În „Săptămâna patimilor” este normal să putem avea un refugiu în care să analizăm felul nostru de a fi. Probabil tocmai de aceea conducerea „Filarmonicii de stat Dinu Lipatti” din Satu Mare s-a gândit să ne ofere două evenimente în această săptămână. În primul, sub titlul Piano Primavera, sunt promovați și încurajați tineri pianiști aflați în plină ascensiune spre titlul de maeștri ai genului. Unii chiar spre titlul de genii ai măiestriei în fața instrumentului cu clape, coarde și coadă. În cel de-al doilea eveniment ni se oferă un spațiu de reflecție asupra minunilor lumii și unul de reflexie comportamentală.
Așadar astăzi de la ora 19, pe baza abonamentului sau a biletului procurat de la casieria filarmonicii, putem viziona și audia pianiștii români de naționalitate maghiară Gomboș Gergely (Cluj), Alexei Ormanji (Arad), Fodor Levente (Târgu Mureș) și Pászint Timea (Odorheiul Secuiesc) interpretând piese de Ludwig van Beethoven, Béla Bartók, Isaac Albéniz, César Franck, Frédéric Chopin și György Orbán.
Programul zilei de joi (ora 19, poate fi urmărit tot pe bază de abonament sau bilet) cuprinde „Requiem”-ul lui Gabriel Fauré și „Simfonia nr. 2” în re major a lui Johannes Brahms. Pentru acest spectacol vocal-simfonic „Orchestra filarmonicii Dinu Lipatti” condusă de Mihnea Ignat (biografie în 21 feb. 2022) îi are ca invitați pe soprana Lorena Puican, baritonul Sebastian Balaj și „Corul filarmonicii de stat” din Oradea.
Requiemul
Gabriel Fauré și-a compus „Requiem”-ul în re minor între 1887 și 1890. Cadrul coral-orchestral al „Liturghiei catolice prescurtate pentru morți” în latină este cea mai cunoscută dintre lucrările sale mari. Accentul său este pe odihna eternă și consolare. Motivele lui Fauré pentru compunerea lucrării sunt neclare, dar nu par să fi avut vreo legătură cu moartea părinților săi de la mijlocul anilor 1880. El a compus lucrarea la sfârșitul anilor 1880 și a revizuit-o în anii 1890, terminând-o în 1900.
În șapte mișcări, lucrarea este compusă pentru soprană și bariton soliști, cor mixt, orchestră și orgă. Spre deosebire de setările tipice de recviem, secvența completă „Dies irae” este omisă, înlocuită doar de una dintre secțiunile sale „Pie Jesu”. Mișcarea finală „In paradisum” se bazează pe un text care nu face parte din liturghia de înmormântare, ci din însăși înmormântarea.
Fauré a scris despre lucrare: „Tot ce am reușit să eman prin iluzie religioasă am pus în Requiem-ul meu, care, în plus, este dominat de la început până la sfârșit de un sentiment foarte uman de credință în odihna veșnică”.
Piesa a avut premiera în prima sa versiune în 1888 în „La Madeleine” din Paris pentru o liturghie funerară. O reprezentație durează aproximativ 35 de minute.
Simfonia nr. 2 în re major
A fost compusă de Johannes Brahms în vara anului 1877, în timpul unei vizite la Pörtschach am Wörthersee, un oraș din provincia austriacă Carintia. Compoziția sa a fost mai scurtă în comparație cu cei 21 de ani care i-au trebuit să finalizeze prima simfonie.
Compozitorul c. 1872
|
|
Starea veselă și aproape pastorală a simfoniei invită adesea la comparație cu Simfonia a șasea a lui Beethoven, dar, poate răutăcios, Brahms a scris editorului său la 22 noiembrie 1877 că simfonia „este atât de melancolică încât nu o vei putea suporta”.
Premiera a fost susținută la Viena în 30 decembrie 1877 de Filarmonica din Viena sub conducerea lui Hans Richter. Walter Frisch notează că inițial fusese programată pentru 9 decembrie, dar „într-una dintre acele mici ironii ale istoriei muzicii, a trebuit să fie amânată deoarece artiștii erau preocupați să învețe „Aurul Rinului” de Richard Wagner”. O audiție tipică durează între 40 și 50 de minute.
Opriți războiul!
