Intitulat „Armonii de primăvară” programul acestei săptămăni, încărcat și de Armindeni (sărbătoare tradițional romănească ținută de 1 mai), se rezumă doar la ziua de marți. Și pentru că tot vorbim despre o sărbătoare a primăverii programul ne răsfață cu o etalare a compozițiilor dedicate acestui anotimp, acestei îngemănări între prier și florar. La acest spectacol ce va avea loc în sala Filarmonicii Dinu Lipatti de la ora 19 sunt valabile abonamentele cu nr. 41 sau biletele procurate de la sediu.
Protagoniștii acestei seri sunt violonistul sătmărean Székely Alpár și pianistul francez Christophe Alvarez. Deoarece despre reprezentantul Hexagonului am scris în precedentele sale apariții în Satu Mare (13 septembrie 2021 biografie și 16 octombrie 2023 autobiografie) ne rămâne să devoalăm doar activitatea celui care de curând a sărbătorit cea de-a treizeci și cincea aniversare.
Pentru a putea face acest lucru trebuie mai întâi să vedem care este acest program. César Franck cu „Sonata” în la major pentru vioară și pian deschide aceste zori de primăvară și vă lasă să vă imaginați timp de aproximativ 20 de minute mieii care zburdă prin iarba proaspăt ițită. În continuare spiritul tinereții răzbate aproape un sfert de oră din „Romanța” în fa minor a lui Antonín Dvořák. Ultima piesă din programul zilei, circa 10 minute) ne redă un potpuriu floral împregnat cu o multitudine de culori și miresme compus de Béla Bartók și intitulat simplu „Rapsodia nr. 1”.
„Sonata” în la major pentru vioară și pian de César Franck (sursa Wikipedia)
Ysaÿe a păstrat Sonata pentru vioară în repertoriul său pentru următorii 40 de ani din viață, cu o varietate de pianiști, precum Théo Ysaÿe, Ernest Chausson, Ferruccio Busoni, Vincent d’Indy, Raoul Pugno, Camille Decreus, Arthur De Greef, Leopold Godowsky și mulți alții. Susținerea Sonatei a contribuit la recunoașterea publică a lui Franck ca un compozitor major. Această recunoaștere a fost destul de întârziată. Franck a murit după patru ani de la premiera publică a sonatei.
Sonata în la major apare în mod regulat în programele de concert și în înregistrări și este în repertoriul de bază al tuturor violoniștilor importanți. Jascha Heifetz a interpretat-o la recitalul final din 1972.
Piesa se mai remarcă prin dificultatea secțiunii sale de pian, în comparație cu majoritatea repertoriului de cameră. Problemele sale tehnice includ frecvente figuri extrem de extinse – compozitorul însuși poseda mâini uriașe – și alergări și salturi virtuoase, în special în a doua mișcare, deși unele pasaje pot fi facilitate prin folosirea unei mâini de rezervă pentru a acoperi unele note.
„Romanța” în fa minor de Antonín Dvořák (aceeași sursă)
Rapsodia nr. 1 de Béla Bartók (ibidem) Este prima dintre cele două lucrări virtuoase pentru vioară și pian, scrise de Béla Bartók în 1928 și aranjate ulterior în 1929 pentru vioară și orchestră, precum și pentru violoncel și pian. Este dedicată virtuozului violonist maghiar Joseph Szigeti, un prieten apropiat al lui Bartók, care a susținut prima interpretare a versiunii pentru orchestre la Königsberg pe 1 noiembrie 1929, cu Hermann Scherchen dirijând orchestra.
În mod evident, Bartók a compus ambele rapsodii doar ca un gest personal, mai degrabă decât la comandă, și a făcut acest lucru fără să spună nimănui până când amândouă au fost finalizate. Potrivit violonistului Zoltán Székely, el și compozitorul s-au întâlnit într-o zi din 1928 și, după ce au stat de vorbă o vreme, Bartók a anunțat brusc că are o surpriză pentru el și a produs manuscrisele celor două rapsodii, pe care nimeni altcineva nu le-a văzut anterior. „Unul este pentru tine, unul este pentru Szigeti”, i-a spus Bartók. „Puteți alege care vă place fiecăruia pentru dedicație”. Székely a ales Rapsodia a II-a, dar a adăugat rapid: „asta nu înseamnă că prima Rapsodie era deja dedicată lui Szigeti!”.
Ambele rapsodii exemplifică un mod de compoziție folosind surse de muzică țărănească, descris de Bartók ca luând o melodie existentă și adăugând un acompaniament împreună cu un material introductiv sau de final, în așa fel încât materia nou compusă să fie strict secundară – fără să concureze cu materialul popular pentru proeminență. Acest lucru a fost recunoscut în partiturile primelor ediții, care purtau subtitlul „Dansuri populare”. Obiectivul lui Bartók a fost să transplanteze întregul stil de cântare lăutărească din Europa de Est în contextul concertului occidental. Pentru a continua acest proiect, a insistat ca Szigeti să asculte înregistrările originale de teren din care au fost transcrise melodiile. Rapsodia folosește aceleași mișcări pereche lent-rapid (lassú – friss) ale popularului „verbunkos” maghiar (dans de recrutare) găsit în rapsodia pentru pian anterioară, din 1904, și la care va reveni mai târziu (în 1938) la prima mișcare din Contrasts, separat, nu numai a doua mișcare rapidă ci și mișcarea de deschidere lentă, mai serioasă, a fiecărei rapsodii.
Opriți războiul
