Promovând discreţia în săvârşirea faptelor bune, Domnul Iisus Hristos ne sugerează: “Luaţi seama ca faptele dreptăţii voastre să nu le faceţi înaintea oamenilor ca să fiţi văzuţi de ei; altfel nu veţi avea plată de la Tatăl vostru Cel din ceruri” (Matei VI; 1). Sfânta Scriptură, scria Sfântul Grigorie de Nyssa, “lipseşte de răsplătirile din ceruri pe cei ce miluiesc la arătare pe săraci şi pe cei ce-şi trâmbiţează dărnicia pe pământ. Căci de cauţi să placi oamenilor şi dăruieşti ca să fii lăudat, ţi s-a dat plata facerii tale de bine prin laudele oamenilor, pentru care ţi-ai arătat mila. Deci nu mai cere răsplată în cer o dată ce ţi-ai adunat cele de pe pământ, nici nu mai aştepta cinstea de la Dumnezeu, căci ai primit-o pe aceasta de la oameni. Doreşti slava cea nemuritoare? Arată Celui ce poate să-ţi dea ceea ce doreşti, viaţa ta în ascuns. Ţi-e frică de ruşinea veşnică? Teme-te de Cel ce ţi-o va descoperi pe aceasta în ziua judecăţii”. Milostenia n-a fost lăsată pentru ce primesc, ci pentru cei ce dăruiesc, fiindcă aceştia, în principal, câştigă mai mult (Sfântul Ioan Gură de Aur).
Aşadar, săvârşirea faptelor bune impune discreţie, neaşteptând laude din partea celor din jur. Este suficient să fim văzuţi şi apreciaţi de Părintele ceresc, Care nu rămâne niciodată dator. Nu e necesar să ne dorim a fi admiraţi şi respectaţi de semeni pentru acţiunile caritabile pe care le întreprindem, trâmbiţând tuturor binele făcut, ci să ne dorim a fi iubiţi de către ei prin ceea ce le dăruim în tăcere. Azi, la fel ca oricând, există mulţi oameni necăjiţi şi bolnavi, semeni de-ai noştri care suferă şi care au obosit să mai ceară ajutor. Mulţi s-au resemnat cu situaţia grea în care trăiesc, având convingerea că dacă îndură pe pământ, asemenea săracului Lazăr, vor trăi fericiţi în veşnicie. Aceşti oameni trişti cred cu putere în viaţa de după moarte, pe când cei care trăiesc în bogăţii şi plăceri de cele mai multe ori o ignoră. Însă, credinţa în viaţa veşnică este o coordonată de bază a demnităţii de creştin. Această fericire veşnică în viaţa de după moarte o vom dobândi numai făcând fapte bune faţă de aproapele nostru, fie că e bogat, fie că e sărac. Aproapele nu este numai cerşetorul întâlnit la colţ de stradă, ci fiecare om care are trebuinţă de aportul nostru în viaţa sa. Ca atare, să manifestăm compasiune şi răbdare vis-à-vis de semeni şi să venim constant în sprijinul celor copleşiţi de nevoi, dar statornici în credinţa lor în Dumnezeu. Astfel, vom lucra cu Dumnezeu la fericirea acelora, vom deveni parteneri ai Domnului în procesul mântuirii noastre şi a lor. Dacă ei se mântuiesc înseamnă că şi noi ne vom mântui prin ei.
Omul tinde întotdeauna să se autodepăşească. Aşa a fost creat de Dumnezeu, să ţintească mereu în sus, către desăvârşire. Însă, atingerea acestui ţel necesită nenumărate eforturi şi etape. Am putea începe traseul spre Cer cu următoarea preocupare: cum să procedez pentru a deveni mai bun? Coborârea lui Dumnezeu la noi şi urcarea noastră la El se intersectează într-un punct. Acest punct se numeşte bunătate. Este o împreună-lucrare a omului cu Dumnezeu. Fără ajutorul Domnului nu putem face niciun bine, nu suntem capabili de nicio bunătate. Posedând această virtute dumnezeiască şi omenească, ne vom asemăna Mântuitorului şi împreună cu El vom moşteni veşnica slavă şi eterna fericire, rezervate doar celor buni şi curaţi cu inima.
Preot Dr. Cristian Boloş