Liga a 3-a: Crișul – CSM Olimpia, vineri ora 18
Victorie obligatorie, la Sântandrei
În penultima etapă a play-off-ului Ligii a 3-a, echipa de fotbal CSM Olimpia Satu Mare este obligată să câștige la Sântandrei pentru a rămâne pe locul ce duce la barajul de promovare.
După înfrângerea suferită weekendul trecut la Zalău – prima din acest an – avantajul față de SCM Zalău s-a redus la doar două puncte în clasamentul Seriei 10, play-off. În aceste condiții, CSM Olimpia se află într-o situație în care victoria este obligatorie, iar din cele două etape rămase trebuie să obțină maximum de puncte pentru a nu depinde de rezultatele pe care adversarii de la SCM Zalău le vor obține în ultimele jocuri.
Adversarul de vineri nu a acumulat niciun punct în play-off, însă a pus probleme serioase echipei CSM Olimpia în ambele meciuri anterioare. În etapa a doua a play-off-ului, la finalul lunii martie, echipa noastră s-a impus cu 1–0 la Sântandrei, iar în urmă cu trei săptămâni, în returul de la Satu Mare, a reușit o revenire spectaculoasă de la 0–1, câștigând cu 2–1 dintr-un penalty obținut la ultima fază.
Amintim că primele două clasate din serie vor juca barajul pentru promovarea în Liga 2. Câștigătoarea grupei va înfrunta ocupanta locului secund din Seria 9, iar locul doi va întâlni liderul acelei serii, în sistem tur-retur de semifinale.
Câștigătoarele semifinalelor vor disputa finala, iar învingătoarea va obține promovarea în Liga 2.
În Seria a 9-a s-a stabilit deja că SSU Politehnica Timișoara și ACS Minerul Lupeni vor juca în semifinale. Între cele două echipe este o diferență de două puncte, cu două etape înainte de final.
LIGA A 3-A, SERIA 10, PLAY-OFF, ETAPA A 8-A
9 mai, ora 18:00, Stadionul Crișul, Sântandrei
ACSC Crișul Sântandrei – CSM Olimpia Satu Mare
Arbitru: Claudiu Gaitin (Timișoara)
Asistenți: Alex Gabriel Gherman, Marius Talpoș (Timișoara)
Al patrulea oficial: Adina Claudia Șovre (Satu Mare)
Delegat de joc: Gabriel Stoicovici (Timișoara)
Observator arbitri: Dorin Voina (Reșița)
În celălalt joc al etapei, Minaur Baia Mare întâlnește pe SCM Zalău.
CSM Olimpia e sigură de prezența la baraj dacă învinge la Sântandrei iar SCM Zalău nu câștigă la Baia Mare.