Săptămâna aceasta încărcată de semnificații are un efect straniu asupra noastră, înfrânând tendințele ostile și/sau revanșarde. Vorbesc despre noi cei creștini, cei cu putere empatică și inteligență creativă pentru propășirea binelui, indiferent că are efect direct asupra noastră, a aproapelui nostru sau a mai depărtatului nostru. Tocmai de aceea nu am să vă vorbesc aici despre cei care nu respectă acest principiu al umanitații.
Profesia este domeniul pentru care ai o pregătire, cel pentru care ai îmbinat joaca cu învățătura când erai copil, cel pentru care ai creat o simbioză între distracție și aprofundare în pubertate, este cel pentru care formarea ta ca om a trăit în concubinaj cu primele aventuri amoroase și tendințe libertine. Ajuns la maturitate, profesia este în cele mai multe cazuri baza, sprijinul financiar și material al existenței noastre. Comportă mai multe moduri de a o practica. De la distanțarea mentală a actului profesional (ură față de practicarea profesiei) și până la dedicarea totală, chiar unilaterală, asupra procesului profesional, putem trece prin diverse stări de comportament față de noi înșine, față de colegii de muncă, indiferent dacă aceștia ne sunt egali, superiori sau inferiori în organigramă.
Sportul poate fi un alt sprijin pentru noi. De la simplul mod de a-ți petrece timpul liber și până la cel care îți asigură modul de trai, sportul își poate pune amprenta pe prezentul și viitorul nostru. În general aici ai nevoie de o pregătire atletică, de antrenament continuu și de privarea de la o mulțime de libertăți. Ca o caracteristică aproape generală practicarea sportului este limitată în timp. În funcție de sportul practicat acesta poate dura ca sursă de finanțare mai puțin (10-12 ani în cazul gimnasticii) sau mai mult (până la senectute în cazul șahului). Ce se întâmplă după această perioadă depinde de cât ai acumulat. Poți continua în domeniul sportului ca antrenor sau în administrația unui club sportiv, poți să-ți alegi un alt domeniu de activitate pe care l-ai practicat în paralel sau ai aptitudini ori poți huzuri.
Arta pentru a deveni un mod de viață necesită talent. Dacă în sport munca asiduă poate suplini uneori talentul, în artă este puțin probabil acest lucru. Fiecare dintre noi are o anumită atracție pentru unul sau mai multe domenii ale artei dar nu toți avem și talentul de a o practica. Poate doar ca divertisment, de relaxare… Uneori și la artiști există un capăt de linie, un blocaj mental sau de sănătate care întrerupe brusc activitatea artistică. O fractură la un balerin, asurzirea la muzicieni sau scăderea acuității vizuale în alte activități artistice pot încheia o activitate artistică în diversele ei stadii. Am zis și blocare mentală pentru că acest lucru l-am întâlnit la unii prozatori sau poeți.
Știința este domeniul cel mai „costisitor”. Nu este vorba despre un cost financiar sau temporal. Pentru a fi un om de știință cu adevărat, nu numai cu numele, trebuie să treci prin furcile caudine ale societății. De la umilință până la triumf, de la mersul târâș până la ascensiunea pe culmile științei, de la abdicare până la reîntronare, toate aceste faze ne depărtează de societate, de familie și uneori nu găsești ceea ce cauți. De la o viață eșec la o celebritate eternă treptele consacrării în știință sunt mărunte și multe, foarte multe.
Socialul capătă în ultimul timp aspecte asociale. Despre aceste rețele de socializare s-a crezut la început că vor fi benefce relațiilor interumane. Iată că nu este așa. Ele chiar contribuie refractar la integrarea în comunități. Trebuie să ne regăsim contactul direct. Să preferăm un teatru sau un stadion unui televizor, să mergem la un muzeu pentru a ne readuce aminte despre trecutul nostru, să facem un chef ca pe timpuri în loc să bem singuri, să facem dragoste cu persoana iubită nu cu mrejele din telefon.
Pace nouă!
