Cristian Mandeal este un dirijor pe care nu credeam să-l mai văd vreodată în acțiune. Iată că la cei 79 de ani ai săi împliniți vineri, brașoveanul care m-a atras în tinerețe spre muzica de înaltă clasă, va urca pe scena filarmonicii sătmărene la pupitrul „Orchestrei Filarmonicii de Stat Dinu Lipatti”. Așa că nu cred că vă veți supăra pe mine dacă în secțiunea rezervată împrospătării culturii noastre muzicale am să vă ofer amănunte din biografia acestui „cățărător” pe cele mai înalte culmi are performanței dirijorale.
Așadar în această joie melomană, de la ora 19, cu bilet sau abonament, vom avea parte de un concert simfonic în care vedeta este pianul. Cei doi slujitori ai acestuia sunt Oxana Corjos și Ștefan Doniga, ambii mai vechi participanți la ostoirea nesațului melomanilor sătmăreni.
Cristian Mandeal (sursa Wikipedia)
S-a născut la Rupea (județul Brașov) și este un muzician, pianist și dirijor român, director general al Filarmonicii „George Enescu” din 1991.
Cristian Mandeal a început studiile de pian, compoziție și dirijat la Liceul de Muzică din Brașov, apoi la Academia de Muzică din București (1965 – 1974). S-a perfecționat ulterior la Berlin, cu Herbert Karajan (1980), și la München, sub îndrumarea lui Sergiu Celibidache (1990).
La sfârșitul studiilor, după o scurtă experiență în calitate de corepetitor la Opera Română din București, își începe activitatea de dirijor permanent al Filarmonicii “Constantin Silvestri” din Târgu Mureș (1977 – 1980). În anii 1980-1987 a fost dirijor permanent al Filarmonicii Transilvania din Cluj.
În 1987, Cristian Mandeal câștigă concursul pentru postul de dirijor permanent al orchestrei Filarmonicii “George Enescu” din București, devenind în 1991 prim-dirijor și Director General Muzical al Filarmonicii.
Datorită importantelor turnee în străinătate, orchestra Filarmonicii “George Enescu” își restabilește prestigiul internațional. „I se datorează lui Cristian Mandeal faptul că această orchestră și-a reocupat locul între ansamblurile europene de vârf.” transmite Rheinische Post în 27 noiembrie 2002.
Cristian Mandeal a concertat în multe țări din Europa, Asia, America de Nord și America Latină. A participat la numeroase festivaluri muzicale (Atena, Lisabona, Brescia-Bergamo, Bayreuth). În anii 2001 și 2003 a fost director artistic al Festivalului și Concursului Internațional “George Enescu” – București.
Funcții artistice internaționale
- Director artistic al Orchestrei Simfonice Euskadi din Spania;
- Dirijor oaspete Principal al Orchestrei Halle din Manchester, Anglia;
- Dirijor-Oaspete Principal al Filarmonicii din Copenhaga, Danemarca – începand din luna august 2007
- Director artistic al Orchestrei Simfonice de Nord (Northern Symphony Orchestra) din Haifa din Israel până în vara anului 2002;
- Dirijor rezident al Orchestrei Haydn din Bolzano și Trento, Italia, până în iarna anului 2003;
- Director artistic al Festivalului și Concursului Internațional George Enescu – edițiile 2001 și 2003.
Premii și distincții
- Premiul Uniunii Compozitorilor din România
- Premiul Ionel Perlea
- Medalia Academiei Române
- Premiul de Excelență al Forumului Muzical Român pentru popularizarea operei Oedip de George Enescu
Decorații
- Ordinul național „Pentru Merit” în grad de Mare Cruce (1 decembrie 2000) „pentru realizări artistice remarcabile și pentru promovarea culturii, de Ziua Națională a României”
Interviu cu dirijorul Cristian Mandeal
În cadrul Galei MUSICRIT desfășurată marți, 14 ianuarie 2025, la Ateneul Român, dirijorul Cristian Mandeal a fost recompensat cu Trofeul MUSICRIT pentru întreaga sa carieră artistică. Despre semnificația acestei disticții, renumitul dirijor a stat de vorbă cu Ioana Țintea.
Domnule Cristian Mandeal, ce însemnătate are pentru dumneavoastră Trofeul MUSICRIT acordat de Uniunea Criticilor, redactorilor și realizatorilor muzicali din România pentru o viață închinată muzicii?
Este greu de explicat în cuvinte. Desigur că mi-a făcut o enormă bucurie acest gest. Sunt niște gesturi, nu sunt niște lucruri esențiale. Oricum, activitatea este mai importantă decât aceste recunoașteri. Cred că bucuria de a ști că ai făcut ceva în viața aceasta, că nu ai trăit degeaba, așa cum se spune este mai mare decât orice. Desigur, gestul, pe deasupra, vine să încununeze această conștiință de a fi făcut lucru bun, corect și de a lăsa ceva în urmă, pentru că, mai ales la o vârstă ca a mea, te gândești și ce mai lași în spatele tău, nu doar o amintire, ci și niște realizări care pot fi prelungite după aceea, în timp.
Reflectând asupra carierei dumneavoastră, care sunt momentele cheie care v-au marcat parcursul artistic?
În primul rând, studiile pe care le-am avut, asistența mea la Herbert von Karajan și un scurt stagiu de studiu cu Sergiu Celibidache, acesta este un capitol. Apoi, capitolele mele de, să zic, creștere în carieră, pornind de la corepetitor la operă, după aceea filarmonica din Târgu-Mureș, filarmonica din Cluj, filarmonica din București unde am stat aproape 20 de ani ca manager și dirijor și, în sfârșit, continuând până astăzi, stagiul meu la orchestrele de tineret din România. Acesta ar fi capitolul care ar ține de țară. Apoi, un alt capitol ar fi bineînțeles, cel al activității mele din exterior, din păcate începută la o vârstă cam târzie, după 45 de ani, în fond, la timpul în care o mare carieră nu mai poate fi înfăptuită. O astfel de carieră se face la 25 de ani și nu la 45, dar, cu toate acestea, având o frumoasă prezență internațională, am trecut prin zeci de capitale, prin foarte multe țări, am dirijat probabil sute de orchestre de pe diverse meridiane. În același timp, în afara dirijatului ocazional, în paralel cu activitatea mea de la filarmonica Enescu, diversele funcții sau contracte pe termen lung pe care le-am avut, ca director artistic la San Sebastián, capitala Țării Bascilor, la Israel Philharmonic Orchestra din Haifa, apoi în Italia la Bolzano Trento, Orchestra Haydn și, în sfârșit, ca și dirijor invitat principal la orchestra Hallé din Manchester, unde am avut un contract de cinci ani în felul acesta și altul de șapte ani cu aceeași funcție la Filarmonica din Copenhaga. Am avut o viață bogată, nu mă pot plânge. Am trecut prin multe evenimente, am avut multe experiențe, am cunoscut lumea, am încercat să aduc muzică românească cât am putut de mult și în măsura în care am găsit și interes pentru aceasta peste tot și am și reușit. Într-o oarecare măsură aș fi dorit să fi făcut mai mult.
Care este visul pe care poate nu l-ați realizat încă în carierea dumneavoastră?
Încă, acesta este un eufemism. Este greu de spus încă la mine, lucrurile sunt pe terminate acum, dar aș dori, nu să realizez lucruri noi, aș dori să continui cu ceea ce fac în momentul de față, atâta vreme cât Dumnezeu îmi va mai da încă putere și capacitate de lucru și dorință. Cred că dorința nu mă va mai părăsi niciodată. Mai este o problemă doar de noroc asupra longevității și a capacității de lucru, evident.
Prin prisma experienței dumneavoastră ca profesor de dirijat la Universitatea de Muzică din București, cum ați descrie noua generație de dirijori?
Este întâmplătoare. Este ca și la instrumentiști. Există generații care sunt bogate, să zicem, în violoniști, altele bogate în trompetiști, flautiști etc. și apoi și perioade de stagnare sau de goluri. Același lucru se întâmplă și cu generațiile de dirijori, puține de fapt, care mi-au trecut prin mână. Nu sunt mai mult de cinci ani de când predau la universitatea de muzică. În felul acesta am avut oameni mai talentați, mai puțin talentați, mai puțin dedicați sau foarte dedicați. Este o treabă întâmplătoare, dacă vreți, vă dau un exemplu, Ștefan Luca, a fost un enorm violonist, un talent care se naște o dată la 100 de ani, dar profesorul lui Luca a primit o foarte mare recunoaștere după apariția lui, așa încât, toată lumea s-a repezit la profesorul lui Luca, sperând că vor deveni alți Luca. Ei, lucrul acesta nu se poate. Lucrul acesta este întâmplător, mai mult sau mai puțin și există talente și mă rog, mediocrități ca peste tot. Un profesor nu este o garanție absolută pentru a genera noi apariții artistice dirijorale. Școala mea este aceeași, predau la fel pentru toată lumea, depinde doar de ceea ce se lipește sau nu se lipește de tinerii cu care intru în contact.
Ce mesaj aveți pentru tinerii dirijori care vă privesc drept un model de urmat?
Să muncească. Fără muncă nu se poate face nimic. Talentul este obligatoriu, dar munca este cel puțin la fel de importantă. Sergiu Celibidache avea o vorbă pe care continui să o repet în permanență și anume: rețeta succesului este combinația fericită între două verbe, a ști și a putea. Unii îl au pe știu, deci învățătura, dar nu pot, alții îl au pe pot, adică talentul, dar nu știu. Această combinație de aproximativ jumate-jumate este esențială pentru reușita unei cariere.
Opriți războiul!
