Etapa ce urmează încheie prima parte a play-off-ului pe de-o parte și trece în cea de-a doua jumătate a play-out-ului de cealaltă parte. La prima vedere s-ar părea că topul primelor șase clasate a încremenit, ordinea fiind aceeași de la sfârșitul perioadei regulate. Nu e chiar așa. S-a cam lăbărțat. Dacă pe atunci erau doar cinci puncte diferență între prima și ultima clasată acum sunt opt, FCSB punând o distanță de două puncte care fac cât trei între ea și a doua clasată, asta pentru că la egalitate de puncte cei din Berceni ies campioni indiferent de cine este pretendenta la supremație. „U” – Dinamo 2-4 ca de amical; Craiova – FCSB 0-0 cum spuneam; CFR – Rapid 1-1 cu suspans și frustrări.
1. FCSB 36p
2. CFR 34p
3. Craiova 33p
4. „U” 29p
5. Dinamo 28,5p
6. Rapid 28p
În subsol iese în evidență pierderea de turație a secuilor care de pe primul loc au căzut până pe locul opt. Nu le-a folosit la nimic nici aducerea unui antrenor cu titlu de campion în palmares. De săltat doar cele trei poziții obținute de dunăreni pot atrage atenția. Ce chestie? Tocmai banca de pe care a plecat acel campion. Buzău – Iași 0-1 pe un teren oribil; Sibiu – Ploiești 1-1 marca Topal; Sf. Gheorghe – Constanța 1-4 vinovat Alibec; Slobozia – Arad 2-1 cu arbitraj execrabil; Botoșani – Galați 0-1 din nou Laszlo Balint.
1. Sibiu 25,5p
2.Ploiești 25p
3. Galați 25p
4. Arad 23p
5. Constanța 22,5p
6. Iași 22,5p
7. Botoșani 21,5p
8. Sf. Gheorghe 20,5p
9. Slobozia 19p
10. Buzău 16p
După cum ați remarcat oaspeții s-au comportat necuviincios cu gazdele lor, răpindu-le din șifoniere și lăzile de zestre nu mai puțin de 15 puncte, adică patru victorii și trei meciuri egale, lăsându-le zâmbetul pe buze doar singurei echipe care joacă meciurile de acasă în deplasare. Să nu uităm că și la Clinceni victoria Sloboziei se datorează exclusiv bucureșteanului din Cernica Ionuț Coza, care a adus reale prejudicii integrității morale a tagmei judecătorilor de pe dreptunghiul verde. Din cele 19 goluri înscrise, 12 au aparținut musafirilor.
Etapa care începe comportă câteva întâlniri care ar putea deconspira câteva necunoscute ale actualei ediții de campionat. De exemplu ar putea decide cine nu mai are șanse reale la titlul de campioni sau cine a scăpat de la retrogradare. După o etapă convulsivă am putea avea una spasmodică, adică similară.
FCSB – CFR (duminică, ora 20) Derbiul etapei. Are cineva curajul să-și arunce toți banii pe victoria vreuneia dintre combatante? Nu prea cred. Un meci care, chiar dacă nu este decisiv, produce impresia fanilor că un eșec este de nesuportat. Ca de obicei egalul convine celorlalte echipe din play-off. A! Era să uit. Acest meci se poate numi și derbi al campionatului pentru că se întâlnesc echipele de pe primele două locuri;
Dinamo – Craiova (luni, ora 21) Multă lume dorește victoria dinamoviștilor. Mai corect ar fi spus că această mulțime își dorește de fapt înfrângerea adversarilor lor. Asta pentru că Dinamo nu are dreptul de a participa la preliminariile cupelor europene. Încurcat, nu? Las că le descurcă viața. Studenții clujeni și feroviarii bucureșteni mă înțeleg mai repede;
Rapid – „U” (sămbătă, ora 20) Iată cine stă după colț. Cică asta ar fi lupta pentru locul patru. Merg mai departe și spun că speranțele celor două echipe se îndreaptă spre podium. Dar e greu. Foarte greu. Un egal le-ar anestezia pe amândouă. Sper totuși ca Rapidul să se impună;
Constanța – Sibiu (sâmbătă, ora 15) Să-și fi găsit marinarii strocul? Să se adâncească criza sibienilor? Întrebări la care nu prea am un răspuns. Poate după meci să trag unele concluzii. Oricum, este cel mai interesant meci din lupta pentru evitarea retrogradarii. Sunt răutăcios, așa-i? Bine, din lupta pentru o Europă iluzorie.
Galați – Slobozia (vineri, ora 17) Primului meci al etapei îi prevăd un deznodământ implacabil: victoria gazdelor. Poate chiar la scor;
Arad – Sf. Gheorghe (vineri, ora 20) A doua întâlnire a zilei de vineri suportă aceleași nedumeriri ca și cea de la Ovidiu: pot fi pansate rănile? Dacă nu cu puncte măcar cu un joc care să le dea speranțe pentru mai târziu;
Ploiești – Buzău (luni, ora 18) Cred că buzoienii își vor vinde scump pielea. Să mai aibă Topal șansa să joace împotriva unei echipe căreia nu-i trag boii în același sens? O surpriză la acest meci nu ar fi de neprevăzut;
Iași – Botoșani (duminică, ora 17) Cenușăreasa etapei. Tot zic aproape în fiecare etapă că avem un derbi al Moldovei. De data asta e ultima oară în acest campionat. Mai trist este că învinsa ar putea intra definitiv în hora meciurilor pentru evitarea retrogradării directe.
Opriți războiul!