginţi. Ei s-au aşezat pe terenul cel mai bun şi cât mai aproape de “Drumul Sării” iar pe români i-au împins în sus spre Puturoasa.
Cetăţenii maghiari sunt cunoscuţi în documente încă din anul 1400, iar în anul 1740 au mai fost aduse câteva familii cu numele Rakoş de pe malul râului Rakoşa din apropierea Budapestei de către cămătarul împăratului Austriei cu numele de Vay Gabor.
Până în anul 1941 au existat şi un număr de 96 evrei constituiţi în 36 de familii.
Numele comunei “Vama” vine de la punctul vamal care a existat pe vremuri, unde se plătea vamă pentru transportul de lemne şi alte mărfuri care mergeau spre Cehia, Slovacia şi Polonia. De atunci a rămas pentru totdeauna numele de “Vama”.
Centrul de ceramică Vama
Tradiţia locală consideră olăritul foarte vechi, dar lipsa unei bresle, după datele căreia să se poată stabili un istoric, face dificilă confirmarea informaţiei. Începând cu mijlocul secolului al XIX-lea, documentele găsite în arhivele comunei indică existenţa certă a olăritului chiar şi înainte de 1850. Dacă la începutul secolului al XX-lea erau peste 30 de olari, în 1950 la Vama lucrau 12 olari, iar astăzi numai unul singur, Gheza Istvanfi, de naţionalitate maghiară, angajat al Muzeului Ţării Oaşului din Negreşti-Oaş.
Olăritul în Vama are rădăcini adânci, fiind atestat documentar încă din perioada medievală. Datorită zăcămintelor de lut de bună calitate din zonă, localnicii și-au dezvoltat meșteșugul, creând vase funcționale și decorative, cerute atât pe plan local, cât și în alte părți ale Transilvaniei. În secolele trecute, oalele și farfuriile produse la Vama erau vândute în târgurile din Satu Mare, Baia Mare și chiar Cluj.
În perioada interbelică și comunistă, olăritul din Vama a continuat să se dezvolte, dar modernizarea și industrializarea au redus treptat numărul meșteșugarilor.
Produsele ceramice din acest centru pot sta alături de binecunoscutele vase de Hurezu, Obiga etc., valoarea lor fiind dată de perfecţiunea tehnicilor de olărit folosite de meşteri, de formele caracteristice ale vaselor şi de ornamentaţia specifică. Vasele au o formă cu totul deosebită de cele care se fac în restul ţării: corpul foarte bombat e legat direct de gura trilobată a ulciorului; o toartă mare în formă de semicerc, groasă şi rotundă, şi cu o „ţâţă” care întregeşte aspectul rotund al întregului ulcior, aspect accentuat şi de ornamentele sale caracteristice. Este obiceiul ca, în ziua de Paşti, finii merg la nănaşi şi le duc „ol de nănaş”, pe care aceştia îl păstrează agăţat în grindă. După numărul olurilor se poate şti câţi fini are naşul – vase decorative: farfurii şi oluri.
Ceramica de Vama destinată împodobirii interioarelor este o ceramică valoroasă, care a păstrat până târziu elemente decorative bizantine, e ceramică smălţuită cu caracter de lux, decorată cu motive geometrice florale puternic stilizate. La vasele vechi culorile frecvente sunt verde şi galben, pe fond alb, iar la vasele mai noi, în locul galbenului apare o culoare roşie pătlăgea. La piesele vechi conturul motivelor s-a realizat prin zgrafitaj. Ultimele vase realizate în această manieră au fost la 1888. După această dată, tehnica ornamentaţiei s-a simplificat şi linia de contur zgrafiţată a fost înlocuită de o linie de culoare brună trasă cu cornul. Din punct de vedere tehnic, ceramica de Vama face parte din categoria ceramicii roşii lucrate pe roată de olar.
Dacă ești pasionat de meșteșuguri tradiționale sau vrei să descoperi o parte autentică a Transilvaniei, comuna Vama este o destinație ce merită explorată. Aici, olăritul nu este doar un meșteșug, ci o parte din identitatea locală, păstrată cu mândrie de generații întregi.
Nicolae Ghişan
