HRISTOS A ÎNVIAT!
Învierea Domnului Iisus Hristos din morţi este, în fiecare an, un prilej de mare bucurie pentru toţi creştinii. Pentru a întâmpina aşa cum se cuvine acest mare praznic al creştinătăţii, fiecare persoană se străduieşte să se pregătească atât trupeşte, cât şi sufleteşte, având certitudinea că dintre toate minunile Mântuitorului Iisus Hristos cea mai uimitoare este propria Sa înviere din morţi, minune care, în acelaşi timp, este şi incontestabila dovadă a dumnezeirii Sale şi a divinităţii creştinismului. Învierea Domnului este garanţia învierii morţilor, importanţa ei pentru credinţa creştină fiind subliniată magistral de către Sfântul Apostol Pavel, Apostolul Neamurilor: “Şi dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este atunci propovăduirea noastră, zadarnică şi credinţa voastră. Iar dacă nădăjduim în Hristos numai în viaţa aceasta, suntem mai de plâns decât toţi oamenii. Dar acum Hristos a înviat, fiind începătură a învierii celor adormiţi. Că de vreme ce printr-un om a venit moartea, tot printr-un om şi învierea morţilor. Căci precum în Adam toţi mor, în Hristos toţi vor învia” (I Corinteni XV; 14-22). De asemenea, Condacul Sfintelor Paşti ne transmite următorul mesaj: “De Te-ai şi pogorât în mormânt, Cela Ce eşti fără de moarte, dar puterea iadului ai zdrobit şi ai înviat, ca un biruior, Hristoase Dumnezeule, zicând femeilor mironosiţe: Bucuraţi-vă! şi apostolilor Tăi pace dăruindu-le, Cela ce dai celor căzuţi ridicare”.
De acest măreţ praznic atârnă mântuirea noastră, deoarece – prin învierea Sa – Hristos ne-a adus o nemărginită bucurie: El ne-a izbăvit de moarte, din robia păcatului şi de osânda iadului, redeschizând Raiul. Dacă cerul s-a întunecat la moartea Sa pe cruce, la slăvita Sa înviere din morţi toate s-au umplut de lumină, atât cerul, cât şi pământul. Lumina lui Hristos a luminat prin înviere întreaga fire văzută şi nevăzută, creată de Dumnezeu. Lumina strălucitoare a Învierii Domnului învăluie sufletele tuturor creştinilor, transfigurându-le, curăţindu-le, înnobilându-le, înălţându-le spre tronul Celui Preaînalt, “atrăgându-le Acasă”, după exprimarea părintelui Arsenie.
La miezul nopţii, credincioşii se adună la sfânta biserică pentru Slujba Învierii. Fiecare persoană are în mână câte o lumânare pe care o aprinde de la lumânarea preotului la auzul cuvintelor: “Veniţi de luaţi lumină!”. Credincioşii mai evlavioşi se străduiesc să-şi ţină lumânarea aprinsă inclusiv pe drum, până când ajung în casă. Este Lumina Sfântă pogorâtă din cer la Ierusalim. După înconjurarea bisericii de trei ori, în frunte cu preotul, şi citirea Sfintei Evanghelii, din toate piepturile răsună imnul bucuriei: “Hristos a înviat din morţi cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le!” Când la strană se cântă: “unii pe alţii să ne îmbrăţişăm”, cei de faţă se îmbrăţişează sau îşi dau mâna. Acesta este un semn de bucurie, pace, iubire, lasându-se la o parte orice supărare, existând credinţa că cei ce se îmbrăţişează acum şi se sărută în ziua de Paşti se întâlnesc pe cealaltă lume. Uşile Sfântului Altar rămân deschise pentru toată Săptămâna Luminată, semn că Raiul e deschis, primind sufletul oricărui creştin care moare în acest interval, iertându-i-se toate păcatele săvârşite în viaţa pământească. Din momentul în care preotul a rostit pentru prima dată cuvintele: “Hristos a înviat!” la Slujba Învierii şi până la praznicul Înălţării Domnului creştinii se salută când se întâlnesc astfel: “Hristos a înviat!” şi “Adevărat a înviat!” După terminarea slujbei, preotul înmoaie busuiocul în aghiasmă şi sfinţeşte coşurile pline de bunătăţi (bucate) ale credincioşilor veniţi la biserică să primească binecuvântare, spunând “Hristos a înviat!”, după care le urează tuturor sărbători binecuvântate.
Sfânta Liturghie, care urmează după Slujba Învierii, reprezintă un moment solemn în cadrul căruia creştinii dobândesc darul de a se întâlni şi de a se uni cu Hristos Cel înviat. Bucuria tuturor este deplină. Este vorba despre bucuria desăvârşită: Bucuria Învierii, a unirii cu Domnul. Este vorba despre o bucurie izvorâtă din biruinţa vieţii asupra morţii, despre o mulţumire sufletească a fiecărei persoane provenită din zidirea unei făpturi noi care receptează şi comunică/răspândeşte Lumina-Hristos. Învierea Domnului este temelia credinţei noastre în viaţa de după moarte şi a convingerii noastre ferme că “necazurile de acum nu sunt vrednice de a fi în cumpănă cu slava noastră viitoare” (Părintele Arsenie de la Prislop).
Crucea/răstignirea marchează momentul supremei iubiri, iar Învierea este minunea prin excelenţă. Hristos a înviat pentru noi, dându-ne posibilitatea de a trăi pentru El şi cu El. Bucuria Învierii este cea care ne conduce şi ne înaripează în lupta cu vicisitudinile vieţii, este cea care conduce omenirea “prin pustia acestei lumi” spre împlinirea scopului ei: mântuirea. Sfânta Liturghie ne face în permanenţă părtaşi acestei bucurii, oferindu-ni-L pe Hristos. De aceea, părintele Arsenie spune că “doar Sfânta Liturghie mai ţine lumea”. Această lume rezistă întrucât este însufleţită de Hristos, Care, prin Învierea Sa, ne-a ridicat deasupra păcatului şi ne-a adus până în faţa uşii Raiului. Nouă ne revine sarcina de a apăsa cu putere mânerul uşii prin practicarea virtuţilor. Puterea ne vine de la Dumnezeu, de la Hristos Cel înviat. Virtutea/binele constituie biletul de intrare în Rai. O singură clipă, în care trăim la maximum întoarcerea, poate fi de ajuns pentru a ajunge în Rai. Să trăim acum acea clipă. Amânarea nu are ce căuta în viaţa noastră spirituală. Amânarea nu este altceva decât o piedică în calea fericirii noastre. Iisus nu Şi-a amânat pătimirile, moartea şi învierea; să nu le amânăm nici noi. Cu Hristos parcurgem traseul de la păcat la sfinţenie, de la suferinţă la biruinţă, de la moarte la înviere.
Învierea Domnului din morţi este cel mai mare praznic al Bisericii lui Dumnezeu, este sărbătoarea sărbătorilor, vădind iubirea Părintelui Ceresc faţă de întreg neamul omenesc şi îndemnându-ne la iubire, iertare şi înţelegere. Poporul român a ştiut dintotdeauna să acorde cinstea cuvenită acestui măreţ praznic împărătesc, fiecare comunitate strângându-se în jurul bisericii şi constituind cu toţii o familie, întemeiată pe pace, armonie şi dragoste: “Ziua Învierii! Să ne luminăm cu prăznuirea şi unul pe altul să ne îmbrăţişăm. Să zicem fraţilor şi celor ce ne urăsc pe noi, să iertăm toate pentru Înviere şi aşa să strigăm: Hristos a înviat din morţi cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le!”
Preot dr. Cristian Boloş