Vasile Mic – Pagina de cultură

Pagină realizată de Vasile Mic - vasilemic@gmail.com

Scrisoarea Testament a lui NICOLAE IORGA pentru Viitoarele Generații

Dragii mei mâni, când aceste rânduri vor fi citite, eu nu voi mai fi.
Dar cuvintele mele vor rămâne, așa cum rămâne lumina unei stele moarte, călăuzind pașii celor ce vin. Am iubit acest pământ, am scris și am luptat pentru ca voi, cei de azi și de mâine, să știți cine sunteți.
România nu este doar brazda pe care o calci sau râul ce-ți adapă setea. România este limba pe care o vorbești, cântecul ce-ți tresare sufletul, amintirea celor ce au visat pentru voi înainte de a vă naște. Ea este jertfa lui Mihai la Călugăreni, lacrima lui Horea în lanțuri, sabia lui Ștefan în apărarea hotarelor. Dar mai presus de toate, România este ceea ce fiecare dintre voi alege să fie.
V-am privit, popor al meu, în ochii copiilor voștri și am văzut în ei viitorul. Sunt cartea nescrisă pe care doar voi o puteți umple cu înțelepciune sau ignoranță, cu muncă sau nepăsare, cu demnitate sau uitare. Vă rog, în numele celor care s-au stins pentru această țară, să nu-i lăsați fără rădăcini.
Păziți-vă graiul, căci în el stă sufletul nostru. Când dispare limba, dispare și neamul. Citiți, învățați, cunoașteți-vă trecutul. Clădiți viitorul cu mintea, nu doar cu mâinile. Cinstea, munca și iubirea de țară să vă fie scut și armă.
Vor veni vremuri de încercare, cum au venit mereu. Vor fi momente când România va părea rătăcită printre furtuni. Să nu vă lăsați amăgiți de strălucirea mincinoasă a altor pământuri. Țineți aproape, țineți-vă frățește, căci nimeni nu ne va ridica, dacă noi nu ne ridicăm singuri.
Dacă simțiți că nu mai este nădejde, priviți spre munții noștri. Ei nu s-au plecat în fața vijeliilor. Așa trebuie să fie și sufletul românesc: de neîndoit, de neînfrânt.
Vă las această scrisoare ca pe o fărâmă din sufletul meu. Să o citiți când drumurile se vor tulbura, când glasul trecutului va fi acoperit de vuietul nepăsării. Și să nu uitați: o țară nu trăiește doar prin hotarele ei, ci prin inima celor ce o iubesc.

Al vostru, Nicolae Iorga – (sursa:Ion Aluneanu). Preluare:
Ionică Moldovan

Anthony Quinn – celebrul actor de teatru și film

In 21 aprilie, se împlinesc 110 ani de la naşterea actorului de teatru şi film, regizorului, pictorului, sculptorului şi scriitorului Anthony Quinn, una din cele mai importante personalități ale lumii filmului. A avut o copilărie extrem de dificilă, câştigându-şi existenţa ca lustragiu sau vânzător de ziare, a visat în tinereţe că va deveni arhitect sau negustor pe mare, însă a ajuns să joace rolul Alexis Zorba – un ţăran grec fermecător, rol considerat de mulţi specialişti ca fiind cel mai celebru personaj de film din secolul al XX-lea, în producţia „Zorba Grecul”, care l-a consacrat definitiv în lumea filmului.
A fost protagonist în peste 100 de producţii de cinema şi a obţinut două premii Oscar, dar a rămas la fel de celebru, exploziv şi pasional şi în viaţa personală, pentru nenumăratele sale relaţii şi aventuri – fiindcă era un mare admirator al sexului opus – , în urma cărora a rezultat un mare număr de urmaşi – 13 la număr – din care 3 în afara căsătoriilor.
Anthony Rodolfo Oxaca Quinn, s-a născut pe 21 aprile 1915, la Chihuahua, Mexic, părinţii săi fiind Francesco Quinn, fiul unui muncitor la calea ferată, de origine irlandeză, dar crescut în Mexic, iar mama sa, Manuela Oaxaca, a fost abandonată de familie imediat după ce s-a născut. Părinţii săi erau foşti luptători în revoluţia din Mexic, căsătorindu-se, dealtfel, la bordul unui tren plin de trupe rebele, care se îndrepta spre Durango. Chiar Anthony a fost aproape să se nască în mijlocul războiului, însă superiorii au aflat că mama sa este însărcinată, a fost condusă la tren şi trimisă la Chihuahua, unde l-a născut pe cel mic. După naşterea lui Anthony, familia s-a mutat în SUA, unde părinţii săi au lucrat la căile ferate din Texas, apoi s-a mutat cu familia în San Jose, California, pentru a lucra la fermele din zonă.
Quinn a fost şi boxer profesionist şi un extrem de talentat pictor, înainte de a fi actor, şi a obţinut chiar o bursă pentru studiul arhitecturii cu Francis Lloyd Wright, unul dintre cei mai mari arhitecţi ai vremii.
Puţină lume ştie că în adolescenţă a suportat o intervenţie chirugicală la limbă, pentru ameliorarea dicţiei şi că a a urmat cursurile unei şcoli de artă dramatică din Los Angeles, pe care le-a plătit cu banii câştigaţi inclusiv din spălarea podelelor. În anul 1933 debutează ca actor de teatru în piesa „Clean Beds”.
Anthony Quinn a fost şi un apreciat pictor, de orientare cubistă şi post-impresionistă, dar şi un sculptor talentat, creaţiile sale fiind prezentate chiar în cadrul unei expoziţii personale, în anul 1982, la Honolulu, iar suma strânsă în urma vânzării integrale a operelor sale a fost de circa 2 milioane de dolari.
Quinn a scris şi două volume de memorii, „The original sin” – în anul 1972 şi „One man tango” – în anul 1997.
Ultima parte a vieţii i-a adus suferinţe fizice actorului care se lupta cu problemele respiratorii, acestea degenerând în cele din urmă într-o boală incurabilă.
Ultimul său rol a fost cel din filmul „Avenging Angelo” – în 2001, an în care, pe 3 iunie, actorul trece la cele veşnice.
După moartea sa, toată averea lui a rămas ultimei sale soţii, Katherine Benvin, şi celor doi copii ai lor.

Gândul zilei
ÎNSUFLEȚIRE CREATOARE

Stăteam cu picioarele desculțe pe covorul moale de frunze , cu flori de primăvară în mâini, pe la tâmple, ciripit de păsărele, îmbracată în cămașa mea roz, subțire. Orientată strategic către visare în plină zi și în plină umbră, mă gândeam serios să mă apuc ( în sfârșit) de scris cartea aia despre sensul vieții. Aici, în pădure, trăind aproape de copacii tăcuți și de animale… Cine să mă poată opri?
În mintea mea senină, mai mult copilăroasă, care se străduia, vă jur, să găsescă răspunsuri la toate întrebările (și alea existențiale și alea banale) apare însuflețirea creatoare. Eu, pădurea înverzită, florile astea mărunte , o veveriță și această frază de început. Nu-i așa…că, viața are sens?
Ascunsă de agitație, între o rafală înmiresmată de vânt și un gând pozitiv, respir… . . Fragmentul de iluminare se scrie singur. Pădurea (care, pare că știe tot) mă acompaniază. Nu-mi reproșează nimic. Dau scroll prin sentimente.
Sus să avem inima!
Dana Zen

Alexandru Vlahuță
Sonet

A revenit frumoasă primăvară;
Copacii parcă-s ninși de-atâta floare;
Dorinți copilărești, renascatoare,
Fac inimile noastre să tresară …
Iubire e în razele de soare,
Și farmec în a codrului fanfara,
Și visuri dulci în liniștea de sară;
În cer și pe pământ e sărbătoare.
Ascult, privesc, respir cu lăcomie,
Căci toată frumusețea asta-mi pare
Că niciodată n-are să mai fie!
Și-s fericit c-am fost o clipă-n stare
Să simt, în marea lumii simfonie,
A gândurilor mele întrupare.

Preluare:
Ionică Moldovan

Un sculptor român bun de tot în Canada

Neicăpetre (cu numele din cetifcatul de naștre Petre Balanica) a absolvit Institutul de arte plastice Nicolae Grigorescu, în 1964. Prin calitățile artistice de excepție ale lucrărilor, s-a afirmat de la debut ca desenator și sculptor original, de mare valoare. Pînă în 1980 a trăit și a creat în România.
A publicat desene, încă din studenție, în revistele Luceafărul, România Literară, Săptămâna, Viața Românească, Albina, Ifiumuncacs. A ilustrat volumele: Poeme de Theodor Balș, Libertatea de a trage cu pușca de Geo Dumitrescu, Veșmânt și culoare de Cristina Anghelescu, Coloana fără sfârșit de Mircea Eliade.
Prima expoziție personală, de sculptură și desen, Cariatide, a fost realizată în anul 1969, la Galeria Simeza. I-au urmat expozițiile de sculptură din anii 1970, 1972, 1974, la Galeria Apollo; 1975 expoziția de desen la Galeria Amfora; 1976 expoziția de sculptură la Galeriile de artă ale municipiului București; 1979 expoziția de sculptură și desen la Galeriile de artă Bacău; 1980 expoziția de desen la Galeria Galateea.
Sculpturi monumentale din această perioadă se află la Măgura Buzăului: A fost aici, odată… (1971), Zăbală și paloș (1979), iar la Tîrgu-Jiu a realizat decorația exterioară de la sediul primăriei (32 capitele).
La 15 iulie 1980, data la care Nicăpetre a părăsit România, creația sa de desenator și de sculptor, realizată între 1962 – 1980, a rămas în atelierul din Bariera Vergului, Intrarea Mieilor nr. 10, atelier devastat după refuzul artistului de a reveni în țară. Plecarea din România i-a fost favorizată de invitația la Simpozionul de sculptură în marmură de la Skironio (Grecia), organizat de soția sculptorului Costas Polichronopoulos, în memoria acestuia. După o scurtă perioadă petrecută în Grecia și în Italia, în iulie 1981 Nicăpetre emigrează în Canada, la Toronto. Deși a fost obligat să lucreze ca dulgher sau vopsitor pentru a supraviețui, în ascuns a continuat să deseneze (ciclul Artistul și Natura), să picteze (ciclul Livezi înflorite), să scrie (volumul autobiografic Brăilița – Downtown – via UAP) și să cioplească în parcuri, în locuri izolate, trunchiuri de copaci răsturnați de furtună și din ce în ce mai rar, în piatră. Din 1982 a reușit să expună în Toronto, pictură și sculptură la Columbus Center, iar în 1985, a deschis expoziția personală de sculptură la Goethe Institute. Acesta a fost începutul unei intense activități expoziționale care îi va aduce recunoașterea internațională.
Nicăpetre s-a impus prin varietatea tehnicilor, a genurilor și prin complexitatea operei sale, prezentată în galerii și în alte spații culturale de referință din Canada, SUA, Japonia, Grecia, Germania, Austria.
În 1991 a fost distins cu Marele Premiu la Concursul Internațional de Sculptură Henri Moore de la Hakone (Japonia). Lucrarea premiată, Adam și Eva, sculptată în marmură, a intrat în colecția Muzeului Regal din Tokio.
În 1993 a obținut Premiul Juriului la a II-a ediție a Concursului Internațional de Sculptură organizat de Universitatea din Birmingham – Alabama, SUA. Lucrarea Invocație, sculptată în lemn, a fost cumpărată pentru colecția Universității.
În 1995 a participat cu lucrarea în lemn, Devenire, la Expoziția Trienală de Sculptură de la Osaka. Alte lucrări monumentale sculptate de Nicăpetre sînt instalate în parcuri culturale și spații publice din lume: Iubirea mea… despre tine (1974), marmură, la Villany (Ungaria), Marea Umbră (1980), marmură, la Skironio (Grecia), Orgă de liniște (1988), granit, la Straubing (Germania), Acrotiri (1993), marmură, la Krastal – St. Paul (Austria), Devenire, lemn (1994), la Saint-Jean-Port-Joli (Quebec), Păstaie (1996), lemn, la Kirkfield (Ontario) ș.a.
Pentru Centrul Cultural Românesc din Hamilton (Canada) a sculptat portretele lui Mihai Eminescu (în 1989) și Nae Ionescu (în 2000), ambele în marmură, bustul lui Horia Stamatu (în 2001) în marmură, portretele lui Aron Cotruș (în 2002) și Mircea Eliade (2005), în bronz.
În vara anului 2004, Nicăpetre s-a reîntors pentru un stagiu de lucru la Brăila. A desenat alte variante ale temei Artistul și Natura, a modelat în lut bustul filosofului Petre Andrei și a publicat Nicăpetre despre Nicăpetre, volum alcătuit din fragmente selectate din autobiografia Brăilița – Downtown via U. A. P.
S-a stins din viață pe la 72 de ani, în dimineața zilei de luni, 21 aprilie 2008.
Prima lui sotie a fost Ecaterina Popa, pe care a cunoscut-o la scoala populara de arte, la varsta de 21 de ani s-au insurat iar dupa 5 ani de casnicie s-au despartit.
1 aprilie 2008: S-a stins din viață sculptorul Nicăpetre.
Nicăpetre s-a născut la 27 ianuarie 1936, în Brăila și a decedat în 21 aprilie 2008, în Canada.
Ionică Moldovan